Sunt momente în viaţă când am obosit să mai luptăm. Am obosit să ne mai punem întrebări, să mai răspundem şi să aflăm de ce trăim.
Ne târâm paşii obosiţi pe coridorul tăcerii şi căutăm să vedem lumina de la capătul tunelului. Umerii ne sunt lăsaţi de poverile care ne apasă şi faţa este ridată de prea multă îngrijorare. Oftăm, şi, odată cu oftatul încercăm să dăm afară tot ce ne frământă. Respirăm sacadat, privim în jur şi realizăm că am obosit. Nu mai suntem acei luptători de altădată care nu se îngrijorau din toată nimica. Nu mai suntem în stare să stăm în prima linie de atac, ci, ne fofilăm pe undeva prin spate. Am vrea ca măcar iluzia puterii să o avem, dar şi aceea s-a spulberat. Ne încurajăm, mai facem câţiva paşi din ambiţie, după care ne oprim din nou. Pur şi simplu nu merge! Oricât am nega că nu am obosit, adânc, în sufletul nostru ştim că ne simţim ca o frunză în descompunere: putredă şi ruginie. Mergem la doctori, psihologi, psihiatri pentru că vrem soluţii. De ce nu putem pur şi simplu să ignorăm starea de moleşeală care ne cuprinde trupul şi sufletul şi să mergem înainte? Trist este că nici ei nu au o soluţie. De ce? Pentru că şi ei sunt obosiţi, au obosit să caute soluţii şi au obosit să admită că sunt puternici, că deţin răspunsuri. Şi, un om obosit, cum ar putea ajuta un alt om obosit?
Totuşi…continui. Mergi pe stradă cu paşi vioi ca şi cum nimic nu s-a întâmplat, râzi la glumele făcute, te amesteci prin mulţime şi zi de zi tragi de tine spunându-ţi: ”Am să ignor acest sentiment. Va dispărea el odată şi odată. Merge şi aşa.” Ştii cum e? Imaginează-ţi că ai o mână care te doare. Tu ignori durerea. Ea persistă. Peste câteva săptămâni, mâna se înegreşte. Ignori şi acest lucru. Durerea ţi-a urcat până la umăr şi toată mâna îţi este amorţită. Peste câteva zile, mori. Cauza: mâna care te durea la început.
Să nu crezi că dacă ignori sentimentul de oboseală acesta va dispare. Trebuie să faci faţă realităţii! E greu, ştiu. Mai ales pentru oamenii energici, obişnuiţi să deţină controlul şi să fie mereu pregătiţi de luptă. Dar…de ce să ne minţim singuri? Vine vremea când trebuie să tragem puţin pe dreapta, să ne odihnim, să aflăm cauza oboselii şi să mergem mai departe. Doar aşa vom putea să redevenim ce am fost! Data viitoare să nu-ţi fie frică să te uiţi în oglindă şi să spui: Am obosit! Toţi o facem…
I’m tired.
Tired of feeling lost, afraid, misunderstood.
Tired of wondering if I’m letting someone down by the choices I’ve made.
I’m tired.
Tired of getting my feelings hurt, my ego bruised, my heart broken.
Tired of showing these varmin called emotions.
I’m tired.
Tired of being me, of being weak.
Tired of trying to be this person I cannot see.
I’m tired.
Tired of all the pain, all the struggle I’ve put upon myself.
Tired of not being the person I was.
I’m tired.
Tired of hiding, hoping, and healing.
Tired of listening, learning…letting.
I’m tired…I’m tired.
duminică, 15 ianuarie 2012
Momentul potrivit:)
Se spune că trebuie să aştepţi după momentul potrivit. Că nu trebuie să forţezi lucrurile… Dar niciodată nu se spune când e momentul potrivit. Cât trebuie să aştepţi pentru ca acesta să vină? De unde vei şti când vine el?
Momentul potrivit nu poate fi estimat. Tu îl simţi.Îl simţi pentru că e diferit pentru fiecare în parte. Şi tu trebuie să fii pregătit când va veni acel moment. S-ar putea ca dacă insişti să fie totul cum vrei şi când vrei, fără să ţii cont de dorinţele şi bunăstarea celor din jur, să ai tu de suferit. Şi nu îţi doreşti asta. Trebuie să învăţăm să fim răbdători, să fim înţelepţi şi să ne alegem momentele oportune. Doar un om matur ar putea să analizeze lucrurile şi să ia decizii benefice pentru viaţa lui.
Am auzit o vorbă cum că dacă aştepţi după momentul potrivit, s-ar putea să vină cineva care nu aşteaptă după el şi să-ţi ia acel lucru. Da, e adevărat. Dar poate că acel lucru nu e pentru tine, poate că e mai bine aşa şi în viitor vei vedea că de fapt e spre binele tău. ”Orice lucru îşi are vremea lui. Iubitul îşi are vremea lui,urâtul îşi are vremea lui.” Dacă Dumnezeu spune aceste lucruri, noi de ce nu am fi de acord?
Momentul potrivit nu este atunci când poţi să profiţi cât mai mult de ceilalţi,umilindu-i şi abuzându-i pe ceilalţi. Cu ce vei fi mai superior dacă îţi vei exploata semenii? Aşa că…aşteaptă după momentul potrivit dar ai grijă să nu aştepţi prea mult şi să-l laşi să treacă pe lângă tine.
Momentul potrivit nu poate fi estimat. Tu îl simţi.Îl simţi pentru că e diferit pentru fiecare în parte. Şi tu trebuie să fii pregătit când va veni acel moment. S-ar putea ca dacă insişti să fie totul cum vrei şi când vrei, fără să ţii cont de dorinţele şi bunăstarea celor din jur, să ai tu de suferit. Şi nu îţi doreşti asta. Trebuie să învăţăm să fim răbdători, să fim înţelepţi şi să ne alegem momentele oportune. Doar un om matur ar putea să analizeze lucrurile şi să ia decizii benefice pentru viaţa lui.
Am auzit o vorbă cum că dacă aştepţi după momentul potrivit, s-ar putea să vină cineva care nu aşteaptă după el şi să-ţi ia acel lucru. Da, e adevărat. Dar poate că acel lucru nu e pentru tine, poate că e mai bine aşa şi în viitor vei vedea că de fapt e spre binele tău. ”Orice lucru îşi are vremea lui. Iubitul îşi are vremea lui,urâtul îşi are vremea lui.” Dacă Dumnezeu spune aceste lucruri, noi de ce nu am fi de acord?
Momentul potrivit nu este atunci când poţi să profiţi cât mai mult de ceilalţi,umilindu-i şi abuzându-i pe ceilalţi. Cu ce vei fi mai superior dacă îţi vei exploata semenii? Aşa că…aşteaptă după momentul potrivit dar ai grijă să nu aştepţi prea mult şi să-l laşi să treacă pe lângă tine.
Ce facem oare?
Noi, oamenii, avem scenele noastre proprii, unde avem pretenţia să fim actorii principali. Şi suntem. Reuşim. Uneori. Uităm că orice spectacol se plăteşte scump la sfârşit. De fapt, zilnic oferim spectacole gratis celor din jurul nostru. Societatea ne învaţă să ne mascăm sentimentele, ne învaţă cum să părem mai puternici, mai încrezători şi mai originali. A fi sincer şi direct, a spune adevărul şi a îndrăzni să-ţi mărturiseşti sentimentele înseamnă slăbiciune. Aşa se spune. Şi uite aşa, clipă de clipă ne uităm în jurul nostru cu suspiciune şi suntem tot timpul pe poziţie de atac.
Câteodată, stau şi analizez. Observ oameni care în intimitatea lor, când cred că nu-i observă nimeni, sunt bădărani şi răutăcioşi şi imediat ce ies la ”lumina zilei” şi dau ochii cu lumea, devin mieroşi şi învelţi în zahăr. Mă doare inima. Am ajuns o naţiune care nu mai e demnă de încredere. Nu mai credem nici măcar în noi înşine. Dimineaţă de dimineaţă dăm cortina la o parte, ne punem masca şi hainele de scenă şi ieşim în lumina reflectoarelor. Uneori, oferim un spectacol pe cinste, dar alteori oferim un spectacol ieftin şi de prost gust. Oricum ar fi, noi, oamenii, jucăm teatru gratis pentru ceilalţi. Păcat că într-un final plătim scump fiecare scenă jucată.
Câteodată, stau şi analizez. Observ oameni care în intimitatea lor, când cred că nu-i observă nimeni, sunt bădărani şi răutăcioşi şi imediat ce ies la ”lumina zilei” şi dau ochii cu lumea, devin mieroşi şi învelţi în zahăr. Mă doare inima. Am ajuns o naţiune care nu mai e demnă de încredere. Nu mai credem nici măcar în noi înşine. Dimineaţă de dimineaţă dăm cortina la o parte, ne punem masca şi hainele de scenă şi ieşim în lumina reflectoarelor. Uneori, oferim un spectacol pe cinste, dar alteori oferim un spectacol ieftin şi de prost gust. Oricum ar fi, noi, oamenii, jucăm teatru gratis pentru ceilalţi. Păcat că într-un final plătim scump fiecare scenă jucată.
Comunicam oare?
Vorbele sunt punţile de legătură între oameni,ar spune cineva. Aş fi de acord. În general, toate probleme sunt provocate din lipsa comunicării. Nu mai avem timp să stăm să discutăm, să ne spunem sentimentele, trăirile şi ofurile. Facem totul pe fugă şi lăsăm comunicarea tot mai în spate.
Soţul îşi părăseşte soţia pentru că pur şi simplu nu mai comunică. Soţia îşi părăseşte soţul pentru că el e prea ocupat ca să o mai poată asculta şi pe ea. Părinţii îşi bat copiii fără să se mai intereseze şi de partea lor de poveste. Copiii pleacă de acasă pentru că nu se pot înţelege cu părinţii. Angajaţii sunt nemulţumiţi pentru că au impresia că pe ei nimeni nu-i ascultă, şefii sunt irascibili pentru că nu au timp să comunice cu nimeni. Am devenit mono silabici, uneori ne înţelegem doar din gesturi şi lăsăm cuvintele deoparte. Ni se pare mai important un telefon decât propriul copil. Ni se pare mai interesant un meci de fotbal decât nevasta care plânge. E mai bună o telenovelă decât un soţ nemulţumit. Încet, încet ne cufundăm în ceva nedefinit, fără cuvinte.
Vrem soluţii. Vrem să ştim de ce ni se destramă căsnicia. De ce copiii nu ne mai ascultă şi de ce părinţii nu ne înţeleg. Angajaţii îşi dau demisia în grup şi toată lumea ne ocoleşte. DE CE? Căutăm răspunsuri. Mergem la psihologi, la biserici şi la vrăjitori încercând să ne regăsim. Avem un strigăt mut al disperării. NU MAI COMUNICĂM! Acolo greşim!
Soţul îşi părăseşte soţia pentru că pur şi simplu nu mai comunică. Soţia îşi părăseşte soţul pentru că el e prea ocupat ca să o mai poată asculta şi pe ea. Părinţii îşi bat copiii fără să se mai intereseze şi de partea lor de poveste. Copiii pleacă de acasă pentru că nu se pot înţelege cu părinţii. Angajaţii sunt nemulţumiţi pentru că au impresia că pe ei nimeni nu-i ascultă, şefii sunt irascibili pentru că nu au timp să comunice cu nimeni. Am devenit mono silabici, uneori ne înţelegem doar din gesturi şi lăsăm cuvintele deoparte. Ni se pare mai important un telefon decât propriul copil. Ni se pare mai interesant un meci de fotbal decât nevasta care plânge. E mai bună o telenovelă decât un soţ nemulţumit. Încet, încet ne cufundăm în ceva nedefinit, fără cuvinte.
Vrem soluţii. Vrem să ştim de ce ni se destramă căsnicia. De ce copiii nu ne mai ascultă şi de ce părinţii nu ne înţeleg. Angajaţii îşi dau demisia în grup şi toată lumea ne ocoleşte. DE CE? Căutăm răspunsuri. Mergem la psihologi, la biserici şi la vrăjitori încercând să ne regăsim. Avem un strigăt mut al disperării. NU MAI COMUNICĂM! Acolo greşim!
Copilaria este cea mai frumoasa perioada a vietii
Copilaria este cea mai frumoasa perioada a vietii
Copilaria este cea mai frumoasa perioada a vietii de care-si aminteste cu drag omul matur. Locul unde lumea iti pare o poveste magica cu zane si monstrii si unde bunicii sunt protectorii absoluti ai copilului care mai face din cand in cand cate-o traznaie.
Copilul traieste in lumea sa plina de veselie, de jocuri si lipsita de griji. Copilaria ne pregateste pentru viata dar… nu ne lasa niciodata sa uitam mirosul de mere coapte din casa bunicilor,de laptele cu mirosul lui dulce si bun, de mirosul de paine coapta a bunicii care ne imbia de la poarta, de calul bunicului mandru si frumos sau de pataniile petrecute la bunici in vacante. Cine isi aduce cu drag aminte de copilarie inseamna ca a avut o copilarie fericita si magica. Perioada copilariei ne aduce aminte sa fim copii … puri , lipsiti de rautati si de griji.
Mi-e dor de perioada copilariei unde nu conta nimic:). Jocurile erau mai frumoase si pline de poezie si placere. Prietenii pe care ti-i faceai erau parca pe vecie.
Copiii din ziua de astazi nu mai stiu sa se joace frumos si prieteneste. La tara au ramas aceleasi jocuri minunate, de poveste de care-mi amintesc cu drag si astazi. Cine nu-si mai aminteste de veselia si rasul organic al prietenilor din copilarie?
Sau de jocurile pe care le jucam atunci cand ne strangeam o gloata de copii- galagiosi si plini de vivacitate – se,, incingea,, o distractie care dura pana tarziu in noapte de speriam toata lumea cu larma pe care-o faceam. Se mai gasea cate un vecin care ne lua la goana si ajungeam acasa obositi si suparati . Sau cand faceam cate un foc de tabara – care se vedea peste tot si uitam sa plecam acasa prinsi de vraja focului care ne juca pe fete si ne incalzea fetisoarele si trupusoarele mici si plapande.
Toti copiii ar trebui sa aiba o copilarie linistita , plina de culoare, veselie si aventuri minunate . Copilaria este varsta frumusetii sufletesti. Intotdeuna trebuie sa ne aducem aminte de ea si sa nu uitam sa fim copii. :)
Copilaria este cea mai frumoasa perioada a vietii de care-si aminteste cu drag omul matur. Locul unde lumea iti pare o poveste magica cu zane si monstrii si unde bunicii sunt protectorii absoluti ai copilului care mai face din cand in cand cate-o traznaie.
Copilul traieste in lumea sa plina de veselie, de jocuri si lipsita de griji. Copilaria ne pregateste pentru viata dar… nu ne lasa niciodata sa uitam mirosul de mere coapte din casa bunicilor,de laptele cu mirosul lui dulce si bun, de mirosul de paine coapta a bunicii care ne imbia de la poarta, de calul bunicului mandru si frumos sau de pataniile petrecute la bunici in vacante. Cine isi aduce cu drag aminte de copilarie inseamna ca a avut o copilarie fericita si magica. Perioada copilariei ne aduce aminte sa fim copii … puri , lipsiti de rautati si de griji.
Mi-e dor de perioada copilariei unde nu conta nimic:). Jocurile erau mai frumoase si pline de poezie si placere. Prietenii pe care ti-i faceai erau parca pe vecie.
Copiii din ziua de astazi nu mai stiu sa se joace frumos si prieteneste. La tara au ramas aceleasi jocuri minunate, de poveste de care-mi amintesc cu drag si astazi. Cine nu-si mai aminteste de veselia si rasul organic al prietenilor din copilarie?
Sau de jocurile pe care le jucam atunci cand ne strangeam o gloata de copii- galagiosi si plini de vivacitate – se,, incingea,, o distractie care dura pana tarziu in noapte de speriam toata lumea cu larma pe care-o faceam. Se mai gasea cate un vecin care ne lua la goana si ajungeam acasa obositi si suparati . Sau cand faceam cate un foc de tabara – care se vedea peste tot si uitam sa plecam acasa prinsi de vraja focului care ne juca pe fete si ne incalzea fetisoarele si trupusoarele mici si plapande.
Toti copiii ar trebui sa aiba o copilarie linistita , plina de culoare, veselie si aventuri minunate . Copilaria este varsta frumusetii sufletesti. Intotdeuna trebuie sa ne aducem aminte de ea si sa nu uitam sa fim copii. :)
Cartea spiritelor
Sufletul dupa moarte redevine spirit, adica intra in lumea spiritelor pe care o parasise pentru putin timp. El isi pastreaza individualitatea dupa moarte. Nu si-o pierde niciodata. In momentul cand nu mai are un corp material, sufletul isi poate constata individualitatea pentru ca el mai are inca fluidul ce-i este propriu, extras din atmosfera planetei sale si care reprezinta opera ultimei sale incarnari: perispiritul sau. Sufletul nu duce cu sine nimic de aici, de pe pamant- nimic altceva decat amintirea si dorinta de a merge intr-o lume mai buna. Aceasta amintire este plina de dulceata sau de amaraciune dupa felul in care s-a folosit de viata; cu cat este mai pur, cu atat intelege mai bine inutilitatea celor lasate pe pamant.
Sufletul, dupa moarte, reintra in totul universal pentru ca ansamblul spiritelor formeaza un intreg. Nu este tot o lume? Cand esti intr-o adunare, faci parte integranta din acea adunare si totusi ai in permanenta propria individualitate. Cei ce gandesc ca la moarte sufletul reintra in totul universal cad in greseala daca inteleg prin asta, ca asemanator unei picaturi de apa ce cade in ocean, isi pierde individualitatea.. Au dreptate daca inteleg prin "tot universal" ansamblul entitatilor incorporale in care fiecare suflet sau spirit este un element distinct.
Daca sufletele ar fi amestecate intr-o masa, nu ar fi avut decat calitatile ansamblului, nu ar fi avut nici inteligenta, nici calitati proprii - in timp ce, in toate comunicarile spiritiste, ele lasa sa se intrevada o constiinta si o vointa distincte; diversitatea infinita ce ne-o prezinta sub toate raporturile este chiar consecinta individualitatilor. Daca dupa moarte nu ar fi existat decat ceea ce se numeste marele TOT absorbind toate individualitatile, acest TOT ar fi uniform, si ca urmare toate comunicarile ce s-ar primi din lumea invizibila ar fi identice. De vreme ce se intalnesc entitati bune, altele rele, savante si ignorante, fericite si nefericite, care au toate tipurile de caractere: vesele, triste, nefericite, profunde, etc este evident ca acestea sunt existente distincte. Individualitatea devine si mai evidenta atunci cand aceste existente isi probeaza identitatea prin semne incontestabile, detalii personale, referitoare la viala lor terestra ce se poate constata; ea nu poate fi pusa la indoiala cand spiritele se manifesta la vedere prin aparitii. Individualitatea sufletului nu era indicata, in teorie, ca un articol de credinta; intr-un fel, spiritismul are si o certificare materiala.
Viata spiritului este eterna, cea a corpului este tranzitorie si pasagera. Cand corpul moare, sufletul reintra in viata eterna.
(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)
Sufletul, dupa moarte, reintra in totul universal pentru ca ansamblul spiritelor formeaza un intreg. Nu este tot o lume? Cand esti intr-o adunare, faci parte integranta din acea adunare si totusi ai in permanenta propria individualitate. Cei ce gandesc ca la moarte sufletul reintra in totul universal cad in greseala daca inteleg prin asta, ca asemanator unei picaturi de apa ce cade in ocean, isi pierde individualitatea.. Au dreptate daca inteleg prin "tot universal" ansamblul entitatilor incorporale in care fiecare suflet sau spirit este un element distinct.
Daca sufletele ar fi amestecate intr-o masa, nu ar fi avut decat calitatile ansamblului, nu ar fi avut nici inteligenta, nici calitati proprii - in timp ce, in toate comunicarile spiritiste, ele lasa sa se intrevada o constiinta si o vointa distincte; diversitatea infinita ce ne-o prezinta sub toate raporturile este chiar consecinta individualitatilor. Daca dupa moarte nu ar fi existat decat ceea ce se numeste marele TOT absorbind toate individualitatile, acest TOT ar fi uniform, si ca urmare toate comunicarile ce s-ar primi din lumea invizibila ar fi identice. De vreme ce se intalnesc entitati bune, altele rele, savante si ignorante, fericite si nefericite, care au toate tipurile de caractere: vesele, triste, nefericite, profunde, etc este evident ca acestea sunt existente distincte. Individualitatea devine si mai evidenta atunci cand aceste existente isi probeaza identitatea prin semne incontestabile, detalii personale, referitoare la viala lor terestra ce se poate constata; ea nu poate fi pusa la indoiala cand spiritele se manifesta la vedere prin aparitii. Individualitatea sufletului nu era indicata, in teorie, ca un articol de credinta; intr-un fel, spiritismul are si o certificare materiala.
Viata spiritului este eterna, cea a corpului este tranzitorie si pasagera. Cand corpul moare, sufletul reintra in viata eterna.
(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)
joi, 5 ianuarie 2012
Insulina in Alzheimer
Alzheimer's disease (AD) is linked to CNS insulin resistance, decreased expression of insulin and insulin receptor genes, and lower cerebrospinal insulin levels. Against this background, impaired brain insulin signaling may account for some of the cognitive deficits associated with this disease. Using the intranasal method, which effectively bypasses the blood–brain barrier to deliver and target insulin directly from the nose to the brain, a series of acute clinical trials involving healthy humans and AD patients have shown that increased CNS insulin action enhances learning and memory processes. This article summarizes and evaluates data from a recently published clinical trial, in which 4 months of intranasal insulin administration (20 IU insulin/day) preserved not only general cognition but also reduced the loss of metabolic integrity of the brain in adults with mild-to-moderate AD.
Boala Alzheimer (AD) este legata de rezistenta la insulina CNS, a scăzut expresia genelor insulină şi a receptorilor de insulina, precum şi scăderea valorilor cefalorahidian insulină. În acest context, afectată de semnalizare insulină creierului, poate fi responsabil pentru unele din deficitele cognitive asociate cu această boală. Folosind metoda intranazala, care ocoleşte în mod eficient bariera hemato-encefalică pentru a oferi şi de insulină ţintă direct de la nas la creier, o serie de studii clinice care au inclus acută oameni sănătoşi şi la pacienţii cu Alzheimer au aratat ca a crescut acţiunea insulinei CNS îmbunătăţeşte procesele de invatare si memorie . Acest articol rezumă şi evaluează date dintr-un studiu clinic recent publicat, în care 4 luni de administrare intranazala insulină (20 insulină UI / zi) conservate nu numai cunoaşterea generală, ci, de asemenea, a redus pierderea integrităţii metabolice ale creierului la adulţi cu insuficienţă renală uşoară până la AD-moderată.
Boala Alzheimer (AD) este legata de rezistenta la insulina CNS, a scăzut expresia genelor insulină şi a receptorilor de insulina, precum şi scăderea valorilor cefalorahidian insulină. În acest context, afectată de semnalizare insulină creierului, poate fi responsabil pentru unele din deficitele cognitive asociate cu această boală. Folosind metoda intranazala, care ocoleşte în mod eficient bariera hemato-encefalică pentru a oferi şi de insulină ţintă direct de la nas la creier, o serie de studii clinice care au inclus acută oameni sănătoşi şi la pacienţii cu Alzheimer au aratat ca a crescut acţiunea insulinei CNS îmbunătăţeşte procesele de invatare si memorie . Acest articol rezumă şi evaluează date dintr-un studiu clinic recent publicat, în care 4 luni de administrare intranazala insulină (20 insulină UI / zi) conservate nu numai cunoaşterea generală, ci, de asemenea, a redus pierderea integrităţii metabolice ale creierului la adulţi cu insuficienţă renală uşoară până la AD-moderată.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)