În trecut, prin anii 60-90 era foarte apreciat. Nu se intra în discuţie să fii brutal cu o doamnă sau să îi faci propuneri indecente unui domn. Cu timpul, lucrurile s-au schimbat. Florile au devenit tot mai rare, la fel ca şi romantismul.
Nimeni nu mai caută să impresioneze pe nimeni pentru că trăim deja într-o lume crudă în care ai fi fericit dacă cineva ţi-ar ceda locul într-un autobuz. În zilele noastre, numim romantism cedarea locului din metrou. Femeile nu mai caută să impresioneze bărbaţii cu surprize plăcute, cu mese surpriză pregătite acasă, cu ţinute impecabile. O femeie, odată ce s-a căsătorit, mai rar să se aranjeze prin casă pentru soţul ei. De ce? Dacă îl ai deja în colivie înseamnă că nu mai trebuie să-l hrăneşti?
Bărbaţii nu îşi mai surprind iubitele cu locuri secrete, şoapte la ureche, flori aduse fără nici o ocazie, chiar o uşă deschisă sau un scaun tras. Nimeni nu mai compune melodii pentru iubita sau iubitul ci le compun pentru comercializare. Nimeni nu mai cumpără o stea şi o denumeşte după numele iubitei. Nimeni nu se mai oboseşte să umple o cameră cu petale de trandafiri şi cu lumânări. Ei nu mai caută să fie plăcuţi prin limbaj, comportament şi vestimentaţie.
Aşa de jos am ajuns? Ne mulţumim doar cu fărâmiturile care mai cad de la masa deceniilor trecute şi aproape că am uitat ce înseamnă unele cuvinte. Pentru tinerii de azi a fi romantic înseamnă a ţine fata în maşină pe toată perioada întâlnirii şi a face glume proaste. A fi romantic înseamnă a vorbi urât şi grosolan pentru o fată sau a te arunca direct în braţele oricui ar veni şi a te ”preda” total.
Puţine gesturi pline de romantism mai observăm. Îmi dau lacrimile când privesc cum ne mulţumim cu toată această iluzie de iubire şi cum nu ştim să îi arătăm persoanei de lângă noi cât de mult o iubim şi cât de mult înseamnă pentru noi. Pot părea dramatică dar…romantismul, din păcate…este pe cale de dispariţie.
duminică, 15 ianuarie 2012
Barfa este la tot pasul
Am analizat oameni şi oameni. Am făcut-o şi eu, de ce să fiu făţarnică şi să nu recunosc? Şi-mi plăcea. Simţeam că deţin informaţii preţioase. Că deţin puterea.
Ne place să ne adunăm în grupuri şi să vorbim de unul şi de altul. Şi dacă ni se pare că ”informaţiile” nu sunt atât de picante şi atrăgătoare la public, mai adăugam şi câte ceva în plus să le facem mai digerabile. Dacă exista ceva mai josnic, mai murdar şi mai perfid ca bârfa, atunci trebuie să fie îngrozitor acel lucru. Bârfa transformă cele mai plăcute persoane în nişte persoane oribile. Bârfa te transformă din sărac în bogat şi din bogat în sărac.
Este ca un microb. Odată ce l-ai luat…. greu se mai tratează şi se răspândeşte cu viteza luminii.
Ne place să fim răutăcioşi. Să vorbim cu alţii de persoanele pe care nu le înghiţim. Să răspândim zvonuri, să mai clocim câte ”una” tare. Numai că ai mare grijă! Cine azi îţi bârfeşte pe cineva la ureche, mâine te va bârfi pe tine la urechea celuilalt! Pentru că aşa e. Ca ciuma, lepra de care nu mai poţi scăpa. Şi noi, ceilalţi, alimentăm bârfitorii prin simplul fapt că îi ascultăm.
Oamenii de succes, oamenii care tot timpul au apărut primii pe paginile ziarelor, oamenii care au ceva care contează cu adevărat…nu bârfesc. În multe interviuri pe care oamenii de succes le-au acordat, precizează că urăsc bârfa. Nici nu mă mir! Dacă eşti un om de calitate, înţelept şi cu capul pe umeri nici nu se poate altfel!
Doar oamenii josnici, de spiţă joasă care nu au o viaţă proprie şi nu reuşesc să se integreze în societate altfel decât prin bârfă…practică acest sport. În concluzie, dacă eşti un papă-lapte şi un om josnic…continuă cu răspânditul zvonurilor. Nouă, oamenilor de calitate, nu ne pasă!
Ne place să ne adunăm în grupuri şi să vorbim de unul şi de altul. Şi dacă ni se pare că ”informaţiile” nu sunt atât de picante şi atrăgătoare la public, mai adăugam şi câte ceva în plus să le facem mai digerabile. Dacă exista ceva mai josnic, mai murdar şi mai perfid ca bârfa, atunci trebuie să fie îngrozitor acel lucru. Bârfa transformă cele mai plăcute persoane în nişte persoane oribile. Bârfa te transformă din sărac în bogat şi din bogat în sărac.
Este ca un microb. Odată ce l-ai luat…. greu se mai tratează şi se răspândeşte cu viteza luminii.
Ne place să fim răutăcioşi. Să vorbim cu alţii de persoanele pe care nu le înghiţim. Să răspândim zvonuri, să mai clocim câte ”una” tare. Numai că ai mare grijă! Cine azi îţi bârfeşte pe cineva la ureche, mâine te va bârfi pe tine la urechea celuilalt! Pentru că aşa e. Ca ciuma, lepra de care nu mai poţi scăpa. Şi noi, ceilalţi, alimentăm bârfitorii prin simplul fapt că îi ascultăm.
Oamenii de succes, oamenii care tot timpul au apărut primii pe paginile ziarelor, oamenii care au ceva care contează cu adevărat…nu bârfesc. În multe interviuri pe care oamenii de succes le-au acordat, precizează că urăsc bârfa. Nici nu mă mir! Dacă eşti un om de calitate, înţelept şi cu capul pe umeri nici nu se poate altfel!
Doar oamenii josnici, de spiţă joasă care nu au o viaţă proprie şi nu reuşesc să se integreze în societate altfel decât prin bârfă…practică acest sport. În concluzie, dacă eşti un papă-lapte şi un om josnic…continuă cu răspânditul zvonurilor. Nouă, oamenilor de calitate, nu ne pasă!
Tu esti pregatit?
Într-un final tot vei fi dezamăgit de către cineva. Trebuie să înveţi cum să mergi mai departe şi să treci peste acea dezamăgire. Vrei nu vrei, persoanele din jurul tău niciodată nu se vor ridica la măsua aşteptărilor tale.
Măcar o dată în viaţă vei suferi din dragoste Asta este. Şi nu e greşit. Trebuie să gustăm fiecare sentiment şi să încercăm să învăţăm din el. Viaţa e dură şi iubirea este complicată. Dacă iubeşti, automat suferi. Suferi când persoana iubită te părăseşte, suferi când ţipă la tine, suferi când simţi că nu te iubeşte îndeajuns.
Odată şi odată tot va trebui să devii responsabil Cu trecerea timpului, trebuie să realizăm că viaţa nu mai ne ţine pe palme şi trebuie să ne asumăm fiecare acţiune şi consecinţele ei. Chiar dacă avem părinţi prea protectori sau un partener care ne protejează, tot trebuie ca noi înşine să trecem prin această etapă care ne conduce spre drumul de adult declarat.
Oamenii sunt schimbători ca vremea Într-o zi te iubesc ca în ziua următoare să te urască. Se poate întâmpla ca să fie alături de tine o perioadă şi când te-ai întors puţin cu spatele…să fie împotriva ta. Asta este. Trebuie să ne obişnuim. Până că nici vremea nu e atât de schimbătoare ca omul.
Rănile se vindecă, cicatricile rămân. Vei fi rănit. Mult. Vei primi lovituri din toate părţile. Uneori chiar de unde nu te aştepţi. Cu timpul, te vei vindeca. Va fi o vindecare durabilă şi dureroasă. Dar…nu te pot minţi. Toată viaţa vor rămâne acolo cicatricile. Toată viaţa îţi vor rămâne acele semne care-ţi vor aminti că ai trecut printr-un război al sentimentelor adevărat.
Ne este frică de necunoscut Fie că spunem asta, fie că o simţim, ne este frică până în măduva oaselor. Deşi spunem uneori că ne încântă necunoscutul, de fapt…noi tremurăm de frică. Ne temem de schimbările majore, ne temem de posibilele modificări ce vor veni.
Tânjim să fim iubiţi E în natura omenească. Am da orice pentru o fărâmă de iubire. Am da casă, maşină, bani…totul numai pentru a simţi acel sentiment înălţător. Alţii chiar omoară pentru a obţine iubirea. Cel puţin aşa cred ei.
Deşi suntem diferiţi, toţi vrem acelaşi lucru: fericirea. Blonzi, bruneţi, roşcaţi, înalţi, scunzi…toţi vor ceva. Să fie fericiţi. Toţi vor să înceteze toate lucrurile care îi fac să se simtă mizerabil şi să poată zâmbi din inimă.
În final, ai să mori Oricât ne-am feri de acest lucru, unii cred că moartea nu îi vor vizita niciodată. Trebuie să fim oricând pregătiţi. Eşti tu gata?
Măcar o dată în viaţă vei suferi din dragoste Asta este. Şi nu e greşit. Trebuie să gustăm fiecare sentiment şi să încercăm să învăţăm din el. Viaţa e dură şi iubirea este complicată. Dacă iubeşti, automat suferi. Suferi când persoana iubită te părăseşte, suferi când ţipă la tine, suferi când simţi că nu te iubeşte îndeajuns.
Odată şi odată tot va trebui să devii responsabil Cu trecerea timpului, trebuie să realizăm că viaţa nu mai ne ţine pe palme şi trebuie să ne asumăm fiecare acţiune şi consecinţele ei. Chiar dacă avem părinţi prea protectori sau un partener care ne protejează, tot trebuie ca noi înşine să trecem prin această etapă care ne conduce spre drumul de adult declarat.
Oamenii sunt schimbători ca vremea Într-o zi te iubesc ca în ziua următoare să te urască. Se poate întâmpla ca să fie alături de tine o perioadă şi când te-ai întors puţin cu spatele…să fie împotriva ta. Asta este. Trebuie să ne obişnuim. Până că nici vremea nu e atât de schimbătoare ca omul.
Rănile se vindecă, cicatricile rămân. Vei fi rănit. Mult. Vei primi lovituri din toate părţile. Uneori chiar de unde nu te aştepţi. Cu timpul, te vei vindeca. Va fi o vindecare durabilă şi dureroasă. Dar…nu te pot minţi. Toată viaţa vor rămâne acolo cicatricile. Toată viaţa îţi vor rămâne acele semne care-ţi vor aminti că ai trecut printr-un război al sentimentelor adevărat.
Ne este frică de necunoscut Fie că spunem asta, fie că o simţim, ne este frică până în măduva oaselor. Deşi spunem uneori că ne încântă necunoscutul, de fapt…noi tremurăm de frică. Ne temem de schimbările majore, ne temem de posibilele modificări ce vor veni.
Tânjim să fim iubiţi E în natura omenească. Am da orice pentru o fărâmă de iubire. Am da casă, maşină, bani…totul numai pentru a simţi acel sentiment înălţător. Alţii chiar omoară pentru a obţine iubirea. Cel puţin aşa cred ei.
Deşi suntem diferiţi, toţi vrem acelaşi lucru: fericirea. Blonzi, bruneţi, roşcaţi, înalţi, scunzi…toţi vor ceva. Să fie fericiţi. Toţi vor să înceteze toate lucrurile care îi fac să se simtă mizerabil şi să poată zâmbi din inimă.
În final, ai să mori Oricât ne-am feri de acest lucru, unii cred că moartea nu îi vor vizita niciodată. Trebuie să fim oricând pregătiţi. Eşti tu gata?
Allan&Barbara Pease-De ce barbatii se uita la meci si femeile in oglinda?
”Nu-i aşa, doamnelor, că aproape în fiecare zi vă supăraţi pentru că partenerul dumneavoastră, care pare să nu aibă altă treabă decât să privească la televizor în timpul liber, nu vă răspunde la întrebări?
Nu-i aşa, domnilor, că aproape zilnic sunteţi agasaţi de pălăvrăgeala ”fără sens” a partenerei dumneavoastră?”-Allan&Barbara Pease-De ce barbatii se uita la meci si femeile in oglinda
Cu aceste două întrebări începe cartea. Adevărul este că titlul m-a atras de la început. Şi nu am rămas dezamăgită. DELOC! Am aflat multe răspunsuri la întrebări.
De exemplu, ştiaţi că femeile au 22.000 de cuvinte de rostit pe zi, pe când bărbaţii doar 7.000? Nici măcar jumătate de cuvinte din cate avem noi dragi doamne!!!
Un bărbat vede mai bine, de asta şi este foarte mult atras de ceea ce vede! Pe când noi, femeile, auzim mai bine, de aceea ne place să ni se rostească vorbe dulci la ureche! Femeile se pricep mai bine la părţile artistice, pe când bărbaţii la logică, matematică, fizică, chimie. Dacă aţi observat, cele mai multe persoane din cadrul unui învăţământ care predau limbile străine sunt… femeile!!!
Bărbaţii au simţul orientării mai bun, pe când femeile….fac mai greu o parcare laterala cu spatele. Ups!
Când aveţi de-a face cu o femeie supărată, nu-i oferiţi soluţii şi nici nu-i negaţi sentimentele- arătaţi-i doar că o ascultaţi cu atenţie!
Pentru a-şi demonstra iubirea faţă de ea, el a escaladat cel mai înalt munte, a înotat în cel mai adânc ocean şi a traversat deşertul cel mai cumplit. Numai că ea l-a părăsit- pentru că el nu era niciodată acasă!
Asta dragi bărbaţi înseamnă că, uneori cu femeile poate fi mai uşor decât credeţi! Dragi femei, nu criticaţi bărbatul, ci fiţi mereu alături de el!
Nu-i aşa, domnilor, că aproape zilnic sunteţi agasaţi de pălăvrăgeala ”fără sens” a partenerei dumneavoastră?”-Allan&Barbara Pease-De ce barbatii se uita la meci si femeile in oglinda
Cu aceste două întrebări începe cartea. Adevărul este că titlul m-a atras de la început. Şi nu am rămas dezamăgită. DELOC! Am aflat multe răspunsuri la întrebări.
De exemplu, ştiaţi că femeile au 22.000 de cuvinte de rostit pe zi, pe când bărbaţii doar 7.000? Nici măcar jumătate de cuvinte din cate avem noi dragi doamne!!!
Un bărbat vede mai bine, de asta şi este foarte mult atras de ceea ce vede! Pe când noi, femeile, auzim mai bine, de aceea ne place să ni se rostească vorbe dulci la ureche! Femeile se pricep mai bine la părţile artistice, pe când bărbaţii la logică, matematică, fizică, chimie. Dacă aţi observat, cele mai multe persoane din cadrul unui învăţământ care predau limbile străine sunt… femeile!!!
Bărbaţii au simţul orientării mai bun, pe când femeile….fac mai greu o parcare laterala cu spatele. Ups!
Când aveţi de-a face cu o femeie supărată, nu-i oferiţi soluţii şi nici nu-i negaţi sentimentele- arătaţi-i doar că o ascultaţi cu atenţie!
Pentru a-şi demonstra iubirea faţă de ea, el a escaladat cel mai înalt munte, a înotat în cel mai adânc ocean şi a traversat deşertul cel mai cumplit. Numai că ea l-a părăsit- pentru că el nu era niciodată acasă!
Asta dragi bărbaţi înseamnă că, uneori cu femeile poate fi mai uşor decât credeţi! Dragi femei, nu criticaţi bărbatul, ci fiţi mereu alături de el!
Femeia visurilor tale
Femeia visurilor tale? Blondă, înaltă şi slabă? Sau poate brunetă, cu ochi albaştri şi zâmbet fermecător. Vrei ca ea să fie gospodină, să ştie să gătească sau vrei să fie cea mai bună prietenă a ta? Ai vrea ca toţi să o admire şi ţi-ai făcut deja imaginea ei în minte şi chiar o listă cu toate calităţile pe care ai vrea să le aibă. Desigur, fără defecte. Ştii cam ce ai vrea de la ea, ştii cum ai vrea să arate şi ştii chiar ce i-ai spune. Ani de zile îţi hrăneşti mintea şi imaginaţia cu un portret al ei. Ai respins zeci de fete, în aşteptarea celei pe care o ai în minte. În aşteptarea perfecţiunii.
Deodată, o zăreşti pe stradă. Inima îţi bate cu putere, pulsul ţi se accelerează şi respiraţia ţi-e sacadată. Un zâmbet senin îţi apare pe faţă, te îndrepţi spre ea şi…ea trece pe lângă tine ca şi trenul prin gara Buftea. Oare de ce? Pentru că şi ea şi-a format în minte imaginea băiatului perfect şi…din păcate, nu eşti tu acela.
Ciudat este că peste ani, când te îndrăgosteşti cu adevărat, fata care acum ţi se pare perfectă şi fără de care nu poţi trăi, e aproape total opusă celei pe care ţi-o imaginai. E ca şi cum ieşi în oraş să-ţi cumperi o pereche de pantofi pe care o ai în minte. Dar ajungi acolo şi perechea e pantofi e mult prea scumpă pentru a fi a ta. Te plimbi dezamăgit printre rafturi şi brusc, vezi o altă pereche, total opusă modelului pe care ţi-l doreai. Te îndrăgosteşti de acea pereche şi….ajungi acasă fericit, în sacoşă cu o pereche de pantofi pe care nici nu te gândeai că o vei avea vreodată prin casa ta.
De ce să-ţi formezi imaginea unei femei ideale, când ai putea cădea în capcana dorinţii poftelor trupului tău şi nu a inimii tale? Să zicem că până la urmă ai achiziţiona perechea de pantofi mult visată. Dar ce te faci dacă te strâng? Toată viaţa vei merge cu ei sângerand… şi şchiopătând.
Deodată, o zăreşti pe stradă. Inima îţi bate cu putere, pulsul ţi se accelerează şi respiraţia ţi-e sacadată. Un zâmbet senin îţi apare pe faţă, te îndrepţi spre ea şi…ea trece pe lângă tine ca şi trenul prin gara Buftea. Oare de ce? Pentru că şi ea şi-a format în minte imaginea băiatului perfect şi…din păcate, nu eşti tu acela.
Ciudat este că peste ani, când te îndrăgosteşti cu adevărat, fata care acum ţi se pare perfectă şi fără de care nu poţi trăi, e aproape total opusă celei pe care ţi-o imaginai. E ca şi cum ieşi în oraş să-ţi cumperi o pereche de pantofi pe care o ai în minte. Dar ajungi acolo şi perechea e pantofi e mult prea scumpă pentru a fi a ta. Te plimbi dezamăgit printre rafturi şi brusc, vezi o altă pereche, total opusă modelului pe care ţi-l doreai. Te îndrăgosteşti de acea pereche şi….ajungi acasă fericit, în sacoşă cu o pereche de pantofi pe care nici nu te gândeai că o vei avea vreodată prin casa ta.
De ce să-ţi formezi imaginea unei femei ideale, când ai putea cădea în capcana dorinţii poftelor trupului tău şi nu a inimii tale? Să zicem că până la urmă ai achiziţiona perechea de pantofi mult visată. Dar ce te faci dacă te strâng? Toată viaţa vei merge cu ei sângerand… şi şchiopătând.
Cine sunt eu?
Cine sunt eu? Sunt o fiinta efemera. Sunt un pumn de nisip in bataia vantului. Cand sunt fericita, sunt un curcubeu pe cerul albastru. Iar cand plang, sunt o picatura ce se varsa in mare. Sunt un suflet care incearca sa-si gaseasca o cale spre lumina. Si cand o gaseste, sa o si pastreze. Si de asemenea sunt un fluture prins in causul unei palme si as vrea…oh, as vrea sa-mi iau zborul. Vreau sa-mi intind aripele si sa zbor spre neant. Sa simt vantul cum ma mangaie, sa simt stropii de ploaie cum cad picatura cu picatura pe corpul meu. Si eu mai sunt o pana in bataia vantului. Plutesc usor, usor… spre infinit. Spre nicaieri.
Cine sunt eu? Eu… sunt o inima care bate. Cateodata mai incet, cateodata mai repede… bat, si ma mai si opresc. Atunci imi place sa ma gandesc daca sa mai bat sau nu. Si uneori aleg sa mai bat, alteori nu. Si atunci cand nu mai bat, totul se opreste. Timpul sta pe loc, totul in jur intepeneste, si pana si moartea ramane inghetata prinsa in drumul ei, cu o coasa in mana. Vesnica ei coasa. Si atunci ma uit in jur si realizez ca eu, eu pot fi si un inger pe Pamant. Un inger pierdut. Eu as putea fi o stea cazatoare. Care se inalta cat mai sus, straluceste puternic si apoi… cade. Si prin caderea mea, sa aduc fericirea cuiva. Cine sunt eu? Poate ca eu sunt o fata care vrea mai mult de la viata, poate ca sunt cineva care doreste imposibilul. Eu poate ca sunt… fata care doreste sa fie tinuta in brate si sa stie ca daca in momentul urmator, unul din noi doi va trebui sa moara, el sa fie pregatit sa-si dea viata pentru mine. Desi nu l-as lasa. Niciodata. As alege cu zambetul pe buze sa mor pentru el. Cine sunt eu? Poate ca eu sunt o jumatate pierduta printre alte mii de jumatati. Si imi caut sufletul pereche. Alerg, si incerc sa aflu care jumatate mi se potriveste. Care ruptura o poate repara pe a mea?
Si, v-ati intrebat cine sunt eu? Eu sunt. Cu bune si cu rele. Sunt o raza de lumina. Care lumineaza o perioada si apoi, apune.
Cine sunt eu? Eu… sunt o inima care bate. Cateodata mai incet, cateodata mai repede… bat, si ma mai si opresc. Atunci imi place sa ma gandesc daca sa mai bat sau nu. Si uneori aleg sa mai bat, alteori nu. Si atunci cand nu mai bat, totul se opreste. Timpul sta pe loc, totul in jur intepeneste, si pana si moartea ramane inghetata prinsa in drumul ei, cu o coasa in mana. Vesnica ei coasa. Si atunci ma uit in jur si realizez ca eu, eu pot fi si un inger pe Pamant. Un inger pierdut. Eu as putea fi o stea cazatoare. Care se inalta cat mai sus, straluceste puternic si apoi… cade. Si prin caderea mea, sa aduc fericirea cuiva. Cine sunt eu? Poate ca eu sunt o fata care vrea mai mult de la viata, poate ca sunt cineva care doreste imposibilul. Eu poate ca sunt… fata care doreste sa fie tinuta in brate si sa stie ca daca in momentul urmator, unul din noi doi va trebui sa moara, el sa fie pregatit sa-si dea viata pentru mine. Desi nu l-as lasa. Niciodata. As alege cu zambetul pe buze sa mor pentru el. Cine sunt eu? Poate ca eu sunt o jumatate pierduta printre alte mii de jumatati. Si imi caut sufletul pereche. Alerg, si incerc sa aflu care jumatate mi se potriveste. Care ruptura o poate repara pe a mea?
Si, v-ati intrebat cine sunt eu? Eu sunt. Cu bune si cu rele. Sunt o raza de lumina. Care lumineaza o perioada si apoi, apune.
Noi oamenii..
Noi oamenii ne putem asemana cu lupii. Majoritatea umbla in haita, mai ales cand vor sa vaneze ceva. Cand vor sa distruga ceva. Asa si oamenii, umbla in grupuri, sunt la fel, asa cred ca sunt mai puternici. Asa cred ca pot obtine tot ceea ce doresc si pot distruge tot ce altii au construit cu sudoarea fruntii lor. In al doilea rand, lupul naparleste. Isi schimba “haina”. Vara este mai inchisa, iarna mai deschisa la culoare. De asemenea blana lui se compune din doua randuri de peri. Da, stiti ce urmeaza. Si majoritatea oamenilor isi schimba “haina” dupa cum "bate" vremea. Unii sunt atat de maestri in a avea mai multe fete, incat te gandesti cum pot fi atat de ipocriti. Ii vezi perfect cand zambesc de fata cu o persoana, iar cand aceasta a plecat, fata sa i se strambe in cel mai puternic dezgust. Lupului, atunci cand vaneaza, nu trebuie sa-i stea nimic in cale. Omului, cand i s-a fixat ceva in minte, daca indraznesti sa i te impotrivesti, e dispus sa distruga TOT ce ii sta in fata pentru a-si atinge telul. Si in special, lupul, atunci cand a ajuns la prada. Sfasie prada bucata cu bucata. Iar cand, a ajuns la sfarsit, oasele sunt curatate si de cele mai mici fasii de carne. Omul, cand planuieste raul cuiva, in primul rand cerceteaza locul. Cand doreste sa se razbune, o face incetul cu incetul. Iar cand a ajuns sa raneasca o persoana, poate chiar persoana iubita… nu o lasa cu o rana sufleteasca si atat. Nu, nu. Bucata cu bucata, suflare cu suflare, lacrima cu lacrima, totul ia! Iar cand termina sentimental acea persoana, se asigura ca nu-si va putea reveni in urmatorii ani si abia atunci se simte multumit. Si nici chiar atunci. Noi, oamenii suntem uneori atat de insensibili incat ne ranim pe noi insine. E placut sa rupi bucata cu bucata din inima celui de langa tine si sa o arunci? Uneori singuri ne facem rau. Da, eu am rupt bucati din inima mea. Am daruit la toti ce au avut nevoie bucati din inima mea. La toti cei ce mana au intins-o. Si totusi, am rupt bucati din inima mea si cei ce nu au stiut s-o pretuiasca, au calcat pe ea fara teama.
Uneori stau si ma gandesc, si realizez ca ceilalti lupi m-ar sfasia daca ar sti ca urletul meu, in realitate e un plans…
Uneori stau si ma gandesc, si realizez ca ceilalti lupi m-ar sfasia daca ar sti ca urletul meu, in realitate e un plans…
Iubirea-i reciproca oare?
Atunci când iubeşti şi eşti iubit înapoi, se simplifică lucrurile. Totul e roz şi se merită. Dar ce se întâmplă când iubeşti şi se opreşte aici? Ce se întâmplă atunci când investeşti cu tot ce ei în persoana pe care o iubeşti şi tot ce primeşti înapoi este indiferenţă? Sau…poate primeşti câte o vorbă aruncată în vânt. Aşa, pentru a face jocul mai interesant.
Nu se poate exprima în cuvinte cât este de dureros să iubeşti o persoană şi să nu ştii dacă sentimentul e reciproc. Tot ce primeşti înapoi să fie o incertitudine seacă. Plângi, suni, dai mesaje, faci servicii, îi faci toate mofturile, te zbaţi în deznădejde, în nesiguranţă şi când eşti pregătit să renunţi…atunci îţi acordă puţină atenţie. Asta pentru a te readuce în joc. Pentru a nu-ţi permite să-ţi refaci viaţa sau sentimentele. Cunoşti situaţia? Treci şi tu prin una? Sau, mai rău, provoci şi tu o astfel de situaţie?
Am văzut mulţi astfel de ”jucători” care se amuză jucând de-a v-aţi ascunselea cu dragostea. Când blochează o persoană într-un cerc şi apoi o poartă prin tot felul de stări. Când li se pare interesant ca într-o zi să acorde atenţie sporite, ca a doua zi să fie extrem de indiferenţi.
De asemenea…am văzut multe astfel de ”victime” plângând pe umărul meu. Îmi amintesc cum printre lacrimi spuneau ”nu-mi imaginez cum s-a ajuns aici”. Ba eu îmi imaginez. Ai intrat în jocul diavolului şi nu vrei să ieşi sau nu poţi pentru că eşti prea strâns legat. De la început ai primit tot felul de semnale cum că se joacă sau că ”navighează” şi pe alte teritorii, dar pur şi simplu nu ai vrut să conştientizezi. De la început ai avut indicii cum că îi place să stea cu picioarele în mai multe lacuri, dar ai închis ochii. Ai ţinut cu dinţii de o ”relaţie” în care tu dădeai, celălalt primea şi atât. Tu ai iubit. Altul s-a jucat. Ai trăit o joacă de-a iubirea…
Nu se poate exprima în cuvinte cât este de dureros să iubeşti o persoană şi să nu ştii dacă sentimentul e reciproc. Tot ce primeşti înapoi să fie o incertitudine seacă. Plângi, suni, dai mesaje, faci servicii, îi faci toate mofturile, te zbaţi în deznădejde, în nesiguranţă şi când eşti pregătit să renunţi…atunci îţi acordă puţină atenţie. Asta pentru a te readuce în joc. Pentru a nu-ţi permite să-ţi refaci viaţa sau sentimentele. Cunoşti situaţia? Treci şi tu prin una? Sau, mai rău, provoci şi tu o astfel de situaţie?
Am văzut mulţi astfel de ”jucători” care se amuză jucând de-a v-aţi ascunselea cu dragostea. Când blochează o persoană într-un cerc şi apoi o poartă prin tot felul de stări. Când li se pare interesant ca într-o zi să acorde atenţie sporite, ca a doua zi să fie extrem de indiferenţi.
De asemenea…am văzut multe astfel de ”victime” plângând pe umărul meu. Îmi amintesc cum printre lacrimi spuneau ”nu-mi imaginez cum s-a ajuns aici”. Ba eu îmi imaginez. Ai intrat în jocul diavolului şi nu vrei să ieşi sau nu poţi pentru că eşti prea strâns legat. De la început ai primit tot felul de semnale cum că se joacă sau că ”navighează” şi pe alte teritorii, dar pur şi simplu nu ai vrut să conştientizezi. De la început ai avut indicii cum că îi place să stea cu picioarele în mai multe lacuri, dar ai închis ochii. Ai ţinut cu dinţii de o ”relaţie” în care tu dădeai, celălalt primea şi atât. Tu ai iubit. Altul s-a jucat. Ai trăit o joacă de-a iubirea…
Am obosit....
Sunt momente în viaţă când am obosit să mai luptăm. Am obosit să ne mai punem întrebări, să mai răspundem şi să aflăm de ce trăim.
Ne târâm paşii obosiţi pe coridorul tăcerii şi căutăm să vedem lumina de la capătul tunelului. Umerii ne sunt lăsaţi de poverile care ne apasă şi faţa este ridată de prea multă îngrijorare. Oftăm, şi, odată cu oftatul încercăm să dăm afară tot ce ne frământă. Respirăm sacadat, privim în jur şi realizăm că am obosit. Nu mai suntem acei luptători de altădată care nu se îngrijorau din toată nimica. Nu mai suntem în stare să stăm în prima linie de atac, ci, ne fofilăm pe undeva prin spate. Am vrea ca măcar iluzia puterii să o avem, dar şi aceea s-a spulberat. Ne încurajăm, mai facem câţiva paşi din ambiţie, după care ne oprim din nou. Pur şi simplu nu merge! Oricât am nega că nu am obosit, adânc, în sufletul nostru ştim că ne simţim ca o frunză în descompunere: putredă şi ruginie. Mergem la doctori, psihologi, psihiatri pentru că vrem soluţii. De ce nu putem pur şi simplu să ignorăm starea de moleşeală care ne cuprinde trupul şi sufletul şi să mergem înainte? Trist este că nici ei nu au o soluţie. De ce? Pentru că şi ei sunt obosiţi, au obosit să caute soluţii şi au obosit să admită că sunt puternici, că deţin răspunsuri. Şi, un om obosit, cum ar putea ajuta un alt om obosit?
Totuşi…continui. Mergi pe stradă cu paşi vioi ca şi cum nimic nu s-a întâmplat, râzi la glumele făcute, te amesteci prin mulţime şi zi de zi tragi de tine spunându-ţi: ”Am să ignor acest sentiment. Va dispărea el odată şi odată. Merge şi aşa.” Ştii cum e? Imaginează-ţi că ai o mână care te doare. Tu ignori durerea. Ea persistă. Peste câteva săptămâni, mâna se înegreşte. Ignori şi acest lucru. Durerea ţi-a urcat până la umăr şi toată mâna îţi este amorţită. Peste câteva zile, mori. Cauza: mâna care te durea la început.
Să nu crezi că dacă ignori sentimentul de oboseală acesta va dispare. Trebuie să faci faţă realităţii! E greu, ştiu. Mai ales pentru oamenii energici, obişnuiţi să deţină controlul şi să fie mereu pregătiţi de luptă. Dar…de ce să ne minţim singuri? Vine vremea când trebuie să tragem puţin pe dreapta, să ne odihnim, să aflăm cauza oboselii şi să mergem mai departe. Doar aşa vom putea să redevenim ce am fost! Data viitoare să nu-ţi fie frică să te uiţi în oglindă şi să spui: Am obosit! Toţi o facem…
I’m tired.
Tired of feeling lost, afraid, misunderstood.
Tired of wondering if I’m letting someone down by the choices I’ve made.
I’m tired.
Tired of getting my feelings hurt, my ego bruised, my heart broken.
Tired of showing these varmin called emotions.
I’m tired.
Tired of being me, of being weak.
Tired of trying to be this person I cannot see.
I’m tired.
Tired of all the pain, all the struggle I’ve put upon myself.
Tired of not being the person I was.
I’m tired.
Tired of hiding, hoping, and healing.
Tired of listening, learning…letting.
I’m tired…I’m tired.
Ne târâm paşii obosiţi pe coridorul tăcerii şi căutăm să vedem lumina de la capătul tunelului. Umerii ne sunt lăsaţi de poverile care ne apasă şi faţa este ridată de prea multă îngrijorare. Oftăm, şi, odată cu oftatul încercăm să dăm afară tot ce ne frământă. Respirăm sacadat, privim în jur şi realizăm că am obosit. Nu mai suntem acei luptători de altădată care nu se îngrijorau din toată nimica. Nu mai suntem în stare să stăm în prima linie de atac, ci, ne fofilăm pe undeva prin spate. Am vrea ca măcar iluzia puterii să o avem, dar şi aceea s-a spulberat. Ne încurajăm, mai facem câţiva paşi din ambiţie, după care ne oprim din nou. Pur şi simplu nu merge! Oricât am nega că nu am obosit, adânc, în sufletul nostru ştim că ne simţim ca o frunză în descompunere: putredă şi ruginie. Mergem la doctori, psihologi, psihiatri pentru că vrem soluţii. De ce nu putem pur şi simplu să ignorăm starea de moleşeală care ne cuprinde trupul şi sufletul şi să mergem înainte? Trist este că nici ei nu au o soluţie. De ce? Pentru că şi ei sunt obosiţi, au obosit să caute soluţii şi au obosit să admită că sunt puternici, că deţin răspunsuri. Şi, un om obosit, cum ar putea ajuta un alt om obosit?
Totuşi…continui. Mergi pe stradă cu paşi vioi ca şi cum nimic nu s-a întâmplat, râzi la glumele făcute, te amesteci prin mulţime şi zi de zi tragi de tine spunându-ţi: ”Am să ignor acest sentiment. Va dispărea el odată şi odată. Merge şi aşa.” Ştii cum e? Imaginează-ţi că ai o mână care te doare. Tu ignori durerea. Ea persistă. Peste câteva săptămâni, mâna se înegreşte. Ignori şi acest lucru. Durerea ţi-a urcat până la umăr şi toată mâna îţi este amorţită. Peste câteva zile, mori. Cauza: mâna care te durea la început.
Să nu crezi că dacă ignori sentimentul de oboseală acesta va dispare. Trebuie să faci faţă realităţii! E greu, ştiu. Mai ales pentru oamenii energici, obişnuiţi să deţină controlul şi să fie mereu pregătiţi de luptă. Dar…de ce să ne minţim singuri? Vine vremea când trebuie să tragem puţin pe dreapta, să ne odihnim, să aflăm cauza oboselii şi să mergem mai departe. Doar aşa vom putea să redevenim ce am fost! Data viitoare să nu-ţi fie frică să te uiţi în oglindă şi să spui: Am obosit! Toţi o facem…
I’m tired.
Tired of feeling lost, afraid, misunderstood.
Tired of wondering if I’m letting someone down by the choices I’ve made.
I’m tired.
Tired of getting my feelings hurt, my ego bruised, my heart broken.
Tired of showing these varmin called emotions.
I’m tired.
Tired of being me, of being weak.
Tired of trying to be this person I cannot see.
I’m tired.
Tired of all the pain, all the struggle I’ve put upon myself.
Tired of not being the person I was.
I’m tired.
Tired of hiding, hoping, and healing.
Tired of listening, learning…letting.
I’m tired…I’m tired.
Momentul potrivit:)
Se spune că trebuie să aştepţi după momentul potrivit. Că nu trebuie să forţezi lucrurile… Dar niciodată nu se spune când e momentul potrivit. Cât trebuie să aştepţi pentru ca acesta să vină? De unde vei şti când vine el?
Momentul potrivit nu poate fi estimat. Tu îl simţi.Îl simţi pentru că e diferit pentru fiecare în parte. Şi tu trebuie să fii pregătit când va veni acel moment. S-ar putea ca dacă insişti să fie totul cum vrei şi când vrei, fără să ţii cont de dorinţele şi bunăstarea celor din jur, să ai tu de suferit. Şi nu îţi doreşti asta. Trebuie să învăţăm să fim răbdători, să fim înţelepţi şi să ne alegem momentele oportune. Doar un om matur ar putea să analizeze lucrurile şi să ia decizii benefice pentru viaţa lui.
Am auzit o vorbă cum că dacă aştepţi după momentul potrivit, s-ar putea să vină cineva care nu aşteaptă după el şi să-ţi ia acel lucru. Da, e adevărat. Dar poate că acel lucru nu e pentru tine, poate că e mai bine aşa şi în viitor vei vedea că de fapt e spre binele tău. ”Orice lucru îşi are vremea lui. Iubitul îşi are vremea lui,urâtul îşi are vremea lui.” Dacă Dumnezeu spune aceste lucruri, noi de ce nu am fi de acord?
Momentul potrivit nu este atunci când poţi să profiţi cât mai mult de ceilalţi,umilindu-i şi abuzându-i pe ceilalţi. Cu ce vei fi mai superior dacă îţi vei exploata semenii? Aşa că…aşteaptă după momentul potrivit dar ai grijă să nu aştepţi prea mult şi să-l laşi să treacă pe lângă tine.
Momentul potrivit nu poate fi estimat. Tu îl simţi.Îl simţi pentru că e diferit pentru fiecare în parte. Şi tu trebuie să fii pregătit când va veni acel moment. S-ar putea ca dacă insişti să fie totul cum vrei şi când vrei, fără să ţii cont de dorinţele şi bunăstarea celor din jur, să ai tu de suferit. Şi nu îţi doreşti asta. Trebuie să învăţăm să fim răbdători, să fim înţelepţi şi să ne alegem momentele oportune. Doar un om matur ar putea să analizeze lucrurile şi să ia decizii benefice pentru viaţa lui.
Am auzit o vorbă cum că dacă aştepţi după momentul potrivit, s-ar putea să vină cineva care nu aşteaptă după el şi să-ţi ia acel lucru. Da, e adevărat. Dar poate că acel lucru nu e pentru tine, poate că e mai bine aşa şi în viitor vei vedea că de fapt e spre binele tău. ”Orice lucru îşi are vremea lui. Iubitul îşi are vremea lui,urâtul îşi are vremea lui.” Dacă Dumnezeu spune aceste lucruri, noi de ce nu am fi de acord?
Momentul potrivit nu este atunci când poţi să profiţi cât mai mult de ceilalţi,umilindu-i şi abuzându-i pe ceilalţi. Cu ce vei fi mai superior dacă îţi vei exploata semenii? Aşa că…aşteaptă după momentul potrivit dar ai grijă să nu aştepţi prea mult şi să-l laşi să treacă pe lângă tine.
Ce facem oare?
Noi, oamenii, avem scenele noastre proprii, unde avem pretenţia să fim actorii principali. Şi suntem. Reuşim. Uneori. Uităm că orice spectacol se plăteşte scump la sfârşit. De fapt, zilnic oferim spectacole gratis celor din jurul nostru. Societatea ne învaţă să ne mascăm sentimentele, ne învaţă cum să părem mai puternici, mai încrezători şi mai originali. A fi sincer şi direct, a spune adevărul şi a îndrăzni să-ţi mărturiseşti sentimentele înseamnă slăbiciune. Aşa se spune. Şi uite aşa, clipă de clipă ne uităm în jurul nostru cu suspiciune şi suntem tot timpul pe poziţie de atac.
Câteodată, stau şi analizez. Observ oameni care în intimitatea lor, când cred că nu-i observă nimeni, sunt bădărani şi răutăcioşi şi imediat ce ies la ”lumina zilei” şi dau ochii cu lumea, devin mieroşi şi învelţi în zahăr. Mă doare inima. Am ajuns o naţiune care nu mai e demnă de încredere. Nu mai credem nici măcar în noi înşine. Dimineaţă de dimineaţă dăm cortina la o parte, ne punem masca şi hainele de scenă şi ieşim în lumina reflectoarelor. Uneori, oferim un spectacol pe cinste, dar alteori oferim un spectacol ieftin şi de prost gust. Oricum ar fi, noi, oamenii, jucăm teatru gratis pentru ceilalţi. Păcat că într-un final plătim scump fiecare scenă jucată.
Câteodată, stau şi analizez. Observ oameni care în intimitatea lor, când cred că nu-i observă nimeni, sunt bădărani şi răutăcioşi şi imediat ce ies la ”lumina zilei” şi dau ochii cu lumea, devin mieroşi şi învelţi în zahăr. Mă doare inima. Am ajuns o naţiune care nu mai e demnă de încredere. Nu mai credem nici măcar în noi înşine. Dimineaţă de dimineaţă dăm cortina la o parte, ne punem masca şi hainele de scenă şi ieşim în lumina reflectoarelor. Uneori, oferim un spectacol pe cinste, dar alteori oferim un spectacol ieftin şi de prost gust. Oricum ar fi, noi, oamenii, jucăm teatru gratis pentru ceilalţi. Păcat că într-un final plătim scump fiecare scenă jucată.
Comunicam oare?
Vorbele sunt punţile de legătură între oameni,ar spune cineva. Aş fi de acord. În general, toate probleme sunt provocate din lipsa comunicării. Nu mai avem timp să stăm să discutăm, să ne spunem sentimentele, trăirile şi ofurile. Facem totul pe fugă şi lăsăm comunicarea tot mai în spate.
Soţul îşi părăseşte soţia pentru că pur şi simplu nu mai comunică. Soţia îşi părăseşte soţul pentru că el e prea ocupat ca să o mai poată asculta şi pe ea. Părinţii îşi bat copiii fără să se mai intereseze şi de partea lor de poveste. Copiii pleacă de acasă pentru că nu se pot înţelege cu părinţii. Angajaţii sunt nemulţumiţi pentru că au impresia că pe ei nimeni nu-i ascultă, şefii sunt irascibili pentru că nu au timp să comunice cu nimeni. Am devenit mono silabici, uneori ne înţelegem doar din gesturi şi lăsăm cuvintele deoparte. Ni se pare mai important un telefon decât propriul copil. Ni se pare mai interesant un meci de fotbal decât nevasta care plânge. E mai bună o telenovelă decât un soţ nemulţumit. Încet, încet ne cufundăm în ceva nedefinit, fără cuvinte.
Vrem soluţii. Vrem să ştim de ce ni se destramă căsnicia. De ce copiii nu ne mai ascultă şi de ce părinţii nu ne înţeleg. Angajaţii îşi dau demisia în grup şi toată lumea ne ocoleşte. DE CE? Căutăm răspunsuri. Mergem la psihologi, la biserici şi la vrăjitori încercând să ne regăsim. Avem un strigăt mut al disperării. NU MAI COMUNICĂM! Acolo greşim!
Soţul îşi părăseşte soţia pentru că pur şi simplu nu mai comunică. Soţia îşi părăseşte soţul pentru că el e prea ocupat ca să o mai poată asculta şi pe ea. Părinţii îşi bat copiii fără să se mai intereseze şi de partea lor de poveste. Copiii pleacă de acasă pentru că nu se pot înţelege cu părinţii. Angajaţii sunt nemulţumiţi pentru că au impresia că pe ei nimeni nu-i ascultă, şefii sunt irascibili pentru că nu au timp să comunice cu nimeni. Am devenit mono silabici, uneori ne înţelegem doar din gesturi şi lăsăm cuvintele deoparte. Ni se pare mai important un telefon decât propriul copil. Ni se pare mai interesant un meci de fotbal decât nevasta care plânge. E mai bună o telenovelă decât un soţ nemulţumit. Încet, încet ne cufundăm în ceva nedefinit, fără cuvinte.
Vrem soluţii. Vrem să ştim de ce ni se destramă căsnicia. De ce copiii nu ne mai ascultă şi de ce părinţii nu ne înţeleg. Angajaţii îşi dau demisia în grup şi toată lumea ne ocoleşte. DE CE? Căutăm răspunsuri. Mergem la psihologi, la biserici şi la vrăjitori încercând să ne regăsim. Avem un strigăt mut al disperării. NU MAI COMUNICĂM! Acolo greşim!
Copilaria este cea mai frumoasa perioada a vietii
Copilaria este cea mai frumoasa perioada a vietii
Copilaria este cea mai frumoasa perioada a vietii de care-si aminteste cu drag omul matur. Locul unde lumea iti pare o poveste magica cu zane si monstrii si unde bunicii sunt protectorii absoluti ai copilului care mai face din cand in cand cate-o traznaie.
Copilul traieste in lumea sa plina de veselie, de jocuri si lipsita de griji. Copilaria ne pregateste pentru viata dar… nu ne lasa niciodata sa uitam mirosul de mere coapte din casa bunicilor,de laptele cu mirosul lui dulce si bun, de mirosul de paine coapta a bunicii care ne imbia de la poarta, de calul bunicului mandru si frumos sau de pataniile petrecute la bunici in vacante. Cine isi aduce cu drag aminte de copilarie inseamna ca a avut o copilarie fericita si magica. Perioada copilariei ne aduce aminte sa fim copii … puri , lipsiti de rautati si de griji.
Mi-e dor de perioada copilariei unde nu conta nimic:). Jocurile erau mai frumoase si pline de poezie si placere. Prietenii pe care ti-i faceai erau parca pe vecie.
Copiii din ziua de astazi nu mai stiu sa se joace frumos si prieteneste. La tara au ramas aceleasi jocuri minunate, de poveste de care-mi amintesc cu drag si astazi. Cine nu-si mai aminteste de veselia si rasul organic al prietenilor din copilarie?
Sau de jocurile pe care le jucam atunci cand ne strangeam o gloata de copii- galagiosi si plini de vivacitate – se,, incingea,, o distractie care dura pana tarziu in noapte de speriam toata lumea cu larma pe care-o faceam. Se mai gasea cate un vecin care ne lua la goana si ajungeam acasa obositi si suparati . Sau cand faceam cate un foc de tabara – care se vedea peste tot si uitam sa plecam acasa prinsi de vraja focului care ne juca pe fete si ne incalzea fetisoarele si trupusoarele mici si plapande.
Toti copiii ar trebui sa aiba o copilarie linistita , plina de culoare, veselie si aventuri minunate . Copilaria este varsta frumusetii sufletesti. Intotdeuna trebuie sa ne aducem aminte de ea si sa nu uitam sa fim copii. :)
Copilaria este cea mai frumoasa perioada a vietii de care-si aminteste cu drag omul matur. Locul unde lumea iti pare o poveste magica cu zane si monstrii si unde bunicii sunt protectorii absoluti ai copilului care mai face din cand in cand cate-o traznaie.
Copilul traieste in lumea sa plina de veselie, de jocuri si lipsita de griji. Copilaria ne pregateste pentru viata dar… nu ne lasa niciodata sa uitam mirosul de mere coapte din casa bunicilor,de laptele cu mirosul lui dulce si bun, de mirosul de paine coapta a bunicii care ne imbia de la poarta, de calul bunicului mandru si frumos sau de pataniile petrecute la bunici in vacante. Cine isi aduce cu drag aminte de copilarie inseamna ca a avut o copilarie fericita si magica. Perioada copilariei ne aduce aminte sa fim copii … puri , lipsiti de rautati si de griji.
Mi-e dor de perioada copilariei unde nu conta nimic:). Jocurile erau mai frumoase si pline de poezie si placere. Prietenii pe care ti-i faceai erau parca pe vecie.
Copiii din ziua de astazi nu mai stiu sa se joace frumos si prieteneste. La tara au ramas aceleasi jocuri minunate, de poveste de care-mi amintesc cu drag si astazi. Cine nu-si mai aminteste de veselia si rasul organic al prietenilor din copilarie?
Sau de jocurile pe care le jucam atunci cand ne strangeam o gloata de copii- galagiosi si plini de vivacitate – se,, incingea,, o distractie care dura pana tarziu in noapte de speriam toata lumea cu larma pe care-o faceam. Se mai gasea cate un vecin care ne lua la goana si ajungeam acasa obositi si suparati . Sau cand faceam cate un foc de tabara – care se vedea peste tot si uitam sa plecam acasa prinsi de vraja focului care ne juca pe fete si ne incalzea fetisoarele si trupusoarele mici si plapande.
Toti copiii ar trebui sa aiba o copilarie linistita , plina de culoare, veselie si aventuri minunate . Copilaria este varsta frumusetii sufletesti. Intotdeuna trebuie sa ne aducem aminte de ea si sa nu uitam sa fim copii. :)
Cartea spiritelor
Sufletul dupa moarte redevine spirit, adica intra in lumea spiritelor pe care o parasise pentru putin timp. El isi pastreaza individualitatea dupa moarte. Nu si-o pierde niciodata. In momentul cand nu mai are un corp material, sufletul isi poate constata individualitatea pentru ca el mai are inca fluidul ce-i este propriu, extras din atmosfera planetei sale si care reprezinta opera ultimei sale incarnari: perispiritul sau. Sufletul nu duce cu sine nimic de aici, de pe pamant- nimic altceva decat amintirea si dorinta de a merge intr-o lume mai buna. Aceasta amintire este plina de dulceata sau de amaraciune dupa felul in care s-a folosit de viata; cu cat este mai pur, cu atat intelege mai bine inutilitatea celor lasate pe pamant.
Sufletul, dupa moarte, reintra in totul universal pentru ca ansamblul spiritelor formeaza un intreg. Nu este tot o lume? Cand esti intr-o adunare, faci parte integranta din acea adunare si totusi ai in permanenta propria individualitate. Cei ce gandesc ca la moarte sufletul reintra in totul universal cad in greseala daca inteleg prin asta, ca asemanator unei picaturi de apa ce cade in ocean, isi pierde individualitatea.. Au dreptate daca inteleg prin "tot universal" ansamblul entitatilor incorporale in care fiecare suflet sau spirit este un element distinct.
Daca sufletele ar fi amestecate intr-o masa, nu ar fi avut decat calitatile ansamblului, nu ar fi avut nici inteligenta, nici calitati proprii - in timp ce, in toate comunicarile spiritiste, ele lasa sa se intrevada o constiinta si o vointa distincte; diversitatea infinita ce ne-o prezinta sub toate raporturile este chiar consecinta individualitatilor. Daca dupa moarte nu ar fi existat decat ceea ce se numeste marele TOT absorbind toate individualitatile, acest TOT ar fi uniform, si ca urmare toate comunicarile ce s-ar primi din lumea invizibila ar fi identice. De vreme ce se intalnesc entitati bune, altele rele, savante si ignorante, fericite si nefericite, care au toate tipurile de caractere: vesele, triste, nefericite, profunde, etc este evident ca acestea sunt existente distincte. Individualitatea devine si mai evidenta atunci cand aceste existente isi probeaza identitatea prin semne incontestabile, detalii personale, referitoare la viala lor terestra ce se poate constata; ea nu poate fi pusa la indoiala cand spiritele se manifesta la vedere prin aparitii. Individualitatea sufletului nu era indicata, in teorie, ca un articol de credinta; intr-un fel, spiritismul are si o certificare materiala.
Viata spiritului este eterna, cea a corpului este tranzitorie si pasagera. Cand corpul moare, sufletul reintra in viata eterna.
(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)
Sufletul, dupa moarte, reintra in totul universal pentru ca ansamblul spiritelor formeaza un intreg. Nu este tot o lume? Cand esti intr-o adunare, faci parte integranta din acea adunare si totusi ai in permanenta propria individualitate. Cei ce gandesc ca la moarte sufletul reintra in totul universal cad in greseala daca inteleg prin asta, ca asemanator unei picaturi de apa ce cade in ocean, isi pierde individualitatea.. Au dreptate daca inteleg prin "tot universal" ansamblul entitatilor incorporale in care fiecare suflet sau spirit este un element distinct.
Daca sufletele ar fi amestecate intr-o masa, nu ar fi avut decat calitatile ansamblului, nu ar fi avut nici inteligenta, nici calitati proprii - in timp ce, in toate comunicarile spiritiste, ele lasa sa se intrevada o constiinta si o vointa distincte; diversitatea infinita ce ne-o prezinta sub toate raporturile este chiar consecinta individualitatilor. Daca dupa moarte nu ar fi existat decat ceea ce se numeste marele TOT absorbind toate individualitatile, acest TOT ar fi uniform, si ca urmare toate comunicarile ce s-ar primi din lumea invizibila ar fi identice. De vreme ce se intalnesc entitati bune, altele rele, savante si ignorante, fericite si nefericite, care au toate tipurile de caractere: vesele, triste, nefericite, profunde, etc este evident ca acestea sunt existente distincte. Individualitatea devine si mai evidenta atunci cand aceste existente isi probeaza identitatea prin semne incontestabile, detalii personale, referitoare la viala lor terestra ce se poate constata; ea nu poate fi pusa la indoiala cand spiritele se manifesta la vedere prin aparitii. Individualitatea sufletului nu era indicata, in teorie, ca un articol de credinta; intr-un fel, spiritismul are si o certificare materiala.
Viata spiritului este eterna, cea a corpului este tranzitorie si pasagera. Cand corpul moare, sufletul reintra in viata eterna.
(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)
joi, 5 ianuarie 2012
Insulina in Alzheimer
Alzheimer's disease (AD) is linked to CNS insulin resistance, decreased expression of insulin and insulin receptor genes, and lower cerebrospinal insulin levels. Against this background, impaired brain insulin signaling may account for some of the cognitive deficits associated with this disease. Using the intranasal method, which effectively bypasses the blood–brain barrier to deliver and target insulin directly from the nose to the brain, a series of acute clinical trials involving healthy humans and AD patients have shown that increased CNS insulin action enhances learning and memory processes. This article summarizes and evaluates data from a recently published clinical trial, in which 4 months of intranasal insulin administration (20 IU insulin/day) preserved not only general cognition but also reduced the loss of metabolic integrity of the brain in adults with mild-to-moderate AD.
Boala Alzheimer (AD) este legata de rezistenta la insulina CNS, a scăzut expresia genelor insulină şi a receptorilor de insulina, precum şi scăderea valorilor cefalorahidian insulină. În acest context, afectată de semnalizare insulină creierului, poate fi responsabil pentru unele din deficitele cognitive asociate cu această boală. Folosind metoda intranazala, care ocoleşte în mod eficient bariera hemato-encefalică pentru a oferi şi de insulină ţintă direct de la nas la creier, o serie de studii clinice care au inclus acută oameni sănătoşi şi la pacienţii cu Alzheimer au aratat ca a crescut acţiunea insulinei CNS îmbunătăţeşte procesele de invatare si memorie . Acest articol rezumă şi evaluează date dintr-un studiu clinic recent publicat, în care 4 luni de administrare intranazala insulină (20 insulină UI / zi) conservate nu numai cunoaşterea generală, ci, de asemenea, a redus pierderea integrităţii metabolice ale creierului la adulţi cu insuficienţă renală uşoară până la AD-moderată.
Boala Alzheimer (AD) este legata de rezistenta la insulina CNS, a scăzut expresia genelor insulină şi a receptorilor de insulina, precum şi scăderea valorilor cefalorahidian insulină. În acest context, afectată de semnalizare insulină creierului, poate fi responsabil pentru unele din deficitele cognitive asociate cu această boală. Folosind metoda intranazala, care ocoleşte în mod eficient bariera hemato-encefalică pentru a oferi şi de insulină ţintă direct de la nas la creier, o serie de studii clinice care au inclus acută oameni sănătoşi şi la pacienţii cu Alzheimer au aratat ca a crescut acţiunea insulinei CNS îmbunătăţeşte procesele de invatare si memorie . Acest articol rezumă şi evaluează date dintr-un studiu clinic recent publicat, în care 4 luni de administrare intranazala insulină (20 insulină UI / zi) conservate nu numai cunoaşterea generală, ci, de asemenea, a redus pierderea integrităţii metabolice ale creierului la adulţi cu insuficienţă renală uşoară până la AD-moderată.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)