Noi, oamenii, avem scenele noastre proprii, unde avem pretenţia să fim actorii principali. Şi suntem. Reuşim. Uneori. Uităm că orice spectacol se plăteşte scump la sfârşit. De fapt, zilnic oferim spectacole gratis celor din jurul nostru. Societatea ne învaţă să ne mascăm sentimentele, ne învaţă cum să părem mai puternici, mai încrezători şi mai originali. A fi sincer şi direct, a spune adevărul şi a îndrăzni să-ţi mărturiseşti sentimentele înseamnă slăbiciune. Aşa se spune. Şi uite aşa, clipă de clipă ne uităm în jurul nostru cu suspiciune şi suntem tot timpul pe poziţie de atac.
Câteodată, stau şi analizez. Observ oameni care în intimitatea lor, când cred că nu-i observă nimeni, sunt bădărani şi răutăcioşi şi imediat ce ies la ”lumina zilei” şi dau ochii cu lumea, devin mieroşi şi învelţi în zahăr. Mă doare inima. Am ajuns o naţiune care nu mai e demnă de încredere. Nu mai credem nici măcar în noi înşine. Dimineaţă de dimineaţă dăm cortina la o parte, ne punem masca şi hainele de scenă şi ieşim în lumina reflectoarelor. Uneori, oferim un spectacol pe cinste, dar alteori oferim un spectacol ieftin şi de prost gust. Oricum ar fi, noi, oamenii, jucăm teatru gratis pentru ceilalţi. Păcat că într-un final plătim scump fiecare scenă jucată.
Postări populare
-
Putem spera la jumatatea perfecta? Se spune ca pentru fiecare dintre noi exista jumatatea perfecta, undeva prin lume, acea persoana speciala...
-
Somnul este o necesitate primordiala. El se dovedeste tot atat de neinlocuit ca aerul, ca apa si ca hrana. Lipsa de somn ucide chiar mai rep...
-
Daca intelegem importanta studierii omului d.p.d.v. al evolutiei sale posibile, vom intelege ca psihologia este studiul principiilor legil...
duminică, 15 ianuarie 2012
Comunicam oare?
Vorbele sunt punţile de legătură între oameni,ar spune cineva. Aş fi de acord. În general, toate probleme sunt provocate din lipsa comunicării. Nu mai avem timp să stăm să discutăm, să ne spunem sentimentele, trăirile şi ofurile. Facem totul pe fugă şi lăsăm comunicarea tot mai în spate.
Soţul îşi părăseşte soţia pentru că pur şi simplu nu mai comunică. Soţia îşi părăseşte soţul pentru că el e prea ocupat ca să o mai poată asculta şi pe ea. Părinţii îşi bat copiii fără să se mai intereseze şi de partea lor de poveste. Copiii pleacă de acasă pentru că nu se pot înţelege cu părinţii. Angajaţii sunt nemulţumiţi pentru că au impresia că pe ei nimeni nu-i ascultă, şefii sunt irascibili pentru că nu au timp să comunice cu nimeni. Am devenit mono silabici, uneori ne înţelegem doar din gesturi şi lăsăm cuvintele deoparte. Ni se pare mai important un telefon decât propriul copil. Ni se pare mai interesant un meci de fotbal decât nevasta care plânge. E mai bună o telenovelă decât un soţ nemulţumit. Încet, încet ne cufundăm în ceva nedefinit, fără cuvinte.
Vrem soluţii. Vrem să ştim de ce ni se destramă căsnicia. De ce copiii nu ne mai ascultă şi de ce părinţii nu ne înţeleg. Angajaţii îşi dau demisia în grup şi toată lumea ne ocoleşte. DE CE? Căutăm răspunsuri. Mergem la psihologi, la biserici şi la vrăjitori încercând să ne regăsim. Avem un strigăt mut al disperării. NU MAI COMUNICĂM! Acolo greşim!
Soţul îşi părăseşte soţia pentru că pur şi simplu nu mai comunică. Soţia îşi părăseşte soţul pentru că el e prea ocupat ca să o mai poată asculta şi pe ea. Părinţii îşi bat copiii fără să se mai intereseze şi de partea lor de poveste. Copiii pleacă de acasă pentru că nu se pot înţelege cu părinţii. Angajaţii sunt nemulţumiţi pentru că au impresia că pe ei nimeni nu-i ascultă, şefii sunt irascibili pentru că nu au timp să comunice cu nimeni. Am devenit mono silabici, uneori ne înţelegem doar din gesturi şi lăsăm cuvintele deoparte. Ni se pare mai important un telefon decât propriul copil. Ni se pare mai interesant un meci de fotbal decât nevasta care plânge. E mai bună o telenovelă decât un soţ nemulţumit. Încet, încet ne cufundăm în ceva nedefinit, fără cuvinte.
Vrem soluţii. Vrem să ştim de ce ni se destramă căsnicia. De ce copiii nu ne mai ascultă şi de ce părinţii nu ne înţeleg. Angajaţii îşi dau demisia în grup şi toată lumea ne ocoleşte. DE CE? Căutăm răspunsuri. Mergem la psihologi, la biserici şi la vrăjitori încercând să ne regăsim. Avem un strigăt mut al disperării. NU MAI COMUNICĂM! Acolo greşim!
Copilaria este cea mai frumoasa perioada a vietii
Copilaria este cea mai frumoasa perioada a vietii
Copilaria este cea mai frumoasa perioada a vietii de care-si aminteste cu drag omul matur. Locul unde lumea iti pare o poveste magica cu zane si monstrii si unde bunicii sunt protectorii absoluti ai copilului care mai face din cand in cand cate-o traznaie.
Copilul traieste in lumea sa plina de veselie, de jocuri si lipsita de griji. Copilaria ne pregateste pentru viata dar… nu ne lasa niciodata sa uitam mirosul de mere coapte din casa bunicilor,de laptele cu mirosul lui dulce si bun, de mirosul de paine coapta a bunicii care ne imbia de la poarta, de calul bunicului mandru si frumos sau de pataniile petrecute la bunici in vacante. Cine isi aduce cu drag aminte de copilarie inseamna ca a avut o copilarie fericita si magica. Perioada copilariei ne aduce aminte sa fim copii … puri , lipsiti de rautati si de griji.
Mi-e dor de perioada copilariei unde nu conta nimic:). Jocurile erau mai frumoase si pline de poezie si placere. Prietenii pe care ti-i faceai erau parca pe vecie.
Copiii din ziua de astazi nu mai stiu sa se joace frumos si prieteneste. La tara au ramas aceleasi jocuri minunate, de poveste de care-mi amintesc cu drag si astazi. Cine nu-si mai aminteste de veselia si rasul organic al prietenilor din copilarie?
Sau de jocurile pe care le jucam atunci cand ne strangeam o gloata de copii- galagiosi si plini de vivacitate – se,, incingea,, o distractie care dura pana tarziu in noapte de speriam toata lumea cu larma pe care-o faceam. Se mai gasea cate un vecin care ne lua la goana si ajungeam acasa obositi si suparati . Sau cand faceam cate un foc de tabara – care se vedea peste tot si uitam sa plecam acasa prinsi de vraja focului care ne juca pe fete si ne incalzea fetisoarele si trupusoarele mici si plapande.
Toti copiii ar trebui sa aiba o copilarie linistita , plina de culoare, veselie si aventuri minunate . Copilaria este varsta frumusetii sufletesti. Intotdeuna trebuie sa ne aducem aminte de ea si sa nu uitam sa fim copii. :)
Copilaria este cea mai frumoasa perioada a vietii de care-si aminteste cu drag omul matur. Locul unde lumea iti pare o poveste magica cu zane si monstrii si unde bunicii sunt protectorii absoluti ai copilului care mai face din cand in cand cate-o traznaie.
Copilul traieste in lumea sa plina de veselie, de jocuri si lipsita de griji. Copilaria ne pregateste pentru viata dar… nu ne lasa niciodata sa uitam mirosul de mere coapte din casa bunicilor,de laptele cu mirosul lui dulce si bun, de mirosul de paine coapta a bunicii care ne imbia de la poarta, de calul bunicului mandru si frumos sau de pataniile petrecute la bunici in vacante. Cine isi aduce cu drag aminte de copilarie inseamna ca a avut o copilarie fericita si magica. Perioada copilariei ne aduce aminte sa fim copii … puri , lipsiti de rautati si de griji.
Mi-e dor de perioada copilariei unde nu conta nimic:). Jocurile erau mai frumoase si pline de poezie si placere. Prietenii pe care ti-i faceai erau parca pe vecie.
Copiii din ziua de astazi nu mai stiu sa se joace frumos si prieteneste. La tara au ramas aceleasi jocuri minunate, de poveste de care-mi amintesc cu drag si astazi. Cine nu-si mai aminteste de veselia si rasul organic al prietenilor din copilarie?
Sau de jocurile pe care le jucam atunci cand ne strangeam o gloata de copii- galagiosi si plini de vivacitate – se,, incingea,, o distractie care dura pana tarziu in noapte de speriam toata lumea cu larma pe care-o faceam. Se mai gasea cate un vecin care ne lua la goana si ajungeam acasa obositi si suparati . Sau cand faceam cate un foc de tabara – care se vedea peste tot si uitam sa plecam acasa prinsi de vraja focului care ne juca pe fete si ne incalzea fetisoarele si trupusoarele mici si plapande.
Toti copiii ar trebui sa aiba o copilarie linistita , plina de culoare, veselie si aventuri minunate . Copilaria este varsta frumusetii sufletesti. Intotdeuna trebuie sa ne aducem aminte de ea si sa nu uitam sa fim copii. :)
Cartea spiritelor
Sufletul dupa moarte redevine spirit, adica intra in lumea spiritelor pe care o parasise pentru putin timp. El isi pastreaza individualitatea dupa moarte. Nu si-o pierde niciodata. In momentul cand nu mai are un corp material, sufletul isi poate constata individualitatea pentru ca el mai are inca fluidul ce-i este propriu, extras din atmosfera planetei sale si care reprezinta opera ultimei sale incarnari: perispiritul sau. Sufletul nu duce cu sine nimic de aici, de pe pamant- nimic altceva decat amintirea si dorinta de a merge intr-o lume mai buna. Aceasta amintire este plina de dulceata sau de amaraciune dupa felul in care s-a folosit de viata; cu cat este mai pur, cu atat intelege mai bine inutilitatea celor lasate pe pamant.
Sufletul, dupa moarte, reintra in totul universal pentru ca ansamblul spiritelor formeaza un intreg. Nu este tot o lume? Cand esti intr-o adunare, faci parte integranta din acea adunare si totusi ai in permanenta propria individualitate. Cei ce gandesc ca la moarte sufletul reintra in totul universal cad in greseala daca inteleg prin asta, ca asemanator unei picaturi de apa ce cade in ocean, isi pierde individualitatea.. Au dreptate daca inteleg prin "tot universal" ansamblul entitatilor incorporale in care fiecare suflet sau spirit este un element distinct.
Daca sufletele ar fi amestecate intr-o masa, nu ar fi avut decat calitatile ansamblului, nu ar fi avut nici inteligenta, nici calitati proprii - in timp ce, in toate comunicarile spiritiste, ele lasa sa se intrevada o constiinta si o vointa distincte; diversitatea infinita ce ne-o prezinta sub toate raporturile este chiar consecinta individualitatilor. Daca dupa moarte nu ar fi existat decat ceea ce se numeste marele TOT absorbind toate individualitatile, acest TOT ar fi uniform, si ca urmare toate comunicarile ce s-ar primi din lumea invizibila ar fi identice. De vreme ce se intalnesc entitati bune, altele rele, savante si ignorante, fericite si nefericite, care au toate tipurile de caractere: vesele, triste, nefericite, profunde, etc este evident ca acestea sunt existente distincte. Individualitatea devine si mai evidenta atunci cand aceste existente isi probeaza identitatea prin semne incontestabile, detalii personale, referitoare la viala lor terestra ce se poate constata; ea nu poate fi pusa la indoiala cand spiritele se manifesta la vedere prin aparitii. Individualitatea sufletului nu era indicata, in teorie, ca un articol de credinta; intr-un fel, spiritismul are si o certificare materiala.
Viata spiritului este eterna, cea a corpului este tranzitorie si pasagera. Cand corpul moare, sufletul reintra in viata eterna.
(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)
Sufletul, dupa moarte, reintra in totul universal pentru ca ansamblul spiritelor formeaza un intreg. Nu este tot o lume? Cand esti intr-o adunare, faci parte integranta din acea adunare si totusi ai in permanenta propria individualitate. Cei ce gandesc ca la moarte sufletul reintra in totul universal cad in greseala daca inteleg prin asta, ca asemanator unei picaturi de apa ce cade in ocean, isi pierde individualitatea.. Au dreptate daca inteleg prin "tot universal" ansamblul entitatilor incorporale in care fiecare suflet sau spirit este un element distinct.
Daca sufletele ar fi amestecate intr-o masa, nu ar fi avut decat calitatile ansamblului, nu ar fi avut nici inteligenta, nici calitati proprii - in timp ce, in toate comunicarile spiritiste, ele lasa sa se intrevada o constiinta si o vointa distincte; diversitatea infinita ce ne-o prezinta sub toate raporturile este chiar consecinta individualitatilor. Daca dupa moarte nu ar fi existat decat ceea ce se numeste marele TOT absorbind toate individualitatile, acest TOT ar fi uniform, si ca urmare toate comunicarile ce s-ar primi din lumea invizibila ar fi identice. De vreme ce se intalnesc entitati bune, altele rele, savante si ignorante, fericite si nefericite, care au toate tipurile de caractere: vesele, triste, nefericite, profunde, etc este evident ca acestea sunt existente distincte. Individualitatea devine si mai evidenta atunci cand aceste existente isi probeaza identitatea prin semne incontestabile, detalii personale, referitoare la viala lor terestra ce se poate constata; ea nu poate fi pusa la indoiala cand spiritele se manifesta la vedere prin aparitii. Individualitatea sufletului nu era indicata, in teorie, ca un articol de credinta; intr-un fel, spiritismul are si o certificare materiala.
Viata spiritului este eterna, cea a corpului este tranzitorie si pasagera. Cand corpul moare, sufletul reintra in viata eterna.
(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)
joi, 5 ianuarie 2012
Insulina in Alzheimer
Alzheimer's disease (AD) is linked to CNS insulin resistance, decreased expression of insulin and insulin receptor genes, and lower cerebrospinal insulin levels. Against this background, impaired brain insulin signaling may account for some of the cognitive deficits associated with this disease. Using the intranasal method, which effectively bypasses the blood–brain barrier to deliver and target insulin directly from the nose to the brain, a series of acute clinical trials involving healthy humans and AD patients have shown that increased CNS insulin action enhances learning and memory processes. This article summarizes and evaluates data from a recently published clinical trial, in which 4 months of intranasal insulin administration (20 IU insulin/day) preserved not only general cognition but also reduced the loss of metabolic integrity of the brain in adults with mild-to-moderate AD.
Boala Alzheimer (AD) este legata de rezistenta la insulina CNS, a scăzut expresia genelor insulină şi a receptorilor de insulina, precum şi scăderea valorilor cefalorahidian insulină. În acest context, afectată de semnalizare insulină creierului, poate fi responsabil pentru unele din deficitele cognitive asociate cu această boală. Folosind metoda intranazala, care ocoleşte în mod eficient bariera hemato-encefalică pentru a oferi şi de insulină ţintă direct de la nas la creier, o serie de studii clinice care au inclus acută oameni sănătoşi şi la pacienţii cu Alzheimer au aratat ca a crescut acţiunea insulinei CNS îmbunătăţeşte procesele de invatare si memorie . Acest articol rezumă şi evaluează date dintr-un studiu clinic recent publicat, în care 4 luni de administrare intranazala insulină (20 insulină UI / zi) conservate nu numai cunoaşterea generală, ci, de asemenea, a redus pierderea integrităţii metabolice ale creierului la adulţi cu insuficienţă renală uşoară până la AD-moderată.
Boala Alzheimer (AD) este legata de rezistenta la insulina CNS, a scăzut expresia genelor insulină şi a receptorilor de insulina, precum şi scăderea valorilor cefalorahidian insulină. În acest context, afectată de semnalizare insulină creierului, poate fi responsabil pentru unele din deficitele cognitive asociate cu această boală. Folosind metoda intranazala, care ocoleşte în mod eficient bariera hemato-encefalică pentru a oferi şi de insulină ţintă direct de la nas la creier, o serie de studii clinice care au inclus acută oameni sănătoşi şi la pacienţii cu Alzheimer au aratat ca a crescut acţiunea insulinei CNS îmbunătăţeşte procesele de invatare si memorie . Acest articol rezumă şi evaluează date dintr-un studiu clinic recent publicat, în care 4 luni de administrare intranazala insulină (20 insulină UI / zi) conservate nu numai cunoaşterea generală, ci, de asemenea, a redus pierderea integrităţii metabolice ale creierului la adulţi cu insuficienţă renală uşoară până la AD-moderată.
duminică, 4 decembrie 2011
Va doresc timp :)
Va doresc timp
". Hai ca ma grabesc.''
N-am timp sa zambesc astazi, daramite sa mai fiu si fericit? Ce?! Asta e cea mai frumoasa zi de iarna? Hai, dom'le, lasa-ma cu prostiile! Nu vezi ca am treaba, ca ma grabesc! Nu am timp. Trebuie sa ajung la munca, sunt in intarziere,trebuie sa fac rapoarte, sa le dau mai departe... Cum adica, sa ma bucur? Pai, cum? Sa ma bucur asa, din nimic? Hai, dom'le, fii mai serios. N-am eu timp de asa ceva." Recunosteti macar in parte discursul? N-a fost, fiecare dintre noi, cel putin o data, personajul principal al unei asemenea povesti?
"N-am timp!" este, de departe, slagarul vremurilor noastre. Si boala oamenilor moderni care suntem.
N-avem timp de zambit sau de sperat, n-avem timp de cladit caractere sau definitivat personalitati, n-avem timp sa fim curajosi, n-avem timp sa ne stapanim propria viata. Avem timp doar cat sa ne plangem ca n-avem timp.
Traim pe fuga, iubim pe fuga, nu ajungem bine intr-un loc si deja ne gandim la cum arata urmatorul. Fast food, shortcut, coffee to go, totul e viteza, toate se fac pe repede-inainte. Unde e rabdarea de a contempla? Unde e nevoia de a reflecta? Unde e delectarea?
Avem electrocasnice pentru toate nevoile, care sa faca ele treaba in locul nostru. Avem lifturi care ne urca mai repede etajele. Avem becuri care se aprind la o simpla bataie din palme. Toate, menite sa ne usureze viata, sa ne ofere secunde pretioase. Si, cu toate astea, avem tot mai putin timp. Ce paradox fenomenal, nu credeti?
Mai trist este, insa, ca nu traim, iar ce n-am trait la timp, spunea Octavian Paler, nu mai traim niciodata. Asadar, timpul trece si noi ne trecem odata cu el... daca nu facem o schimbare. In viata noastra, in programul nostru, in lista de prioritati. Nu exista solutii corecte sau universale. Exista doar oameni si alegerile lor.
Prin urmare, esti ceea ce esti datorita alegerilor pe care le faci si fiecare alegere iti poate schimba viata in bine sau rau. Chiar si atunci cand nu alegi, de fapt ai ales sa nu alegi. Fiecare alegere iti influenteaza prezentul si viitorul, al tau si al celorlalti.
Si trebuie sa alegem acel ceva care ne implineste, care face sa simtim timpul ca trecut cu folos. Cand va dati seama cum se face asta, sa ma invatati si pe mine.
Asadar.
Va doresc timp. Timp petrecut langa cei dragi (si trecatori), timp sa va zambeasca sufletul, timp sa munciti cu drag. Daca nu gasiti timp pentru toate astea, mai taiati din timpul acela pe care-l petreceti incruntati sau judecandu-i pe altii. Sau tinand suparari cu zilele. Sau incercand sa-i schimbati pe ceilalti, in loc sa-i acceptati asa cum sunt!!!!
Dar, mai ales, va doresc timp sa (re)descoperiti ce e cu adevarat important pentru voi. Cu cat mai repede, cu atat mai bine, caci, nu degeaba scria Marin Sorescu, "vine o vreme cand trebuie sa tragem sub noi o linie neagra si sa facem socoteala." Si cine poate sti cat de devreme sau de tarziu vine vremea noastra?
Sper sa gasiti TIMP sa cititi poezia urmatoare.
Nu va face mai destepti, nu va plateste nicio factura, nu va aduce niciun beneficiu cuantificabil. Dar face bine. La suflet, ma refer. Gasiti TIMP pentru asta. Pana la urma, suntem oameni. Suntem suflet si carne, nu o gramada de fiare care indeplinesc doar comenzi.
Vine o vreme
Cand trebuie sa tragem sub noi,
O linie neagra
Si sa facem socoteala.
Cateva momente cand era sa fim fericiti,
Cateva momente cand era sa fim frumosi,
Cateva momente cand era sa fim geniali,
Ne-am intalnit de cateva ori
Cu niste munti, cu niste copaci, cu niste ape
(Pe unde or mai fi? Mai traiesc?).
Toate acestea fac un viitor luminos -
Pe care l-am trait.
O femeie pe care am iubit-o
Si cu aceeasi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.
Un sfert de ani de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere,
A caror intelepciune am eliminat-o treptat.
Si, in sfarsit, o soarta
Si cu inca o soarta ( de unde o mai fi iesit?)
Fac doua (Scriem una si tinem una,
Poate, cine stie, exista si viata de apoi).
M.Sorescu
". Hai ca ma grabesc.''
N-am timp sa zambesc astazi, daramite sa mai fiu si fericit? Ce?! Asta e cea mai frumoasa zi de iarna? Hai, dom'le, lasa-ma cu prostiile! Nu vezi ca am treaba, ca ma grabesc! Nu am timp. Trebuie sa ajung la munca, sunt in intarziere,trebuie sa fac rapoarte, sa le dau mai departe... Cum adica, sa ma bucur? Pai, cum? Sa ma bucur asa, din nimic? Hai, dom'le, fii mai serios. N-am eu timp de asa ceva." Recunosteti macar in parte discursul? N-a fost, fiecare dintre noi, cel putin o data, personajul principal al unei asemenea povesti?
"N-am timp!" este, de departe, slagarul vremurilor noastre. Si boala oamenilor moderni care suntem.
N-avem timp de zambit sau de sperat, n-avem timp de cladit caractere sau definitivat personalitati, n-avem timp sa fim curajosi, n-avem timp sa ne stapanim propria viata. Avem timp doar cat sa ne plangem ca n-avem timp.
Traim pe fuga, iubim pe fuga, nu ajungem bine intr-un loc si deja ne gandim la cum arata urmatorul. Fast food, shortcut, coffee to go, totul e viteza, toate se fac pe repede-inainte. Unde e rabdarea de a contempla? Unde e nevoia de a reflecta? Unde e delectarea?
Avem electrocasnice pentru toate nevoile, care sa faca ele treaba in locul nostru. Avem lifturi care ne urca mai repede etajele. Avem becuri care se aprind la o simpla bataie din palme. Toate, menite sa ne usureze viata, sa ne ofere secunde pretioase. Si, cu toate astea, avem tot mai putin timp. Ce paradox fenomenal, nu credeti?
Mai trist este, insa, ca nu traim, iar ce n-am trait la timp, spunea Octavian Paler, nu mai traim niciodata. Asadar, timpul trece si noi ne trecem odata cu el... daca nu facem o schimbare. In viata noastra, in programul nostru, in lista de prioritati. Nu exista solutii corecte sau universale. Exista doar oameni si alegerile lor.
Prin urmare, esti ceea ce esti datorita alegerilor pe care le faci si fiecare alegere iti poate schimba viata in bine sau rau. Chiar si atunci cand nu alegi, de fapt ai ales sa nu alegi. Fiecare alegere iti influenteaza prezentul si viitorul, al tau si al celorlalti.
Si trebuie sa alegem acel ceva care ne implineste, care face sa simtim timpul ca trecut cu folos. Cand va dati seama cum se face asta, sa ma invatati si pe mine.
Asadar.
Va doresc timp. Timp petrecut langa cei dragi (si trecatori), timp sa va zambeasca sufletul, timp sa munciti cu drag. Daca nu gasiti timp pentru toate astea, mai taiati din timpul acela pe care-l petreceti incruntati sau judecandu-i pe altii. Sau tinand suparari cu zilele. Sau incercand sa-i schimbati pe ceilalti, in loc sa-i acceptati asa cum sunt!!!!
Dar, mai ales, va doresc timp sa (re)descoperiti ce e cu adevarat important pentru voi. Cu cat mai repede, cu atat mai bine, caci, nu degeaba scria Marin Sorescu, "vine o vreme cand trebuie sa tragem sub noi o linie neagra si sa facem socoteala." Si cine poate sti cat de devreme sau de tarziu vine vremea noastra?
Sper sa gasiti TIMP sa cititi poezia urmatoare.
Nu va face mai destepti, nu va plateste nicio factura, nu va aduce niciun beneficiu cuantificabil. Dar face bine. La suflet, ma refer. Gasiti TIMP pentru asta. Pana la urma, suntem oameni. Suntem suflet si carne, nu o gramada de fiare care indeplinesc doar comenzi.
Vine o vreme
Cand trebuie sa tragem sub noi,
O linie neagra
Si sa facem socoteala.
Cateva momente cand era sa fim fericiti,
Cateva momente cand era sa fim frumosi,
Cateva momente cand era sa fim geniali,
Ne-am intalnit de cateva ori
Cu niste munti, cu niste copaci, cu niste ape
(Pe unde or mai fi? Mai traiesc?).
Toate acestea fac un viitor luminos -
Pe care l-am trait.
O femeie pe care am iubit-o
Si cu aceeasi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.
Un sfert de ani de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere,
A caror intelepciune am eliminat-o treptat.
Si, in sfarsit, o soarta
Si cu inca o soarta ( de unde o mai fi iesit?)
Fac doua (Scriem una si tinem una,
Poate, cine stie, exista si viata de apoi).
M.Sorescu
Cum pot iubi mai mult?
Osho
Iubirea isi este sufiecienta siesi. Nu are nevoie de imbunatatiri. Este perfecta asa cum este; nu este menita in nici intr-un fel sa fie
mai perfecta decat este.Chiar si aceasta dorinta arata o neintelegere a iubirii si a naturii sale. Puteti avea un cerc perfect? Toate
cercurile sunt perfecte; daca nu sunt perfecte, nu sunt cercuri. Perfectiunea este intrinseca pentru un cerc si aceasi lege se aplica si
iubirii. Nu puteti iubi mai putin, nu puteti iubi mai mult-pentru ca nu este o cantitate. Este o calitate, care este nemasurabila.Chiar
intrebarea demonstreaza ca nu ai experimentat niciodata iubirea si incerci sa-ti ascunzi lipsa de iubire in dorinta de a sti ''cum pot iubi
mai bine''. Nimeni care cunoaste iubirea nu poate pune o astfel de intrebare. Iubirea trebuie sa fie inteleasa, nu ca o infatuare
biologica-acest lucru este lascivitate.Acest lucru exista in toate animalele; nu este nimic special in legatura cu asta; exista chiar si in
copaci. Este felul naturii de a se reproduce. Nu este nimic spiritual in lascivitate si nimic special uman. Deci primul lucru este sa faceti
o distinctie clara intre lascivitate si iubire. Lascivitatea este o pasiune oarba; iubirea este parfumul unei inimi tacute, in pace,
meditative. Iubirea nu are nimic de-a face cu biologia sau chimia sau hormonii. Iubirea este zborul constiintei voastre catre taramuri
inalte, dincolo de materie si corp. In momentul in care intelegeti iubirea ca pe ceva transcedental, atunci iubirea nu mai este o intrebare
fundamentala. Intrebarea fundamentala este cum sa transcenzi corpul, cum sa cunosti ceva din interiorul tau care este dincolo-dincolo
de ceea ce este masurabil. Acesta este sensul cuvantului materie. Vine dintr-o radacina sanscrita, matra, care inseamna masurare;
inseamna ca este ceva ce poate fi masurat. Cuvantul materie vine din aceasi radacina. Intrebarea fundamentala este cum sa mergi
dincolo de ceea ce este masurabil si sa intri in nemasurabil. Cu alte cuvinte, cum sa treci de materie si sa-ti deschizi ochii catre o
constiinta mai expandata. Si nu exista nici o limita pentru constiinta-cu cat devii mai constient, cu atat mai mult realizezi cat de multe
sunt posibile in viitor. Cum ajungi la un varf, un alt varf se arata in fata voastra. Este un pelerinaj etern.Iubirea este un produs al
inaltarii constiintei. Este exact ca si parfumul unei flori. Nu-l cautati la radacini;nu se afla acolo. Biologia voastra sunt radacinile
voastre; constiinta voastra sunt florile voastre. Cum deveniti din ce in ce mai deschisi ca un lotus al constiintei, veti fi surprinsi-va
reantoarceti-de o experienta uimitoare, care nu poate fi numita decat iubire. Sunteti atat de plini de fericire, atat de plini de
binecuvantare si fiecare fibra a fiintei voastre danseaza in extaz! Sunteti exact ca un nor de ploaie care vrea sa ploua.In momentul in
care debordati de binecuvantare, un dor uimitor creste in voi pentru a-l impartasi.Iubirea nu este ceva pe care sa o poti lua de la
cineva care nu si-a atins binecuvantarea-si aceste este misterul intregii lumi. Toata lumea doreste sa fie iubit si pretinde ca iubeste.
Nu puteti iubi pentru ca nu stiti ce este constiinta. Voi nu stiti satyam, shivam, sundram; voi nu stiti adevarul, experienta divinului si
parfumul frumusetii. Sunteti atat de goi... Nimic nu creste in fiinta voastra, nimic nu este verde. Nu exista flori in interiorul vostru;
primavara voastra inca nu a aparut. Iubirea este un produs. Cand apare primavara si incepeti dintr-o data sa infloriti si realizati
potentialul parfum, impartasiti acel parfum, acea gratie, impartasind acea frumusete inseamna iubire. Eu nu vreau sa va ranesc dar
nu am alta solutie, trebuie sa va spun adevarul: nu stiti ce este iubirea. Nu puteti sti pentru ca nu ati patruns profund in constiinta
voastra. Nu v-ati experimentat pe voi insiva, nu stiti nimic despre cine sunteti. In aceasta orbire, in aceasta ignoranta, in aceasta
inconstienta, iubirea nu creste. Acest lucru este un desert in care voi traiti. In acest intuneric, in acest desert, nu exista nici o
posibilitate ca iubirea sa infloreasca. In primul rand trebuie sa fiti plini de lumina si plini de bucurie-atat de plini incat sa va
copleseasca. Acea energie coplesitoare este iubirea. Atunci iubirea este cunoscuta ca cea mai mareata perfectiune din lume. Nu este
niciodata prea putina si niciodata prea multa.Chiar propria educatie este atat de nevrotica, atat de bolnava psihologic incat distruge
toate posibilitatile cresterii interioare. Sunteti invatati inca de la inceput sa fiti perfectionisti si apoi voi in mod natural va aplicati ideile
perfectioniste in toate lucrurile, chiar si in iubire. Zilele trecute am descoperit o declaratie: un perfectionist este o persoana care indura
multe dureri si ofera si mai multe dureri celor din jur. Si rezultatul este o lume mizerabila. Toti oamenii incearca sa fie perfecti. Si in
momentul in care cineva incepe sa incerce sa fie perfect, el incepe sa se astepte ca altcineva sa fie perfect. El incepe sa condamne
lumea, sa umileasca oamenii. Asta au facut asa zisii sfinti de-a lungul vremurilor. Asta v-au facut religiile voastre-v-au otravit fiinta cu
ideea perfectiunii. Pentru ca nu puteti fi perfecti, incepeti sa va simtiti vinovati, va pierdeti respectul fata de voi insiva. Si omul care si-a
pierdut respectul fata de el insusi, si-a pierdut demnitatea de a fi uman. Mandria voastra a fost distrusa, umanitatea voastra a fost
distrusa de un cuvant frumos: perfectiunea. Omul nu poate fi perfect. Da, exista ceva ce omul poate experimenta, dar este dincolo de
conceptia obisnuita a omului. Daca omul experimenteaza deasemenea divinul, el nu poate cunoaste perfectiunea. Perfectiunea nu
este ca o disciplina; nu este ceva ce puteti practica.Nu este ceva ce trebuie repetat.Dar acest lucru este predat fiecaruia si rezultatul
este o lume de ipocriti care stiu foarte bine ca sunt goi in interior dar ei continua sa pretinda tot felul de calitati care nu sunt decat
cuvinte goale. Cand spuneti cuiva ''te iubesc'', v-ati gandit vreodata ce inseamna? Este doar o infatuare biologica intre doua sexe?
Atunci odata ce v-ati satisfacut apetitul animalic, toata asa-zisa iubire va disparea. Nu era decat o foame si v-ati implinit foamea si ati
terminat.Aceasi femeie care era cea mai frumoasa din lume, acelasi barbat care arata ca Alexandru cel mare-incepeti sa va ganditi
cum sa scapati de el. Va fi foarte inaltator sa intelegeti aceasta scrisoare scrisa de Paddy catre preaiubita sa Maureen: ''Draga mea
Maureen, de dragul tau as urca cel mai inalt munte si as inota in cea mai adanca mare. As indura orice dificultate pentru a petrece un
moment landa tine. Iubitul tau, Paddy. Post scriptum: Voi veni sa te vad vineri seara daca nu ploua.'' In momentul in care spui cuiva
''te iubesc'', voi nu stiti ce spuneti. Nu stiti ca nu este decat lascivitate, ascunsa dupa un cuvant frumos, iubirea. Va disparea. Este
foarte momentan. Iubirea este ceva etern. Este experimentarea lui Buddha, nu a oamenilor inconstienti de care lumea este plina.
Doar cativa oameni au cunoscut ce este iubirea si acesti aceiasi oameni sunt cei mai treziti, cei mai iluminati, cele mai inalte varfuri ale
constiintei umane.Daca vreti sa cunoasteti cu adevarat iubirea, uitati iubirea si amintiti-va de meditatie. Daca doriti sa aduceti
trandafiri in gradina voastra, uitati de trandafiri si aveti grija de tufisuri. Ingrijiti-i, stropiti-i cu apa, aveti grija sa aiba cantitatea potrivita
de soare, apa. Daca totul este ingrijit cum trebuie, in tonul potrivit, trandafirii sunt destinati sa apara. Nu ii puteti aduce mai devreme,
nu ii puteti forta sa se deschida mai devreme. Si nu-i puteti cere unui trandafir sa fie mai perfect. Ati vazut vreodata un trandafir care
sa nu fie perfect? Ce vreti mai mult decat atat? Fiecare trandafir in unicitatea sa este perfect. Dansand in vant, in ploaie, in soare...nu
puteti vedea frumusetea imensa, fericirea absoluta: un trandafir obisnuit radiaza splendoarea ascunsa a existentei. Iubirea este
trandafirul din fiinta voastra. Dar pregatiti-va fiinta-concediati-va intunericul si inconstienta. Deveniti din ce in ce mai alerti si constienti
si iubirea va veni in acordul propriu, in timpul propriu. Nu trebuie sa va ingrijorati pentru acest lucru. Si oricand vine este intotdeauna
perfect. Iubirea este o experienta spirituala care nu are nici o legatura cu sexele si nici cu corpurile, ci are legatura cu fiinta interioara.
Dar voi nici macar nu ati intrat in propriul templu. Voi nu stiti deloc cine sunteti si incercati sa aflati cum sa iubiti mai bine. In primul
rand fiti voi insiva; in primul rand cunoasteti-va pe voi si iubirea va veni ca o recompensa. Este o recompensa de dincolo. Va
adumbreste ca soarele pe flori... va umple fiinta. Si continua sa va adumbreasca si aduce un dor enorm de a impartasi. In limbajul
uman acea impartasire poate fi descrisa doar prin cuvantul iubire. Nu spune prea mult, dar indica directia corecta. Iubirea este umbra
constiintei. Fiti mai constienti si iubirea va veni la voi. Este un oaspete care vine, care vine inevitabil la cei care sunt pregatiti pentru a
o primi. Dar voi nu sunteti macar pregatiti sa o recunoasteti. Daca iubirea apare la usa voastra, nu o veti recunoaste. Daca iubirea va
bate la usa, s-ar putea sa gasiti o mie si una de scuze; poate ganditi ca este un vat puternic, sau o alta scuza; nu ati deschide usa. Si
chiar daca ati deschide usa, nu ati recunoaste iubirea pentru ca nu ati mai vazut niciodata iubire; cum ati putea-o recunoaste? Nu
puteti recunoaste decat ceea ce cunoasteti.Cand iubirea vine pentru prima data si va umple fiinta, sunteti pur si simplu coplesiti si
intrigati. Nu stiti ce se intampla. Stiti ca inima va danseaza, stiti ca sunteti inconjurati de muzica celesta, cunoasteti parfumuri pe care
nu le-ati mai cunoscut pana acum. Dar dureaza ceva timp pentru a pune cap la cap aceste experiente si pentru a va aminti ca poate
asa se simte iubirea. Incet incet, se infiripa in fiinta.Doar misticii cunosc iubirea. In afara misticilor, nu exista nici o alta categorie de
fiinte umane care sa fi experimentat vreodata iubirea. Misticii au monopolul asupra iubirii. Daca doriti sa cunoasteti iubirea, va trebui
sa intrati in lumea misticilor. Iisus a spus ''Dumnezeu este iubire''. El a facut parte dintr-o scoala a misterelor, eseniana, o scoala antica
a misterelor. Dar probabil ca nu a absolvit scoala misterelor, pentru ca ceea ce spune el nu este corect. Dumnezeu nu este iubire,
iubirea este Dumnezeu - si diferenta este enorma; nu este doar o schimbare de cuvinte. In momentul in care spui Dumnezeu este
iubire, spui pur si simplu ca iubirea nu este decat un atribut al lui Dumnezeu. El este deasemenea si intelepciune, compasiune, iertare,
poate fi un milion de lucruri in afara de iubire; iubirea este nu este decat unul dintre toate atributele lui Dumnezeu. Si de fapt, chiar sa
o faci un mic atribut al lui Dumnezeu este foarte irational si ilogic, pentru ca daca Dumnezeu este iubire, atunci el nu poate fi ''doar''.
Daca Dumnezeu este iubire atunci el nu poate fi destul de crud pentru a-i trimite pe pacatosi in iad. Daca Dumnezeu este iubire
atunci Dumnezeu nu poate fi legea. Un mare mistic, Sufi, a aratat o mai mare intelegere decat Iisus cand a spus ''voi merge inainte
fiind eu insumi. Nu voi fi atent la nici un preot sau invatator, pentru ca am incredere ca iubirea lui Dumnezeu imi este deajuns; nu pot
comite un pacat care sa poata fi mai mare decat iubirea sa. Deci de ce sa-mi fac griji? Mainile noastre sunt mici si pacatele noastre
sunt mici. Raza noastra de actiune este mica; cum sa comitem pacate pe care iubirea lui dumnezeu sa nu le poata ierta? Daca
Dumnezeu este iubire, atunci el nu poate fi prezent in ziua judecatii pentru a alege sfintii si a arunca milioanele si milioanele de oameni
ramasi intr-un iad pentru eternitate". Invataturile esenienilor erau exact opusul; Iisus le citeaza gresit. Poate nu era destul de
impamantat in invataturile lor. Invataturile lor erau ''Iubirea este Dumnezeu''. Este o diferenta imensa. Acum Dumnezeu devine doar un
atribut al lui Dumnezeu; acum Dumnezeu devine doar o calitate a imensei experiente a iubirii. Acum Dumnezeu nu mai este o
persoana ci doar o experienta a celor care au cunoscut iubirea. Acum Dumnezeu devine secundar iubirii. Si eu va spun ca eseienii
aveau dreptate. Iubirea este valoarea ultima, inflorirea finala. Nu exista nimic dincolo de ea; de aceea nu o puteti perfectiona. De fapt,
inainte de a o obtine, va trebui sa dispareti. Cand iubirea va fi acolo, voi nu veti mai fi acolo. Un mare mistic din est, Kabir, are o
declaratie foarte semnificanta - o declaratie care poate fi facuta doar de cineva care a experimentat, care a realizat, care a intrat in
sanctuarul interior al realitatii ultime. Declaratia este ''am cautat adevarul, dar este ciudat sa spun ca, atat timp cat cautarea era acolo,
adevarul nu a fost gasit. Si cand adevarul a fost gasit, am privit in jur... eu era absent. Cand adevarul a fost gasit, cautatorul nu mai
era; si cand cautatorul era, adevarul nu era nicaieri''. Adevarul si cautatorul nu pot exista impreuna. Voi si iubirea nu puteti exista
impreuna. Nu este posibila o coexistenta. Ori voi, ori iubirea, puteti alege. Daca sunteti pregatiti sa dispareti, sa va topiti si sa
fuzionati, lasand in urma doar o constiinta pura, iubirea va inflori. Nu o puteti perfectiona pentru ca nu veti fi prezenti. Si nici nu are
nevoie de perfectionare; intotdeauna vine perfecta. Dar iubirea este unul dintre acele cuvinte pe care toata lumea il foloseste si nimeni
nu il intelege. Parintii isi spun copiilor ''noi va iubim'' si ei sunt oamenii care isi distrug copiii. Ei sunt oamenii care dau copiilor lor tot
felul de prejudecati, tot felul de superstitii moarte. Ei sunt oamenii care isi impovareaza copiii cu o multime de prostii pe care multe
generatii le-au carat si care sunt transmise din tata in fiu. Nebunia continua... devenind monstruasa. Totusi, toti parintii cred ca isi
iubesc copiii. Daca intr-adevar si-ar iubi copiii, nu si-ar dori ca acestia sa fie imaginea lor, pentru ca ei sunt nefericiti si nimic altceva.
Care este experienta lor de viata? Mizerie pura, suferinta... viata nu a fost o binecuvantare pentru ei, ci un blestem. Si totusi in
continuare ei doresc ca si copiii lor sa fie exact la fel ca si ei. Am fost un oaspete intr-o familie. Stateam seara in gradina lor. Soarele
apunea si era o seara frumoasa, linistita. Pasarile se intorceau in copaci, si copilul mic al familiei statea langa mine. L-am intrebat ''stii
cine esti?" Si copiii sunt mult mai clari, percep mai bine decat adultii, pentru ca adultii sunt stricati, corupti, poluati cu tot felul de
ideologii, religii. Acel copil mic m-a privit si a spus ''imi pui o intrebare foarte dificila''. Am spus ''ce este atat de dificil la aceasta
intrebare?" El a spus ''dificultatea consta in faptul ca sunt singurul copil al parintilor mei, si de cand imi pot aminti, oricand venea cate
un oaspete, cineva imi spunea ca ochii mei arata ca ai tatalui meu, altcineva imi spunea ca nasul meu arata cu cel al mamei mele, ca
fata mea arata cu cea a unchiului. Deci nu stiu cine sunt pentru ca nimeni nu imi spune ca ceva ar semana cu mine''. Dar asta s-a
intamplat cu fiecare copil. Voi nu lasati copilul sa se experimenteze singur, si nu lasati copilul sa devina el insusi. Voi incarcati copilul cu
propriile ambitii neamplinite. Fiecare parinte doreste ca si sopilul sau sa fie imaginea sa. Dar un copil are un destin al sau; daca el
devine imaginea ta, el nu va deveni niciodata el insusi. Si fara a deveni tu insusi, nu vei simti niciodata fericirea; nu te vei simti
niciodata in pace cu existenta. Vei cauta mereu acel ceva ce lipseste. Parintii vostri va iubesc, si deasemenea va spun ca si voi
trebuie sa-i iubiti pe ei pentru ca ei sunt tatal si mama voastra. Este un fenomen ciudat si nimeni nu pare sa fie constient de acest
lucru. Doar pentru ca sunteti mama nu inseamna ca acel copil trebuie sa va si iubeasca. Trebuie sa fiti demni de iubire; faptul de a fi
mama nu este destul. Poate sunteti tata, dar asta nu inseamna ca automat deveniti demni de iubire. Doar faptul ca sunteti tata nu
creeaza un imens sentiment de iubire in copil. Dar asta se asteapta... si bietul copil nu stie ce sa faca. El incepe sa se prefaca; asta
este singura cale posibila. El incepe sa zambeasca atunci cand nu exista nici un zambet in inima sa; incepe sa arate iubire, respect,
recunostinta si toate sunt false. El devine un actor, un ipocrit de la inceput, un politician. Traim in aceasta lume unde parintii,
invatatorii, preotii - toti v-au corupt,v-au stramutat, v-au indepartat de voi insiva. Efortul meu este de a va oferi centrul vostru inapoi. Eu
numesc acest centru ''meditatie''. Vreau pur si simplu sa fiti voi insiva, cu un mare respect de sine, cu demnitatea de a cunoaste ca
existenta are nevoie de voi - si atunci puteti incepe sa va cautati pe voi. Mai intai veniti in centru si apoi incepeti sa cautati cine
sunteti. Cunoasterea fetzei originale este inceputul unei vieti de iubire, unei vieti de celebrare. Veti fi capabili sa oferiti foarte multa
iubire - pentru ca nu este ceva care sa fie epuizabil. Este nemasurabila, nu poate fi epuizabila. Si cu cat oferiti mai mult, cu atat mai
mult deveniti capabili sa oferiti mai mult. Cea mai mareata experienta din viata este atunci cand oferi pur si simplu fara nici o conditie,
fara nici o asteptare, nici macar a unui simplu multumesc. Dimpotriva, o iubire autentica, reala, simte recunostinta fata de persoana
care a acceptat iubirea sa. Ar fi putut-o respinge. Cand incepeti sa oferiti iubire cu un simt profund al recunostintei pentru toti cei care
o accepta, veti fi surprinsi ca ati devenit un imparat - nu mai sunteti un cersetor care cere iubire cu un castron in fata, batand la fiecare
usa. Si acei oameni a caror usa bateti nu va pot oferi iubire: si ei sunt cersetori. Cersetori care isi cer unul altuia iubire si se simt
frustrati, furiosi, pentru ca iubirea nu vine. Asta este granita. Iubirea apartine lumii imparatilor, nu a cersetorilor. Si un om este imparat
cand este atat de plin de iubire incat o poate oferi fara nici o conditie. Apoi vine o alta surpriza si mai mare: cand incepeti sa va oferiti
iubirea oricui, chiar si strainilor, intrebarea nu este cui o oferi - chiar fericirea de a oferi este atat de mare, incat ce conteaza cine este la
capatul care primeste? Cand acest spatiu vine in fiinta voastra, voi oferiti fiecaruia - nu numai fiintelor umane ci si animalelor, copacilor,
stelelor indepartate, pentru ca iubirea este ceva care poate fi transferata chiar si pana la cea mai indepartata stea doar printr-o privire
iubitoare. Doar prin atingerea voastra, iubirea poate fi transferata unui copac. Fara a spune un cuvant... poate fi transformata in tacere
absoluta. Nu are nevoie sa fie rostita, se declara singura. Isi are propriile cai de a ajunge in toate profunzimile fiintei voastre. Mai intai
fiti plini de iubire, apoi impartasirea are loc. Si apoi marea surpriza... aceea ca, atunci cand oferi, incepi sa primesti din surse
necunoscute, de la omeni necunoscuti, de la copaci, de la rauri, de la munti. Din toate colturile existentei iubirea incepe sa va
adumbreasca. Cu cat oferiti mai mult, cu atat mai mult primiti. Viata devine pur si simplu un dans al iubirii.
sursa: fragment din cartea
''iubire, libertate si singuratate'' Osho
Iubirea isi este sufiecienta siesi. Nu are nevoie de imbunatatiri. Este perfecta asa cum este; nu este menita in nici intr-un fel sa fie
mai perfecta decat este.Chiar si aceasta dorinta arata o neintelegere a iubirii si a naturii sale. Puteti avea un cerc perfect? Toate
cercurile sunt perfecte; daca nu sunt perfecte, nu sunt cercuri. Perfectiunea este intrinseca pentru un cerc si aceasi lege se aplica si
iubirii. Nu puteti iubi mai putin, nu puteti iubi mai mult-pentru ca nu este o cantitate. Este o calitate, care este nemasurabila.Chiar
intrebarea demonstreaza ca nu ai experimentat niciodata iubirea si incerci sa-ti ascunzi lipsa de iubire in dorinta de a sti ''cum pot iubi
mai bine''. Nimeni care cunoaste iubirea nu poate pune o astfel de intrebare. Iubirea trebuie sa fie inteleasa, nu ca o infatuare
biologica-acest lucru este lascivitate.Acest lucru exista in toate animalele; nu este nimic special in legatura cu asta; exista chiar si in
copaci. Este felul naturii de a se reproduce. Nu este nimic spiritual in lascivitate si nimic special uman. Deci primul lucru este sa faceti
o distinctie clara intre lascivitate si iubire. Lascivitatea este o pasiune oarba; iubirea este parfumul unei inimi tacute, in pace,
meditative. Iubirea nu are nimic de-a face cu biologia sau chimia sau hormonii. Iubirea este zborul constiintei voastre catre taramuri
inalte, dincolo de materie si corp. In momentul in care intelegeti iubirea ca pe ceva transcedental, atunci iubirea nu mai este o intrebare
fundamentala. Intrebarea fundamentala este cum sa transcenzi corpul, cum sa cunosti ceva din interiorul tau care este dincolo-dincolo
de ceea ce este masurabil. Acesta este sensul cuvantului materie. Vine dintr-o radacina sanscrita, matra, care inseamna masurare;
inseamna ca este ceva ce poate fi masurat. Cuvantul materie vine din aceasi radacina. Intrebarea fundamentala este cum sa mergi
dincolo de ceea ce este masurabil si sa intri in nemasurabil. Cu alte cuvinte, cum sa treci de materie si sa-ti deschizi ochii catre o
constiinta mai expandata. Si nu exista nici o limita pentru constiinta-cu cat devii mai constient, cu atat mai mult realizezi cat de multe
sunt posibile in viitor. Cum ajungi la un varf, un alt varf se arata in fata voastra. Este un pelerinaj etern.Iubirea este un produs al
inaltarii constiintei. Este exact ca si parfumul unei flori. Nu-l cautati la radacini;nu se afla acolo. Biologia voastra sunt radacinile
voastre; constiinta voastra sunt florile voastre. Cum deveniti din ce in ce mai deschisi ca un lotus al constiintei, veti fi surprinsi-va
reantoarceti-de o experienta uimitoare, care nu poate fi numita decat iubire. Sunteti atat de plini de fericire, atat de plini de
binecuvantare si fiecare fibra a fiintei voastre danseaza in extaz! Sunteti exact ca un nor de ploaie care vrea sa ploua.In momentul in
care debordati de binecuvantare, un dor uimitor creste in voi pentru a-l impartasi.Iubirea nu este ceva pe care sa o poti lua de la
cineva care nu si-a atins binecuvantarea-si aceste este misterul intregii lumi. Toata lumea doreste sa fie iubit si pretinde ca iubeste.
Nu puteti iubi pentru ca nu stiti ce este constiinta. Voi nu stiti satyam, shivam, sundram; voi nu stiti adevarul, experienta divinului si
parfumul frumusetii. Sunteti atat de goi... Nimic nu creste in fiinta voastra, nimic nu este verde. Nu exista flori in interiorul vostru;
primavara voastra inca nu a aparut. Iubirea este un produs. Cand apare primavara si incepeti dintr-o data sa infloriti si realizati
potentialul parfum, impartasiti acel parfum, acea gratie, impartasind acea frumusete inseamna iubire. Eu nu vreau sa va ranesc dar
nu am alta solutie, trebuie sa va spun adevarul: nu stiti ce este iubirea. Nu puteti sti pentru ca nu ati patruns profund in constiinta
voastra. Nu v-ati experimentat pe voi insiva, nu stiti nimic despre cine sunteti. In aceasta orbire, in aceasta ignoranta, in aceasta
inconstienta, iubirea nu creste. Acest lucru este un desert in care voi traiti. In acest intuneric, in acest desert, nu exista nici o
posibilitate ca iubirea sa infloreasca. In primul rand trebuie sa fiti plini de lumina si plini de bucurie-atat de plini incat sa va
copleseasca. Acea energie coplesitoare este iubirea. Atunci iubirea este cunoscuta ca cea mai mareata perfectiune din lume. Nu este
niciodata prea putina si niciodata prea multa.Chiar propria educatie este atat de nevrotica, atat de bolnava psihologic incat distruge
toate posibilitatile cresterii interioare. Sunteti invatati inca de la inceput sa fiti perfectionisti si apoi voi in mod natural va aplicati ideile
perfectioniste in toate lucrurile, chiar si in iubire. Zilele trecute am descoperit o declaratie: un perfectionist este o persoana care indura
multe dureri si ofera si mai multe dureri celor din jur. Si rezultatul este o lume mizerabila. Toti oamenii incearca sa fie perfecti. Si in
momentul in care cineva incepe sa incerce sa fie perfect, el incepe sa se astepte ca altcineva sa fie perfect. El incepe sa condamne
lumea, sa umileasca oamenii. Asta au facut asa zisii sfinti de-a lungul vremurilor. Asta v-au facut religiile voastre-v-au otravit fiinta cu
ideea perfectiunii. Pentru ca nu puteti fi perfecti, incepeti sa va simtiti vinovati, va pierdeti respectul fata de voi insiva. Si omul care si-a
pierdut respectul fata de el insusi, si-a pierdut demnitatea de a fi uman. Mandria voastra a fost distrusa, umanitatea voastra a fost
distrusa de un cuvant frumos: perfectiunea. Omul nu poate fi perfect. Da, exista ceva ce omul poate experimenta, dar este dincolo de
conceptia obisnuita a omului. Daca omul experimenteaza deasemenea divinul, el nu poate cunoaste perfectiunea. Perfectiunea nu
este ca o disciplina; nu este ceva ce puteti practica.Nu este ceva ce trebuie repetat.Dar acest lucru este predat fiecaruia si rezultatul
este o lume de ipocriti care stiu foarte bine ca sunt goi in interior dar ei continua sa pretinda tot felul de calitati care nu sunt decat
cuvinte goale. Cand spuneti cuiva ''te iubesc'', v-ati gandit vreodata ce inseamna? Este doar o infatuare biologica intre doua sexe?
Atunci odata ce v-ati satisfacut apetitul animalic, toata asa-zisa iubire va disparea. Nu era decat o foame si v-ati implinit foamea si ati
terminat.Aceasi femeie care era cea mai frumoasa din lume, acelasi barbat care arata ca Alexandru cel mare-incepeti sa va ganditi
cum sa scapati de el. Va fi foarte inaltator sa intelegeti aceasta scrisoare scrisa de Paddy catre preaiubita sa Maureen: ''Draga mea
Maureen, de dragul tau as urca cel mai inalt munte si as inota in cea mai adanca mare. As indura orice dificultate pentru a petrece un
moment landa tine. Iubitul tau, Paddy. Post scriptum: Voi veni sa te vad vineri seara daca nu ploua.'' In momentul in care spui cuiva
''te iubesc'', voi nu stiti ce spuneti. Nu stiti ca nu este decat lascivitate, ascunsa dupa un cuvant frumos, iubirea. Va disparea. Este
foarte momentan. Iubirea este ceva etern. Este experimentarea lui Buddha, nu a oamenilor inconstienti de care lumea este plina.
Doar cativa oameni au cunoscut ce este iubirea si acesti aceiasi oameni sunt cei mai treziti, cei mai iluminati, cele mai inalte varfuri ale
constiintei umane.Daca vreti sa cunoasteti cu adevarat iubirea, uitati iubirea si amintiti-va de meditatie. Daca doriti sa aduceti
trandafiri in gradina voastra, uitati de trandafiri si aveti grija de tufisuri. Ingrijiti-i, stropiti-i cu apa, aveti grija sa aiba cantitatea potrivita
de soare, apa. Daca totul este ingrijit cum trebuie, in tonul potrivit, trandafirii sunt destinati sa apara. Nu ii puteti aduce mai devreme,
nu ii puteti forta sa se deschida mai devreme. Si nu-i puteti cere unui trandafir sa fie mai perfect. Ati vazut vreodata un trandafir care
sa nu fie perfect? Ce vreti mai mult decat atat? Fiecare trandafir in unicitatea sa este perfect. Dansand in vant, in ploaie, in soare...nu
puteti vedea frumusetea imensa, fericirea absoluta: un trandafir obisnuit radiaza splendoarea ascunsa a existentei. Iubirea este
trandafirul din fiinta voastra. Dar pregatiti-va fiinta-concediati-va intunericul si inconstienta. Deveniti din ce in ce mai alerti si constienti
si iubirea va veni in acordul propriu, in timpul propriu. Nu trebuie sa va ingrijorati pentru acest lucru. Si oricand vine este intotdeauna
perfect. Iubirea este o experienta spirituala care nu are nici o legatura cu sexele si nici cu corpurile, ci are legatura cu fiinta interioara.
Dar voi nici macar nu ati intrat in propriul templu. Voi nu stiti deloc cine sunteti si incercati sa aflati cum sa iubiti mai bine. In primul
rand fiti voi insiva; in primul rand cunoasteti-va pe voi si iubirea va veni ca o recompensa. Este o recompensa de dincolo. Va
adumbreste ca soarele pe flori... va umple fiinta. Si continua sa va adumbreasca si aduce un dor enorm de a impartasi. In limbajul
uman acea impartasire poate fi descrisa doar prin cuvantul iubire. Nu spune prea mult, dar indica directia corecta. Iubirea este umbra
constiintei. Fiti mai constienti si iubirea va veni la voi. Este un oaspete care vine, care vine inevitabil la cei care sunt pregatiti pentru a
o primi. Dar voi nu sunteti macar pregatiti sa o recunoasteti. Daca iubirea apare la usa voastra, nu o veti recunoaste. Daca iubirea va
bate la usa, s-ar putea sa gasiti o mie si una de scuze; poate ganditi ca este un vat puternic, sau o alta scuza; nu ati deschide usa. Si
chiar daca ati deschide usa, nu ati recunoaste iubirea pentru ca nu ati mai vazut niciodata iubire; cum ati putea-o recunoaste? Nu
puteti recunoaste decat ceea ce cunoasteti.Cand iubirea vine pentru prima data si va umple fiinta, sunteti pur si simplu coplesiti si
intrigati. Nu stiti ce se intampla. Stiti ca inima va danseaza, stiti ca sunteti inconjurati de muzica celesta, cunoasteti parfumuri pe care
nu le-ati mai cunoscut pana acum. Dar dureaza ceva timp pentru a pune cap la cap aceste experiente si pentru a va aminti ca poate
asa se simte iubirea. Incet incet, se infiripa in fiinta.Doar misticii cunosc iubirea. In afara misticilor, nu exista nici o alta categorie de
fiinte umane care sa fi experimentat vreodata iubirea. Misticii au monopolul asupra iubirii. Daca doriti sa cunoasteti iubirea, va trebui
sa intrati in lumea misticilor. Iisus a spus ''Dumnezeu este iubire''. El a facut parte dintr-o scoala a misterelor, eseniana, o scoala antica
a misterelor. Dar probabil ca nu a absolvit scoala misterelor, pentru ca ceea ce spune el nu este corect. Dumnezeu nu este iubire,
iubirea este Dumnezeu - si diferenta este enorma; nu este doar o schimbare de cuvinte. In momentul in care spui Dumnezeu este
iubire, spui pur si simplu ca iubirea nu este decat un atribut al lui Dumnezeu. El este deasemenea si intelepciune, compasiune, iertare,
poate fi un milion de lucruri in afara de iubire; iubirea este nu este decat unul dintre toate atributele lui Dumnezeu. Si de fapt, chiar sa
o faci un mic atribut al lui Dumnezeu este foarte irational si ilogic, pentru ca daca Dumnezeu este iubire, atunci el nu poate fi ''doar''.
Daca Dumnezeu este iubire atunci el nu poate fi destul de crud pentru a-i trimite pe pacatosi in iad. Daca Dumnezeu este iubire
atunci Dumnezeu nu poate fi legea. Un mare mistic, Sufi, a aratat o mai mare intelegere decat Iisus cand a spus ''voi merge inainte
fiind eu insumi. Nu voi fi atent la nici un preot sau invatator, pentru ca am incredere ca iubirea lui Dumnezeu imi este deajuns; nu pot
comite un pacat care sa poata fi mai mare decat iubirea sa. Deci de ce sa-mi fac griji? Mainile noastre sunt mici si pacatele noastre
sunt mici. Raza noastra de actiune este mica; cum sa comitem pacate pe care iubirea lui dumnezeu sa nu le poata ierta? Daca
Dumnezeu este iubire, atunci el nu poate fi prezent in ziua judecatii pentru a alege sfintii si a arunca milioanele si milioanele de oameni
ramasi intr-un iad pentru eternitate". Invataturile esenienilor erau exact opusul; Iisus le citeaza gresit. Poate nu era destul de
impamantat in invataturile lor. Invataturile lor erau ''Iubirea este Dumnezeu''. Este o diferenta imensa. Acum Dumnezeu devine doar un
atribut al lui Dumnezeu; acum Dumnezeu devine doar o calitate a imensei experiente a iubirii. Acum Dumnezeu nu mai este o
persoana ci doar o experienta a celor care au cunoscut iubirea. Acum Dumnezeu devine secundar iubirii. Si eu va spun ca eseienii
aveau dreptate. Iubirea este valoarea ultima, inflorirea finala. Nu exista nimic dincolo de ea; de aceea nu o puteti perfectiona. De fapt,
inainte de a o obtine, va trebui sa dispareti. Cand iubirea va fi acolo, voi nu veti mai fi acolo. Un mare mistic din est, Kabir, are o
declaratie foarte semnificanta - o declaratie care poate fi facuta doar de cineva care a experimentat, care a realizat, care a intrat in
sanctuarul interior al realitatii ultime. Declaratia este ''am cautat adevarul, dar este ciudat sa spun ca, atat timp cat cautarea era acolo,
adevarul nu a fost gasit. Si cand adevarul a fost gasit, am privit in jur... eu era absent. Cand adevarul a fost gasit, cautatorul nu mai
era; si cand cautatorul era, adevarul nu era nicaieri''. Adevarul si cautatorul nu pot exista impreuna. Voi si iubirea nu puteti exista
impreuna. Nu este posibila o coexistenta. Ori voi, ori iubirea, puteti alege. Daca sunteti pregatiti sa dispareti, sa va topiti si sa
fuzionati, lasand in urma doar o constiinta pura, iubirea va inflori. Nu o puteti perfectiona pentru ca nu veti fi prezenti. Si nici nu are
nevoie de perfectionare; intotdeauna vine perfecta. Dar iubirea este unul dintre acele cuvinte pe care toata lumea il foloseste si nimeni
nu il intelege. Parintii isi spun copiilor ''noi va iubim'' si ei sunt oamenii care isi distrug copiii. Ei sunt oamenii care dau copiilor lor tot
felul de prejudecati, tot felul de superstitii moarte. Ei sunt oamenii care isi impovareaza copiii cu o multime de prostii pe care multe
generatii le-au carat si care sunt transmise din tata in fiu. Nebunia continua... devenind monstruasa. Totusi, toti parintii cred ca isi
iubesc copiii. Daca intr-adevar si-ar iubi copiii, nu si-ar dori ca acestia sa fie imaginea lor, pentru ca ei sunt nefericiti si nimic altceva.
Care este experienta lor de viata? Mizerie pura, suferinta... viata nu a fost o binecuvantare pentru ei, ci un blestem. Si totusi in
continuare ei doresc ca si copiii lor sa fie exact la fel ca si ei. Am fost un oaspete intr-o familie. Stateam seara in gradina lor. Soarele
apunea si era o seara frumoasa, linistita. Pasarile se intorceau in copaci, si copilul mic al familiei statea langa mine. L-am intrebat ''stii
cine esti?" Si copiii sunt mult mai clari, percep mai bine decat adultii, pentru ca adultii sunt stricati, corupti, poluati cu tot felul de
ideologii, religii. Acel copil mic m-a privit si a spus ''imi pui o intrebare foarte dificila''. Am spus ''ce este atat de dificil la aceasta
intrebare?" El a spus ''dificultatea consta in faptul ca sunt singurul copil al parintilor mei, si de cand imi pot aminti, oricand venea cate
un oaspete, cineva imi spunea ca ochii mei arata ca ai tatalui meu, altcineva imi spunea ca nasul meu arata cu cel al mamei mele, ca
fata mea arata cu cea a unchiului. Deci nu stiu cine sunt pentru ca nimeni nu imi spune ca ceva ar semana cu mine''. Dar asta s-a
intamplat cu fiecare copil. Voi nu lasati copilul sa se experimenteze singur, si nu lasati copilul sa devina el insusi. Voi incarcati copilul cu
propriile ambitii neamplinite. Fiecare parinte doreste ca si sopilul sau sa fie imaginea sa. Dar un copil are un destin al sau; daca el
devine imaginea ta, el nu va deveni niciodata el insusi. Si fara a deveni tu insusi, nu vei simti niciodata fericirea; nu te vei simti
niciodata in pace cu existenta. Vei cauta mereu acel ceva ce lipseste. Parintii vostri va iubesc, si deasemenea va spun ca si voi
trebuie sa-i iubiti pe ei pentru ca ei sunt tatal si mama voastra. Este un fenomen ciudat si nimeni nu pare sa fie constient de acest
lucru. Doar pentru ca sunteti mama nu inseamna ca acel copil trebuie sa va si iubeasca. Trebuie sa fiti demni de iubire; faptul de a fi
mama nu este destul. Poate sunteti tata, dar asta nu inseamna ca automat deveniti demni de iubire. Doar faptul ca sunteti tata nu
creeaza un imens sentiment de iubire in copil. Dar asta se asteapta... si bietul copil nu stie ce sa faca. El incepe sa se prefaca; asta
este singura cale posibila. El incepe sa zambeasca atunci cand nu exista nici un zambet in inima sa; incepe sa arate iubire, respect,
recunostinta si toate sunt false. El devine un actor, un ipocrit de la inceput, un politician. Traim in aceasta lume unde parintii,
invatatorii, preotii - toti v-au corupt,v-au stramutat, v-au indepartat de voi insiva. Efortul meu este de a va oferi centrul vostru inapoi. Eu
numesc acest centru ''meditatie''. Vreau pur si simplu sa fiti voi insiva, cu un mare respect de sine, cu demnitatea de a cunoaste ca
existenta are nevoie de voi - si atunci puteti incepe sa va cautati pe voi. Mai intai veniti in centru si apoi incepeti sa cautati cine
sunteti. Cunoasterea fetzei originale este inceputul unei vieti de iubire, unei vieti de celebrare. Veti fi capabili sa oferiti foarte multa
iubire - pentru ca nu este ceva care sa fie epuizabil. Este nemasurabila, nu poate fi epuizabila. Si cu cat oferiti mai mult, cu atat mai
mult deveniti capabili sa oferiti mai mult. Cea mai mareata experienta din viata este atunci cand oferi pur si simplu fara nici o conditie,
fara nici o asteptare, nici macar a unui simplu multumesc. Dimpotriva, o iubire autentica, reala, simte recunostinta fata de persoana
care a acceptat iubirea sa. Ar fi putut-o respinge. Cand incepeti sa oferiti iubire cu un simt profund al recunostintei pentru toti cei care
o accepta, veti fi surprinsi ca ati devenit un imparat - nu mai sunteti un cersetor care cere iubire cu un castron in fata, batand la fiecare
usa. Si acei oameni a caror usa bateti nu va pot oferi iubire: si ei sunt cersetori. Cersetori care isi cer unul altuia iubire si se simt
frustrati, furiosi, pentru ca iubirea nu vine. Asta este granita. Iubirea apartine lumii imparatilor, nu a cersetorilor. Si un om este imparat
cand este atat de plin de iubire incat o poate oferi fara nici o conditie. Apoi vine o alta surpriza si mai mare: cand incepeti sa va oferiti
iubirea oricui, chiar si strainilor, intrebarea nu este cui o oferi - chiar fericirea de a oferi este atat de mare, incat ce conteaza cine este la
capatul care primeste? Cand acest spatiu vine in fiinta voastra, voi oferiti fiecaruia - nu numai fiintelor umane ci si animalelor, copacilor,
stelelor indepartate, pentru ca iubirea este ceva care poate fi transferata chiar si pana la cea mai indepartata stea doar printr-o privire
iubitoare. Doar prin atingerea voastra, iubirea poate fi transferata unui copac. Fara a spune un cuvant... poate fi transformata in tacere
absoluta. Nu are nevoie sa fie rostita, se declara singura. Isi are propriile cai de a ajunge in toate profunzimile fiintei voastre. Mai intai
fiti plini de iubire, apoi impartasirea are loc. Si apoi marea surpriza... aceea ca, atunci cand oferi, incepi sa primesti din surse
necunoscute, de la omeni necunoscuti, de la copaci, de la rauri, de la munti. Din toate colturile existentei iubirea incepe sa va
adumbreasca. Cu cat oferiti mai mult, cu atat mai mult primiti. Viata devine pur si simplu un dans al iubirii.
sursa: fragment din cartea
''iubire, libertate si singuratate'' Osho
Abonați-vă la:
Postări (Atom)