Iubire in tacere. Sa iubesti fara a-ti striga lumii iubirea… Sa simti dar sa nu o poti arata. Sa spui ” te iubesc ” dar sa nu fie nimeni sa te auda. Sa-ti fie dor si nimeni sa nu-ti aline dorul. Sa razi, sa plangi, sa simti fericire sau disperare – si toate astea sa se-ntample doar in tine, ascunzandu-te de ochii lumii. Alergarile tale sufletesti sa-si gaseasca teren pe-o pista de nimeni stiuta. Sa iubesti in tacere, sa iubesti ascunzandu-te de iubirea ta… cat de puternic trebuie sa fie un om pentru a putea trai o astfel de iubire… si, mai ales, sa-si gaseasca fericirea in acest mod, sa se inalte, sa zboare, s-ajunga pe culmi. Culmile iubirii.
Tacere in iubire. Sa iubesti. Si sa taci. Sa te afunzi intr-o tacere. Impusa. De tine. Stiind ca tacerea ta va cuprinde-n ea mii de vorbe de iubire. Vorbe care vor ajunge acolo unde trebuie. Vor curge catre ” acolo “ unde gandul uneste ceea ce timpul si spatiul desparte. E tacerea cu care lupti, e lupta pe care-o vrei ba castigata, ba pierduta. Si vrei tacerea, o cauti, tii cu dintii de ea, pentru ca cuprinde-n ea zboruri sufletesti la mari inaltimi si stii ca e necesara, atat de necesara… Dar ai si dori-o ucisa de cuvinte. Ai renunta la ea pentru acele cuvinte care dau viata. Cuvinte pe care le doresti, le astepti, traiesti pentru ziua cand vor ajunge la tine. Ele iti umplu existenta de zambet, de culoare, de speranta. Si de imboldul de-a merge mai departe. In tacere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu