Postări populare

vineri, 7 ianuarie 2011

Inteligenta romantica si relatia de cuplu

O data cu trecerea timpului si cu noile oportunitati, nevoile noastre au devenit din ce in ce mai sofisticate. Nu ne mai multumeste un calculator, ci dorim ecran plat sau laptop, dorim home cinema, nu doar cinema, dorim o masina mai buna, nu doar o masina ... si tot asa. Nevoile noastre emotionale s-au schimbat: dorim un partener care sa raspunda gusturilor noastre si statutului nostru, care sa aprecieze calitatile pe care le avem, care sa ne iubeasca pentru motivele pentru care “trebuie”, care sa ne sprijine, care sa ne ajute sa devenim persoana care dorim sa devenim. Mai mult decat atat, in goana dupa mai mult si mai bine, suntem intr-o perpetua cautare a partenerului cu care sa ne potrivim perfect. Orice nu corespunde acestei potriviri perfecte ne face sa ne intrebam: «Asta-i tot? Sunt pe atat de fericit/a pe cat as putea fi? E posibil sa fie altcineva cu care sa ma potrivesc mai bine?»

Un partener care sa vina in intampinarea nevoilor noastre, care sa ne sprijine punctele slabe, care sa ne amplifice punctele tari, care sa ne iubeasca si sa ne accepte neconditionat este ceea ce isi doreste fiecare de la o relatie. Realitatea este ca putine relatii se desfasoara la aceste standarde.

1.Ca urmare, relatia ia forma unui angajament, in care fiecare partener este implicat emotional, tine la celalalt, dar isi pastreaza o doza de indoiala: “as fi mai fericit, mai satisfacut, as fi o persoana mai buna alaturi de altcineva?” Viata de cuplu si evenimentele din viata acestuia reprezinta cele mai importante surse de satisfactie si de anxietate din viata adulta.

2.Deoarece faza de inceput a relatiilor este plina de noutate, lucruri incitante, entuziasm, multe cupluri se asteapta ca acest lucru sa dureze pentru totdeauna. Scaderea entuziasmului, a ineditului, a evenimentelor pasionale este interpretat de parteneri ca un semn al unor probleme in relatia de cuplu. Pe de alta parte, sentimentele de insatisfactie, dezamagire, discutiile in contradictoriu sunt naturale intr-o relatie de cuplu. Ele sunt insa greu de acceptat uneori, sunt de-a dreptul intolerabile, daca ne raportam la standardele inalte care fac presiuni asupra relatiei de cuplu. Mass-media abunda in mesaje legate de viata sexuala fantastica, de familiile in care partenerii se iubesc si au o relatie perfecta cu copiii. In acest context, este firesc ca propria relatie sa para deficitara, nemultumitoare si sa ne intrebam daca nu putem obtine ceva mai bun.

Studiile asupra relatiilor de cuplu arata ca toate cuplurile au nepotriviri si neintelegeri pe diverse teme: bani, prieteni, sex, petrecerea timpului liber, exprimarea afectiunii, copii. Un studiu longitudinal, la care au participat cupluri care declarau un nivel ridicat de satisfactie si cupluri care au divortat, a evidentiat faptul ca atat cuplurile in conflict, cat si cuplurile satisfacute au neintelegeri pe aceleasi teme si au momente de intensa nemultumire.

3. Ceea ce face diferenta intre cuplurile satisfacute si cele care traiesc o anxietate permanenta si sfarsesc prin a rupe relatia, este inteligenta romantica.

Inteligenta romantica!!

4Ea reprezinta un set de abilitati care protejeaza relatia de cuplu de “burn-out” [n.r.uzura] si permite alimentarea ei cu entuziasm si sustinere reciproca. Iata cateva exemple de asemenea abilitati: constientizarea propriilor emotii, exprimarea sanatoasa a emotiilor, identificarea si comunicarea nevoilor, testarea propriilor convingeri, managementul emotional, identificarea nevoilor emotionale ale partenerului, identificarea si acceptarea limitelor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu