Psihologia iubirii

Psihologia descrie iubirea ca find un fenomen socio-cognitiv. Psihologul Robert Sternberg a formulat un triunghi al iubiri si a argumentat cum iubirea are trei componente diferite: Intimitatea, Angajamentul si Pasiunea. Intimitatea este forma sub care doua persoane isi pot impartasi secrete si diverse detali ale vieti lor private. Intimitatea apare de obicei in relatile de prietenie si iubire. Angajamentul, pe de alta parte, este asteptarea ca relatia sa dureze la nesfarsit. Ultima si cea mai cunoscuta forma de iubire este atractia sexuala si pasiunea. Iubirea pasionala este aratata in momentele de "nebunie" al iubirii cat si in iubirea romantica. Acest aspect a condus cercetatori precum Yela la definirea si mai amanuntita a Pasiunii prin separarea celor variante: Pasiunea Erotica si Pasiunea Romantica. Urmand teorii din electricitate cum ar fi cel al lui Coulomb, care arata ca incarcarile pozitive si cele negative se atrag, s-au dezvoltat analogii in varianta umana, cum ar fi: "personalitatile opuse se atrag". In ultimul secol, cercetari asupra inperecherii umane, ca de exemplu cele din psihologia evolutiva, au aratat faptul ca perechile se atrag datorita unei combinatii de "opozite", ex. persoanele cu sistem imunitar diferit au tendinta de a se atrage, placerile comune atrag, ca de exemplu asemanarile de personalitate, caracter, puncte de vedere, etc. Dealungul ultimilor ani au fost dezvoltate numeroase teorii de legare desrise in termeni de atasament, legaturi, si/sau afinitati. Oficialitati din West sunt in dezacord in doua concepte de baza, cel altruistic si cel narcisistic. Acest punt de vedere este reprezentat in lucrarile lui Scott Pec, al carui lucrari in campul psihologiei aplicate au explorat definitii ale iubirii si al rautatii. Peck sustine ca iubirea este o combinatie a "grijii pentru dezvoltarea spirituala al celuilalt", si narcisism simplu. In combinatie, iubirea este o activitate, nu doar un simplu sentiment.