Oamenii care isi fac rau si fac rau altora au deseori traume
multiple provenite din copilarie. Pe de o parte analiza
transgenerationala a familiei unei asemenea persoane poate
releva multe din cauzele actiunii ei distructive si
autodistructive. Pe de alta parte, daca persoana la nastere nu a
fost dorita, acest lucru se resimte in intreaga ei viata (se
vede pe sine nedemna de a trai , pe altii la fel si oamenii,
lumea si viata sint vazute negre si nedemne de valoare). Daca o
persoana s-a simtit dorita si iubita din burtica mamei si dupa
nastere, viata, lumea i se par sigure si valoroase (nici ca se
poate mai bune). A crede ca o alta viata iti da siguranta si
fericirea pe care nu ai avut-o in burtica mamei si dupa ce ai
venit pe lume poate duce pe multe persoane la gesturi
disperate. Nu toate sinuciderile sint pe fata, exista si
sinucideri ascunse : accidentele de masina (false accidente -
insa sinucideri). Orice pers isi face rau in orice fel (prin
fumat, alcool in exces, drog, care se autoflageleaza) - se
sinucide lent.
Pe linga partea psihologica se adauga si partea sociala. Poporul
este un sistem si reactioneaza ca atare. Anomia sociala creste
nesiguranta cetatenilor.
Va recomand sa il descoperiti pe E Durkheim (nascut Berbec,
ascendent intre Sagetator- Capricorn, cu dominanta de Taur,
Berbec, Capricorn) – spirit analitic, lucid si pamintean,
proactiv
http://ro.wikipedia.org/wiki/%C3%89mile_Durkheim
In scrierile sale despre anomie, agresiune si autoagresiune a
explicat extrem de clar cauzele pentru care la unele persoane
primeaza instinctual mortii. Intinctul mortii ca si cel al
vietii exista in fiecare dintre noi, insa la unii e mai
accentuat. Unele persoane care au instinctual mortii mai
pronuntat se indreapta spre analiza acestuia, invata din
traumele proprii, invata sa le re-cunoasca, sa le depaseasca, sa
se accepte pe sine, sa iubeasca viata, sa iubeasca oamenii.
Maslow - psiholog spunea acelasi lucru : vorbind de nevoile
de siguranta : iata :
http://ro.wikipedia.org/wiki/Abraham_Maslow
"Nevoile de sigurantã. Acestea au de a face cu stabilitatea si
consistenta într-o lume relativ haoticã. Ele din
mai mult de integritatea fizicã, cum ar fi securitatea
casei si a familiei. În unele cazuri, nevoia de
sigurantã motiveazã unii indivizi sa devinã religiosi,
religia oferindu-le confortul unei promisiuni de
sigurantã printr-un loc paradisiac. Nevoile de sigurantã
sunt cruciale pentru copii."
Pe de alta parte agresivitatea fata de sine si
semeni creste cind exista anomie sociala.
Priveste-ti copilaria in fata, accept-o si vindec-o !
Vindeca-ti trecutul tau si al stramosilor ca sa ai un
prezent si un viitor fericit !
Postări populare
-
Somnul este o necesitate primordiala. El se dovedeste tot atat de neinlocuit ca aerul, ca apa si ca hrana. Lipsa de somn ucide chiar mai rep...
-
Daca intelegem importanta studierii omului d.p.d.v. al evolutiei sale posibile, vom intelege ca psihologia este studiul principiilor legil... -
La varsta primei adolescente, jocurile de exterior au o mare importanta. Posibilitatea de a se catara este un joc foarte apreciat. Un caruci...
joi, 10 februarie 2011
Oare de ce fac din tantar armasar?
Pentru ca Eul nu se simte bine, in largul lui, cu tantarul, el vrea armasarul.
Oamenii creeaza intotdeauna probleme mari din nimic.
Toate problemele sunt imaginare - le creezi pentru ca, fara probleme, te simti gol pe dinauntru.
Fara probleme nu ai ce sa faci, nu ai cu ce sa te lupti, nu ai unde sa te duci.
Oamenii se duc de la un guru la altul, de la un maestru la altul, de la un psihanalist la altul, de la o terapie de grup la alta, pentru ca daca nu se duc se simt goi si, dintr-o data, simt ca viata nu are sens.
Creeaza probleme ca sa poata sa simta ca viata e o mare lucrare si ca ei trebuie sa munceasca din greu, sa se zbata.
Eul poate sa existe numai atunci cand se zbate, ia aminte - numai atunci cand se lupta.
Si cu cat e mai mare problema, cu cat e mai mare provocarea, cu atat mai mult creste Eul.
Nu iti crea necazuri inutile. Esti un mare creator de probleme - e suficient sa intelegi asta si, dintr-o data, problemele dispar.
Esti construit perfect; te-ai nascut perfect; perfectiunea este natura ta cea mai intima. Trebuie doar sa o traiesti.
Hotaraste-te si traieste-o.
Daca nu te-ai saturat inca de joc, poti sa continui, dar nu intreba de ce. Stii. De ce-ul e simplu. Eul nu poate exista in pustietate, ii trebuie ceva cu care sa se lupte.
Eul exista numai in conflict - Eul nu e o entitate, este o tensiune.
Daca intelegi acest lucru, insasi intelegerea face ca armasarii sa redevina tantari, iar apoi dispar si tantarii.
Dintr-o data se face pustiu.
Asta inseamna iluminare - intelegerea profunda a faptului ca nu exista probleme.
Si atunci, fara nici o problema de rezolvat, ce faci?
Incepi imediat sa TRAIESTI.
Incepe sa traiesti din acest moment si vei vedea ca, pe masura ce traiesti mai mult, problemele se imputineaze.
Pentru ca acum pustiul din tine infloreste si traieste.
Cand nu traiesti, aceeasi energie devine stearpa. Aceeasi energie care ar fi devenit o floare, este blocata. Si, nelasata sa infloreasca, devine un spin in inima. Este aceeasi energie.
Daca oamenii ar dansa putin mai mult, ar canta putin mai mult, ar fi putin mai nebuni, energia lor ar curge mai mult si, incetul cu incetul, problemele lor ar disparea.
De aceea insist atat de mult asupra dansului.
Danseaza pana la orgasm; lasa intreaga ta energie sa devina dans si atunci, dintr-o data, vei vedea ca nu mai ai cap - energia blocata in cap se misca in toate directiile, creand modele, imagini, miscari frumoase.
Iar cand dansezi, vine o clipa cand corpul tau nu mai e un lucru rigid, devine flexibil, curgator.
Cand dansezi, vine o clipa cand granita fiintei tale nu mai este atat de clara; te topesti si te contopesti cu Cosmosul.
Traieste, danseaza, mananca, dormi, fa lucrurile cat mai total cu putinta.
Si tine minte: ori de cate ori te surprinzi creand o problema, iesi din ea imediat."
OSHO
Oamenii creeaza intotdeauna probleme mari din nimic.
Toate problemele sunt imaginare - le creezi pentru ca, fara probleme, te simti gol pe dinauntru.
Fara probleme nu ai ce sa faci, nu ai cu ce sa te lupti, nu ai unde sa te duci.
Oamenii se duc de la un guru la altul, de la un maestru la altul, de la un psihanalist la altul, de la o terapie de grup la alta, pentru ca daca nu se duc se simt goi si, dintr-o data, simt ca viata nu are sens.
Creeaza probleme ca sa poata sa simta ca viata e o mare lucrare si ca ei trebuie sa munceasca din greu, sa se zbata.
Eul poate sa existe numai atunci cand se zbate, ia aminte - numai atunci cand se lupta.
Si cu cat e mai mare problema, cu cat e mai mare provocarea, cu atat mai mult creste Eul.
Nu iti crea necazuri inutile. Esti un mare creator de probleme - e suficient sa intelegi asta si, dintr-o data, problemele dispar.
Esti construit perfect; te-ai nascut perfect; perfectiunea este natura ta cea mai intima. Trebuie doar sa o traiesti.
Hotaraste-te si traieste-o.
Daca nu te-ai saturat inca de joc, poti sa continui, dar nu intreba de ce. Stii. De ce-ul e simplu. Eul nu poate exista in pustietate, ii trebuie ceva cu care sa se lupte.
Eul exista numai in conflict - Eul nu e o entitate, este o tensiune.
Daca intelegi acest lucru, insasi intelegerea face ca armasarii sa redevina tantari, iar apoi dispar si tantarii.
Dintr-o data se face pustiu.
Asta inseamna iluminare - intelegerea profunda a faptului ca nu exista probleme.
Si atunci, fara nici o problema de rezolvat, ce faci?
Incepi imediat sa TRAIESTI.
Incepe sa traiesti din acest moment si vei vedea ca, pe masura ce traiesti mai mult, problemele se imputineaze.
Pentru ca acum pustiul din tine infloreste si traieste.
Cand nu traiesti, aceeasi energie devine stearpa. Aceeasi energie care ar fi devenit o floare, este blocata. Si, nelasata sa infloreasca, devine un spin in inima. Este aceeasi energie.
Daca oamenii ar dansa putin mai mult, ar canta putin mai mult, ar fi putin mai nebuni, energia lor ar curge mai mult si, incetul cu incetul, problemele lor ar disparea.
De aceea insist atat de mult asupra dansului.
Danseaza pana la orgasm; lasa intreaga ta energie sa devina dans si atunci, dintr-o data, vei vedea ca nu mai ai cap - energia blocata in cap se misca in toate directiile, creand modele, imagini, miscari frumoase.
Iar cand dansezi, vine o clipa cand corpul tau nu mai e un lucru rigid, devine flexibil, curgator.
Cand dansezi, vine o clipa cand granita fiintei tale nu mai este atat de clara; te topesti si te contopesti cu Cosmosul.
Traieste, danseaza, mananca, dormi, fa lucrurile cat mai total cu putinta.
Si tine minte: ori de cate ori te surprinzi creand o problema, iesi din ea imediat."
OSHO
miercuri, 9 februarie 2011
duminică, 6 februarie 2011
Copilaria
Mi-ar fi imposibil să îmi amintesc în ordine cronologică toate clipele petrecute în urmă cu ceva timp, ceva destul de mult timp. Cu toate că am 34 de ani, încep să îmi dau seama de ce bătrânii spun mereu ”când eram eu tânăr(ă).” Nu trebuie să ajungi cu părul alb ca să observi că în cativa ani deja lucrurile se complică si vi se face dor de adevărata copilărie. Da stiu, încă mă pot bucura de viată pentru că tot tânăra sunt, dar nu se compară cu clipele când cel mai mare motiv de supărare era că ai fost ales ultimul în echipă sau că la întreceri ieseai ultimul. Nu se compară cu momentele când grijile erau pentru noi precum extraterestrii: toată lumea vorbea de ele dar noi nu le văzusem niciodată…de fapt nici nu stiam ce sunt alea.
O să fiu o babuta astăzi si am să vorbesc despre ceea ce va fi mereu cea mai frumoasă parte a vietii: copilăria. Degeaba spunem noi că am rămas copii dar de fapt nu poti să mai faci ce făceai la 8-10 ani. Îmi amintesc cum stăteam afară cu orele si jucam jocuri pe care astăzi cu greu le mai vezi la copiii de astăzi. Îmi amintesc cum veneau prietenii la usă să mă cheme afară iar eu stăteam în cameră prefăcându-mă că îmi fac temele doar doar o să zică mama că mă lasă la joacă. Perioada când un joc nu se termina când mi se făcea foame ci la 3-4 ore după aceea. Perioada când strigătul mamei care mă chema la masă mi se părea a fi cel mai înspăimântător lucru si o consideram moartea pasiunii.
Desi au trecut multi ani de atunci toate le văd în fata ochilor de parcă ar fi acum. In cartierul unde mi-am julit fiecare centimetru de piele si unde mi-am spart capul de doua ori, dar când revin pe strada unde împreună cu alti zeci de copii învătam diverse lucruri parcă tot ce îmi doresc e să stau în fund în fata scării si să mă uit la blocuri. E acel sentiment pe care nu îl poti descrie. Parcă vorbesti cu strada care doar ea stie exact ce vrei să spui. Locurile care emană zâmbete, căldură si culoare chiar si în mijlocul iernii. Tin minte că desi eram mica de înăltime,ii "jucam" pe toti in jurul meu.
În spatele blocului era plăcerea noastră să ne jucăm deoarece era o stradă ingusta unde circulau rar masini,langa bloc era o grădină în care adesea ne jucam de-a mama si de-a tata, elasticul, 1 2 3 la perete stai si alte jocuri care nu aveau nevoie de mult spatiu.
Primii prieteni sunt cei care la orice oră i-as suna si chiar dacă ar fi să îi sun după 20 ani as vorbi cu ei ca si cum nu i-am mai văzut de ieri. Primii prieteni nu se uită niciodată. Sunt ca înotul si mersul pe bicicletă. Când i-ai cunoscut, nu îi mai uiti ci îti intră la inimă.
O să fiu o babuta astăzi si am să vorbesc despre ceea ce va fi mereu cea mai frumoasă parte a vietii: copilăria. Degeaba spunem noi că am rămas copii dar de fapt nu poti să mai faci ce făceai la 8-10 ani. Îmi amintesc cum stăteam afară cu orele si jucam jocuri pe care astăzi cu greu le mai vezi la copiii de astăzi. Îmi amintesc cum veneau prietenii la usă să mă cheme afară iar eu stăteam în cameră prefăcându-mă că îmi fac temele doar doar o să zică mama că mă lasă la joacă. Perioada când un joc nu se termina când mi se făcea foame ci la 3-4 ore după aceea. Perioada când strigătul mamei care mă chema la masă mi se părea a fi cel mai înspăimântător lucru si o consideram moartea pasiunii.
Desi au trecut multi ani de atunci toate le văd în fata ochilor de parcă ar fi acum. In cartierul unde mi-am julit fiecare centimetru de piele si unde mi-am spart capul de doua ori, dar când revin pe strada unde împreună cu alti zeci de copii învătam diverse lucruri parcă tot ce îmi doresc e să stau în fund în fata scării si să mă uit la blocuri. E acel sentiment pe care nu îl poti descrie. Parcă vorbesti cu strada care doar ea stie exact ce vrei să spui. Locurile care emană zâmbete, căldură si culoare chiar si în mijlocul iernii. Tin minte că desi eram mica de înăltime,ii "jucam" pe toti in jurul meu.
În spatele blocului era plăcerea noastră să ne jucăm deoarece era o stradă ingusta unde circulau rar masini,langa bloc era o grădină în care adesea ne jucam de-a mama si de-a tata, elasticul, 1 2 3 la perete stai si alte jocuri care nu aveau nevoie de mult spatiu.
Primii prieteni sunt cei care la orice oră i-as suna si chiar dacă ar fi să îi sun după 20 ani as vorbi cu ei ca si cum nu i-am mai văzut de ieri. Primii prieteni nu se uită niciodată. Sunt ca înotul si mersul pe bicicletă. Când i-ai cunoscut, nu îi mai uiti ci îti intră la inimă.
Dragostea, sufletul, mintea, gandurile
De cand ma stiu mi-a placut misterul,
psihologia, misticul,parapsihologia si am fost foarte deschisa cam la tot ce implica unul din domeniile
mentionate mai sus si nu numai. De altfel, au fost dati in care am
cerut parerea unor specialisti si din prima s-au bucurat de interesul meu si de totala mea atentie
si disonibilitate. Cel mai mult mi-a captat “energiile”
ideea de hipnoza si mai ales ideea ca psihicul uman poate fi
programat exact ca o masina si cu mari influente asupra gandurilor si sentimentelor si personalitatii. Ma gandeam, …waaw… ce bine ar fi daca as putea sa ma programez in asa fel incat nici o problema sa nu ma mai atinga si sa nu imi mai disturbe echilibrul si linistea. Pare o idee destul de seducatoare. Cred
ca de aici a pornit ideea filmelor S.F. legate de programarea mintii si persoalitatii cu ajutorul chipurilor. Nu stiu cat de indelungat este efectul
acelor programari facute prin hipnoza, dar eu una, m-am hotarat sa incerc.Setea de cunoastere ma impinge intr-un domeniu , poate, periculos. Nu mi se pare, mai ales pentru ca as face-o din punctul de vedere al unui viitor psihoterapeut,care isi pune increderea intr-un specialist cu multa experienta si cu
foarte multa deschidere spre noi mijloace de tratament si cercetare. Acelasi
om, care ma va hipnotiza la momentul potrivit mi-a spus ca sentimentele sunt influentate de ganduri. Gandurile sunt si pot fi destul de usor influentate,controlate, programate. Daca facem o legatura intre programare si sentimente,
prin intermediul gandurilor imi ridic singura o intrebare destul de grea… pot fi programate oare si sentimentele? Daca
pun asa problema situatia nu pare foarte roz…. Adica, unde ar ramane ideea de romantism si dragoste care da peste cap si cea mai inerta persoana din punct de
vedere sentimental. Mi s-ar parea mult prea mecanica, rece,
“computerizata “ abordarea iubirii. Dar daca stau bine si ma gandesc, un dram de adevar e in ideea ca si sentimentele se pot influenta… poate chiar programa,nu( mai ales daca ele sunt reale si profunde). Tocmai mi-am delectat privirile
cu o reprezentatie de focuri de artificii si mi-au adus aminte de cele date de dragoste si mai ales de “actul” dragostei. Si nu ma refer la orgasmul in sine ci la armata de sentimente si senzatii pe care le simteam in momentul in care am facut pentru prima data
dragoste cu adevarat (nu primul act sexual). Apoi ceata , fumul lasat de praful ce prea frumos explodeaza ce ma invaluie pentru minute in sir se aseamana foarte bine cu sentimentele si senzatia de bine pe care o aveam in bratele iubitului si sub mangaierile lui ,cutereierata de hormonul fericirii si de
sangele-mi fierbinte pus in miscare ( mai alerta decat lenea cu care imi strabate de obicei venele-mi sanatoase). Uitandu-ma la acele frumoase lumini efemere mi-am adus aminte de filmul The
Matrix si cum mintea mea face repede analogii… mi-a trecut prin minte ca poate acele lumini colorate sunt date de fapt de un program care ruleaza cu ocazii speciale si la fel si fiecare sentiment, gand, senzatie sa fie un program, o functie a unui program. Atunci , programul meu de filozofie si “dizertatii
aberante” ar lua-o razna in momente astea. Imi mod normal sunt o persoana calda si sensibila, iar gandul ca de fapt totul ar putea fi tratat in termeni informatici.. cibernetici ma face sa ma
vad mult prea pragmatica decat sunt si si poate la fel de rece ca un medic“realist”, materialist….
Eu cred ca , de fapt in unele momente trebuie sa stim cum sa
jonglam cu aceste calitati programabile ale trasaturilor umane, ca putem, de fapt, sa ne facem viata mult mai frumoasa daca in momentele oportune ne-am programa gandurile, sentimentele, personalitatea. Ma leg atat de mult de sentimente si as vrea uneori ca ele sa poate fi cu adevarat setate exact ca un program,pentru ca o foarte mare parte din viata
am luptat si voi lupta cu propriile sentimente…pacat ca viata ma pune mereu sa lupt cu cele frumoase.Poate mi-ar fi mai usor sa lupt cu cele negative, dar din fericire pentru altii, ele dispar din interfata mea de la sine. Pana acum scriam despre dragoste
cu foarte mare implicare, cred ca e pentru prima data cand scriu cu detasare si chiar raceala. Mi-am dat seama ca dragoste apare, se aprinde , arde, flacara se stinge, ramane acel jar fiebinte, mocneste molcom…problema e ce fac oamenii cu acel jar…arunca apa rece a gandurilor negative? sau sufla un vant prielnic cu
speranta, gaduri pozitive si dorinta pura de a se bucura din nou de caldura dragostei. Unii ar zice ca sunt visatoare.. nu prea cred. Sunt mult prea analitica si ganditoare si mult prea curioasa in ceea ce priveste tainele omului si ale sufletului si mintii lui. Se pot scrie roamane si manuale intregi despre aceste
subiecte, atat de multe incat se poate umple o bibiloteca maricica. Din pacatenu sunt in masura sa emit teorii si sa dau sfaturi. In momentul in care voi putea sa afirm ca imi traiesc dragostea si ca am reala speranta si oarecum o “certitudine” ca ea va fi “ for a lifetime” , doar atunci, ma voi hazarda sa
mai scriu pentru cei ce vor veni dupa mine si pentru mine.. pentru a-mi aduce aminte de cele traite ( in momentele in care “hardul” mintii si sufletului meu va fi slabit).
psihologia, misticul,parapsihologia si am fost foarte deschisa cam la tot ce implica unul din domeniile
mentionate mai sus si nu numai. De altfel, au fost dati in care am
cerut parerea unor specialisti si din prima s-au bucurat de interesul meu si de totala mea atentie
si disonibilitate. Cel mai mult mi-a captat “energiile”
ideea de hipnoza si mai ales ideea ca psihicul uman poate fi
programat exact ca o masina si cu mari influente asupra gandurilor si sentimentelor si personalitatii. Ma gandeam, …waaw… ce bine ar fi daca as putea sa ma programez in asa fel incat nici o problema sa nu ma mai atinga si sa nu imi mai disturbe echilibrul si linistea. Pare o idee destul de seducatoare. Cred
ca de aici a pornit ideea filmelor S.F. legate de programarea mintii si persoalitatii cu ajutorul chipurilor. Nu stiu cat de indelungat este efectul
acelor programari facute prin hipnoza, dar eu una, m-am hotarat sa incerc.Setea de cunoastere ma impinge intr-un domeniu , poate, periculos. Nu mi se pare, mai ales pentru ca as face-o din punctul de vedere al unui viitor psihoterapeut,care isi pune increderea intr-un specialist cu multa experienta si cu
foarte multa deschidere spre noi mijloace de tratament si cercetare. Acelasi
om, care ma va hipnotiza la momentul potrivit mi-a spus ca sentimentele sunt influentate de ganduri. Gandurile sunt si pot fi destul de usor influentate,controlate, programate. Daca facem o legatura intre programare si sentimente,
prin intermediul gandurilor imi ridic singura o intrebare destul de grea… pot fi programate oare si sentimentele? Daca
pun asa problema situatia nu pare foarte roz…. Adica, unde ar ramane ideea de romantism si dragoste care da peste cap si cea mai inerta persoana din punct de
vedere sentimental. Mi s-ar parea mult prea mecanica, rece,
“computerizata “ abordarea iubirii. Dar daca stau bine si ma gandesc, un dram de adevar e in ideea ca si sentimentele se pot influenta… poate chiar programa,nu( mai ales daca ele sunt reale si profunde). Tocmai mi-am delectat privirile
cu o reprezentatie de focuri de artificii si mi-au adus aminte de cele date de dragoste si mai ales de “actul” dragostei. Si nu ma refer la orgasmul in sine ci la armata de sentimente si senzatii pe care le simteam in momentul in care am facut pentru prima data
dragoste cu adevarat (nu primul act sexual). Apoi ceata , fumul lasat de praful ce prea frumos explodeaza ce ma invaluie pentru minute in sir se aseamana foarte bine cu sentimentele si senzatia de bine pe care o aveam in bratele iubitului si sub mangaierile lui ,cutereierata de hormonul fericirii si de
sangele-mi fierbinte pus in miscare ( mai alerta decat lenea cu care imi strabate de obicei venele-mi sanatoase). Uitandu-ma la acele frumoase lumini efemere mi-am adus aminte de filmul The
Matrix si cum mintea mea face repede analogii… mi-a trecut prin minte ca poate acele lumini colorate sunt date de fapt de un program care ruleaza cu ocazii speciale si la fel si fiecare sentiment, gand, senzatie sa fie un program, o functie a unui program. Atunci , programul meu de filozofie si “dizertatii
aberante” ar lua-o razna in momente astea. Imi mod normal sunt o persoana calda si sensibila, iar gandul ca de fapt totul ar putea fi tratat in termeni informatici.. cibernetici ma face sa ma
vad mult prea pragmatica decat sunt si si poate la fel de rece ca un medic“realist”, materialist….
Eu cred ca , de fapt in unele momente trebuie sa stim cum sa
jonglam cu aceste calitati programabile ale trasaturilor umane, ca putem, de fapt, sa ne facem viata mult mai frumoasa daca in momentele oportune ne-am programa gandurile, sentimentele, personalitatea. Ma leg atat de mult de sentimente si as vrea uneori ca ele sa poate fi cu adevarat setate exact ca un program,pentru ca o foarte mare parte din viata
am luptat si voi lupta cu propriile sentimente…pacat ca viata ma pune mereu sa lupt cu cele frumoase.Poate mi-ar fi mai usor sa lupt cu cele negative, dar din fericire pentru altii, ele dispar din interfata mea de la sine. Pana acum scriam despre dragoste
cu foarte mare implicare, cred ca e pentru prima data cand scriu cu detasare si chiar raceala. Mi-am dat seama ca dragoste apare, se aprinde , arde, flacara se stinge, ramane acel jar fiebinte, mocneste molcom…problema e ce fac oamenii cu acel jar…arunca apa rece a gandurilor negative? sau sufla un vant prielnic cu
speranta, gaduri pozitive si dorinta pura de a se bucura din nou de caldura dragostei. Unii ar zice ca sunt visatoare.. nu prea cred. Sunt mult prea analitica si ganditoare si mult prea curioasa in ceea ce priveste tainele omului si ale sufletului si mintii lui. Se pot scrie roamane si manuale intregi despre aceste
subiecte, atat de multe incat se poate umple o bibiloteca maricica. Din pacatenu sunt in masura sa emit teorii si sa dau sfaturi. In momentul in care voi putea sa afirm ca imi traiesc dragostea si ca am reala speranta si oarecum o “certitudine” ca ea va fi “ for a lifetime” , doar atunci, ma voi hazarda sa
mai scriu pentru cei ce vor veni dupa mine si pentru mine.. pentru a-mi aduce aminte de cele traite ( in momentele in care “hardul” mintii si sufletului meu va fi slabit).
sâmbătă, 5 februarie 2011
Zambet de actor
Zambet de actor
Realitatea ma impiedica sa ajung la tine... e ca un zid pe care nu pot sa-l sar, sau pot si nu vreau...
Mi-e frica, si nu mi-e frica ca tu nu ai mai fi acolo ci de faptul ca m-ai putea rani m-ai respinge, poate ca asta cred eu. Poate ca ceea ce cred eu e total gresit sau e cat se poate de adevarat. Nu am de unde sa stiu si nici curaj sa te intreb,sa aflu.
Oricum daca ai veni langa mine nu pentru totdeauna, pentru cateva secunde ai observa cu usurinta ca pe partea mea de zid scrie....TE IUBESC. Nu stiu pe partea ta ce scrie, poate.. PRIETENIE, sau nici macar atat (poate nu insemn NIMIC pentru tine si mi-e frica sa incerc sa aflu). As putea sa daram zidul asta ce ne desparte prin cateva cuvinte, cateva cuvinte care ti-ar spune ceea ce simt pentru tine.
Pare simplu ?! dar NU, nu e... si sti de ce? Pentru ca tu ai putea construi altul pe care n-as mai indrazni sa-l ating nici un privirea. Mi-as face rau mie, doar as scrie pe partea mea. TE-AM IUBIT apoi am sa merg mai departe si am sa pastrez tot pt mine.
Acest zid numit REALITATE ma opreste si pentru ca tu meriti ceea ce-ti doresti. Iar eu o sa ma ascund in continuare sub acel zambet fals, un zambet de actor :X
Realitatea ma impiedica sa ajung la tine... e ca un zid pe care nu pot sa-l sar, sau pot si nu vreau...
Mi-e frica, si nu mi-e frica ca tu nu ai mai fi acolo ci de faptul ca m-ai putea rani m-ai respinge, poate ca asta cred eu. Poate ca ceea ce cred eu e total gresit sau e cat se poate de adevarat. Nu am de unde sa stiu si nici curaj sa te intreb,sa aflu.
Oricum daca ai veni langa mine nu pentru totdeauna, pentru cateva secunde ai observa cu usurinta ca pe partea mea de zid scrie....TE IUBESC. Nu stiu pe partea ta ce scrie, poate.. PRIETENIE, sau nici macar atat (poate nu insemn NIMIC pentru tine si mi-e frica sa incerc sa aflu). As putea sa daram zidul asta ce ne desparte prin cateva cuvinte, cateva cuvinte care ti-ar spune ceea ce simt pentru tine.
Pare simplu ?! dar NU, nu e... si sti de ce? Pentru ca tu ai putea construi altul pe care n-as mai indrazni sa-l ating nici un privirea. Mi-as face rau mie, doar as scrie pe partea mea. TE-AM IUBIT apoi am sa merg mai departe si am sa pastrez tot pt mine.
Acest zid numit REALITATE ma opreste si pentru ca tu meriti ceea ce-ti doresti. Iar eu o sa ma ascund in continuare sub acel zambet fals, un zambet de actor :X
As vrea sa te iubesc
As vrea sa te iubesc
Iti voi da un sarut,o voi face incet...
va fi dulce...
Fara ca tu sa-ti dai seama
buzele mele iti vor cauta chipul
pentru al desena ...
Iti voi trimite sentimentele
care le-ai starnit in sufletul meu
Iti voi da toata dragostea din lume...
Iti voi darui caldura si seninatate.
Voi zbura dincolo de imaginatie
pentru a trai un intens moment de dragoste.
Si iti voi darui cheia gradinii mele cu vise,
acel loc secret ascuns de timp
unde stiam ca tu...intr-o zi vei intra
pentru a lasa un fragment de fericire.
Voi avea mereu cu mine cuvintele tale.
Voi incatusa sunetul vocii tale
pentru a te asculta in zilele fara soare.
As vrea sa te iubesc cum nu am mai facut-o...
cum se iubesc lucrurile cele mai frumoase.
As vrea sa te iubesc mai mult decat viata mea,
cum numai zeii o pot face,in umbra dintre inima si suflet.
Si ma amagesc ca vei fi acolo sa ma astepti,
in lumea fanteziei pe care am construito pentru noi,
unde va trai pentru todeauna dragostea noastra...
"Schimbarea a inceput in ziua in care i-a spus ca o iubeste.Te iubesc intra-n corpul,nu,trupul ei-mar,musca cu pofta pana la cotor,sau desfaci marul in doua,de-o parte hainele,de cealalta ea.La mijloc te iubesc separand..." Oglinda-Cristian Mihai Pomohaci
Si nu uita
Dragostea invinge!
Iti voi da un sarut,o voi face incet...
va fi dulce...
Fara ca tu sa-ti dai seama
buzele mele iti vor cauta chipul
pentru al desena ...
Iti voi trimite sentimentele
care le-ai starnit in sufletul meu
Iti voi da toata dragostea din lume...
Iti voi darui caldura si seninatate.
Voi zbura dincolo de imaginatie
pentru a trai un intens moment de dragoste.
Si iti voi darui cheia gradinii mele cu vise,
acel loc secret ascuns de timp
unde stiam ca tu...intr-o zi vei intra
pentru a lasa un fragment de fericire.
Voi avea mereu cu mine cuvintele tale.
Voi incatusa sunetul vocii tale
pentru a te asculta in zilele fara soare.
As vrea sa te iubesc cum nu am mai facut-o...
cum se iubesc lucrurile cele mai frumoase.
As vrea sa te iubesc mai mult decat viata mea,
cum numai zeii o pot face,in umbra dintre inima si suflet.
Si ma amagesc ca vei fi acolo sa ma astepti,
in lumea fanteziei pe care am construito pentru noi,
unde va trai pentru todeauna dragostea noastra...
"Schimbarea a inceput in ziua in care i-a spus ca o iubeste.Te iubesc intra-n corpul,nu,trupul ei-mar,musca cu pofta pana la cotor,sau desfaci marul in doua,de-o parte hainele,de cealalta ea.La mijloc te iubesc separand..." Oglinda-Cristian Mihai Pomohaci
Si nu uita
Dragostea invinge!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)