Terapia logopedica

Terapia logopedica este o forma de tratament si are ca scop corectarea tulburarilor de limbaj. Limbajul verbal este o componenta a personalitatii umane, care realizeaza o parte din functia de comunicare. Vorbirea apare in urma unui proces de invatare, pe baza caruia se structureaza intreaga experiente de viata, se dobandesc cunostintele necesare dezvoltarii.

In dezvoltarea limbajului este foarte important mediul de dezvoltare al copilului, implicarea adultilor in stimularea vorbirii sale, capacitatile intelectuale ale copilului, aparatele vorbirii sa aiba o dezvoltare normala, pentru ca limbajul sa fie insusit corect. Un rol deosebit il are procesul educativ, influenta directa a mediului si a modelelor. Uneori se intampla ca unul dintre acesti factori sa lipseasca sau sa fie insuficienti, ceea ce inseamna instalarea tulburarilor de limbaj.
Ce sunt tulburarile de limbaj? Toate tipurile de deficiente de intelegere si exprimare orala, mimica, scriere , citire si articulare sunt incluse in aceasta categorie, a tulburarilor de limbaj. Orice abatere de la limbajul normal, fie ca este vorba despre dereglare, reproducere sau percepere face parte din tulburarile de limbaj.
De ce apar aceste tulburari? Cauzele aparitiei deficientelor de limbaj pot surveni in perioada intrauterina a dezvoltarii fatului (sarcina toxica, boli infectioase ale gravidei, traume mecanice ,cazaturi, lovituri care lezeaza fizic fatul, traume psihice suferite de mama, intoxicatii, infectii), in timpul nasterii (nasterile dificile care pot provoca leziuni ale sistemului nervos central al fatului, asfixieri, care provoaca hemoragii la nivelul scoartei cerebrale, infectii ale mamei) sau in perioada post-natala.
In perioada post natala, pot interveni mai multe tipuri de cauze:
- de tip organic: encefalite, infectii si intoxicatii cu substante chimice, boli infectioase, contagioase sau virotice, survenite in special in primul an de viata, traume mecanice, lovituri, leziuni.
- de tip psiho-neurologic: tulburari de memorie si atentie, deficiente mintale, tulburari la nivelul reprezentarilor optice si acustice.
- de tip functional (afecteaza componente ale pronuntiei): articulatie, fonatie, expiratie (insuficiente ale auzului fonematic-copilul nu percepe corect sunetul, si are dificultati in redarea lui).
- de tip psiho-social, un set de cauze cu rol important in dezvoltarea limbajului, care vizeaza atmosfera in care se dezvolta copilul. O atmosfera placuta in familie, un mediu stimulant, in care copilului i se vorbeste, favorizeaza dezvoltarea psihica armonioasa a copilului, care include si sanatatea dezvoltarii limbajului in conditiile in care celelalte cauze sunt eliminate. In caz contrar, in conditiile in care copilul traieste intr-o atmosfera anxiogena, marcata de certuri, violente si neantelegeri intre parinti, dezvoltarea psihica este ingreunata si pot aparea disfunctii in achizitia limbajului pe fondul anxietatii si inhibitiei traite de copil.
Sunt situatii in care parintii sau persoanele care se ocupa de educatie, incurajeaza vorbirea defectuoasa a copilului pentru propriul amuzament.
Este indicat sa i se vorbeasca copilului intr-un mod cat ma corect de la varste fragede, sa fie evitate starile de suprasolicitare, sa fie evitata expunerea acestuia la situatii conflictuale, stresante, sa fie stimulat prin lectura si dialoguri.
Diagnosticarea: Trebuie tinut cont de varsta copilului pentru diagnosticarea si recunoasterea tulburarilor de limbaj. Pana la varsta de 4 ani, este normala pronuntarea gresita a unor sunete, sau intelegerea insuficienta a unor cuvinte. Dupa aceasta varsta, insa, copilul trebuie monitorizat atent si corectate logopedic eventualele deformari de limbaj care se mentin si prezinta tendinta de a se agrava odata cu trecerea timpului.
Tulburari ale pronuntiei:
Dislalia - incapacitatea de a pronunta corect o silaba, un sunet sau un cuvant.
Rinolalia - vorbirea nazala.
Dizartria - vorbire confuza
Disfonica si disritmica - cu rezonanta nazala, caracterizata prin monotonie si pronuntare neclara.
Tulburari de ritm si fluenta a vorbirii: Balbaiala, logonevroza, tahilalia, bradilalia, aftongia, etc.
Tulburari ale limbajului scris-citit: Agrafia, alexia, disgrafia, dyslexia.
Tulburari polimorfe de limbaj: Afazia si alalia.
Tulburari de dezvoltare a limbajului: Mutismul psihogen si retardul sau intarzierea in dezvoltarea vorbirii.
Tulburari ale limbajului bazate pe disfunctii psihice: Dislogii, ecolalii, jargonofazii.
Importanta si rolul terapiei logopedice: Terapia logopedica dispune de o vasta paleta de procedee si metode de corectare a deficientelor de limbaj, unele de ordin general, altele specifice fiecarui tip de tulburare. Ca in orice forma de terapie, primul pas este evaluarea copilului de catre un logoped, stabilirea diagnosticului si alcatuirea planului de interventie. Deosebit de importanta si in acest domeniu este construirea relatiei terapeutice, care trebuie sa se bazeze pe incredere reciproca, cooperare si implicare. Un rol important il au de asemenea parintii, care primesc teme intre sedintele de logopedie, si care lucreaza acasa cu copilul, in mod responsabil si sustinut, ceea ce s-a lucrat in cabinet.
Metode si procedee de ordin general:
- educarea auzului fonematic, a capacitatii de identificare si diferentiere a sunetelor.
- educarea respiratiei si a echilibrului inspir-expir, la copiii cu tulburari de vorbire musculatura necesara actului respirator fiind insuficient dezvoltata.
- consilierea si psihoterapia: sunt cazuri in care la baza tulburarii de limbaj poate sta o trauma mai veche, sau un anumit eveniment care a perturbat dezvoltarea personalitatii copilului si a generat acest simptom. Prin intermediul psihoterapiei, individuale si de grup, se poate descoperi si elimina cauza de ordin psihic a tulburarii, creandu-se conditii favorabile pentru desfasurarea terapiei logopedice.
Metodele si procedeele specifice logopedice sunt adaptate in functie de specificul fiecarei tulburari in parte.
In terapia dislaliei, sunt respectati o serie de pasi, cum ar fi:
1. Formarea sunetului din nou, care nu se bazeaza pe corectarea sunetului gresit, ci pe integrarea noului sunet;
2. Sunetul nou este derivat dintr-un alt sunet corect articulat;
3. Formarea controlului auditiv asupra pronuntiei;
4. Consolidare si evitarea efortului neuron-muscular-miscarile articulatorii obtinute trebuie sa fie cat mai naturale, sa nu solicite foarte mult copilul si sa nu constituie un efort.
Exercitiile logopedice sunt foarte obositoare pentru copil. Din acest motiv durata lor va fi redusa la 2-3 minute, si vor alterna cu alte tipuri de exercitii (desen, scriere, de memorie). Durata terapiei poate varia, in functie de gravitatea deficientei, coeficientul de inteligenta al copilului, varsta, gradul de implicare a familiei, de la cateva saptamani, la cativa ani.
In unele cazuri este necesara si includerea parintilor intr-un program de consiliere, in vederea constientizarii rolului pe care il au in cadrul acestui proces. In orice caz, parintii vor participa la intalniri regulate cu logopedul pentru a analiza modul in care au lucrat cu copilul si a li se prezenta sarcinile pe care le vor avea in continuare. De asemenea, un factor important il constituie varsta copilului- cu cat terapia este inceputa la o varsta mai frageda, cu atat sansele de recuperare sunt mai mari.