Iubesc viata...iubesc mirosul diminetilor si mirosul asfaltului dupa ploaia scurta de vara. Iubesc sa ma trezesc dimineata si sa zaresc atunci cand trag draperia frunzele de vie pline de candelabre movii si verzui. Iubesc sa ies in curte si sa adulmec cu dorinta mirosul florilor de vara. Iubesc paleta de culori a lumii din care orice pictor ar putea ilustra o lume magica, neimaginata si originala.
Iubesc...sa ma plimb pe strada si sa ascult cantul vantului primavaratic cu invalmaseala de note aruncate dezordonat in aer dar totusi creand o atmosfera de petrecere. Gustul fructelor imi satisfac papilele gustative atat de greu de multumit. Recitalul pasarilor imi serveste cea mai frumoasa simfonie existenta vreodata. Sunt sigura ca insusi Mozart sau Beethoven au fost detronati de simplitatea dar in acelasi timp complexitatea acestor opere naturale. Iubesc sa vorbesc cu pomii si sa le ascult povestile de pe vremea lui Stefan. Ei sunt atat de mandri ca au invins dusmanii nostri.Sunt adevarati veterani imbracati in armuri de otel invechit, cu coifuri de metal inverzit de trecerea anilor. Erau copii pe vremea aceea, dar au trait experienta aceea colosala pe care nu au uitat-o nici azi.
Stau desculta pe iarba...furnicile imi gadila talpile si ma imbie sa le apreciez masajul atat de placut. Ma intind pe spate cu privirea spre cer...vad un uliu dand tarcoale unui nor...de fapt e mult mai jos doar ca asa pare. O femeie il alunga de la gainile sale...il injura si il batjocoreste, dar el nu da importanta, e fericit ca a scapat cu atat.
Toate culorile naturii ma linistesc, dar in acelasi timp imi dau o stare euforica de stapanire a intregii lumi. Mi se pare ca daca as vrea as putea sa iau radiera si sa sterg tot ceea ce nu-mi place. Dar totusi nu vreau. Ma multumesc sa fiu un simplu privitor si sa analizez aspectele placute sau neplacute ale Paradisului Pamantesc. Din toate partile ma cuprinde un spectacol tumultos de sunete, culori, mirosuri care de care mai ciudate. Simt mirosul acrisor al lamaii si parfumul imbatator al trandafirilor, sau mirosul inecacios al cosurilor caselor in buricul iernii. Nu ar trebuia sa-mi placa, dar totusi ma atrage. Chiar si in mirosul motorinei imi lasa uneori un gust dulce ca apoi sa ma dezguste.
Imi simt buzele uscate si crapate. Nasul imi ingheata. Ma sperie aceste trasaturi ale anotimpului, dar imi umezesc buzele inghetate cu fulgii uriasi de zapada ce cad de sus si se izbesc de pamant cu o viteza ametitoare. Ii prind pe cativa in mana si incerc sa le atenuez caderea dar tot ce reusesc e sa le grabesc pierzare. Ma simt ca un criminal. De unde am eu dreptul sa opresc cursul lor? Ii iubesc si pe ei. Iubesc tot ce reprezinta viata pe acest pamant. Iubesc chiar si iubirea....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu