Postări populare

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Sechelele copilariei

Orice relatie de iubire aduce cu ea o incercare de “potrivire” a schemelor, a prejudecatilor noastre cu cele ale partenerului Suntem puse in fata unor reactii ce ne aduc aminte de modelul familial (de un tata autoritar, de o mama supusa sau indiferenta,). In alegerea partenerului, ne apropiem mai usor de acei oameni care seamana cu modelul familial, pentru ca simtim o atractie irezistibila de a recrea in relatiile adulte acele tipare pe care le-am invatat in copilarie.
Poate ca au ceva familiar, ceva cunoscut chiar daca provoaca suferinta, poate ca avem speranta ca vom reusi acum sa schimbam povestea si vom “repara” intreaga copilarie. Fiecare partener actioneaza in asa fel incat sa “repare” tiparul mostenit, deci ambii parteneri contribuie la vindecarea ranilor emotionale din trecutul celuilalt.
Intrebarea este: ce tipar a mostenit partenerul tau? O persoana care are amprenta privatiunii se simte atrasa de un partener rezervat, arogant, detasat, rece. Cel care a dezvoltat schema abandonului este atras de o partenera care nu e disponibila, nu e de incredere. Neincrederea va gravita in jurul unui partener cu aceeasi “calitate”, care incearca sa manipuleze sau sa fie agresiv emotional, fizic sau sexual. Convingerea ca este imposibil sa fii iubit determina alegerea unei persoane distante, reci, indisponibile etc.
Constientizarea acestor “tare” relationale este un proces dificil care cere timp. Atunci cand exista suspiciuni profunde, intretinute de schema neincrederii prezenta, de exemplu, la cei agresati in copilarie, va fi nevoie de ajutor din exterior - un terapeut specializat, un grup de sprijin.
Recunoscandu-ti schema si analizand-o alaturi de partener, vei putea empatiza mai usor si vei gasi astfel solutia pentru a o schimba. Empatia nu inseamna sa provoci modelul, ci sa fii mai sensibila fata de vulnerabilitatile pe care schema i le provoaca partenerului. Analiza modelului partenerului atrage dupa sine empatie fata de partener. Odata ce iti vei percepe partenerul ca pe o persoana care sufera, vei incepe procesul unei relatii constiente. Acest proces presupune insa construirea unei relatii in care sa explorati impreuna schemele pe care le aveti si nu sa utilizati aceasta explorare pentru a strange munitie pentru urmatoarea batalie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu