Definitie si prezentare
Dupa Serge Lebovici, ticurile sunt "miscari involuntare, bruste, rapide si repetate regulat in aceeasi forma."
O definitie mai complexa prezinta ticurile ca fiind descarcari motorii rapide, recurente, irezistibile (dar care pot fi controlate voluntar o anumita perioada de timp), neadecvate situatiei, neritmice, imlicand grupe musculare circumscrise sau productiuni verbale, cu debut brusc si fara scop aparent, care dispar in somn.
Se accentueaza la emotii, cand se atrage atentia asupra lor, sau cand copilul se concentreaza in directia unei activitati.
Cea mai frecventa localizare vizeaza extremitatea superioara a corpului. Ele iau adesea forme variate (motorii sau vocale): clipitul ochilor, ridicari ale umerilor, miscari ale mainilor sau ale picioarelor, dregerea glasului, tusitul, etc.
Dupa Serge Lebovici, ticurile sunt "miscari involuntare, bruste, rapide si repetate regulat in aceeasi forma."
O definitie mai complexa prezinta ticurile ca fiind descarcari motorii rapide, recurente, irezistibile (dar care pot fi controlate voluntar o anumita perioada de timp), neadecvate situatiei, neritmice, imlicand grupe musculare circumscrise sau productiuni verbale, cu debut brusc si fara scop aparent, care dispar in somn.
Se accentueaza la emotii, cand se atrage atentia asupra lor, sau cand copilul se concentreaza in directia unei activitati.
Cea mai frecventa localizare vizeaza extremitatea superioara a corpului. Ele iau adesea forme variate (motorii sau vocale): clipitul ochilor, ridicari ale umerilor, miscari ale mainilor sau ale picioarelor, dregerea glasului, tusitul, etc.
Forme
Ticurile simple sunt localizate la un singur grup muscular, iar cele complexe, cuprind mai multe grupuri musculare.
Sistemul de clasificare ICD-10, recunoaste urmatoarele entitati:
Sistemul de clasificare ICD-10, recunoaste urmatoarele entitati:
- tulburarea tranzitorie a ticului (durata sub 12 luni, aparitie in jurul varstei de 5 ani),
- tulburarea cronica a ticului motor sau vocal (durata peste un an),
- tulburarea combinata a ticului de tip vocal si motor multiplu - Sindromul Gilles de la Tourette (ticuri motorii multiple si unul sau mai multe ticuri vocale, pana la fraze obscene, ecopraxie gestuală si copropraxie, cu agravare in adolescenta si persistenta in viata adulta.)
Populatie de risc
Dupa DSM IV , ticurile sunt "tulburari de obicei diagnosticate in timpul copilariei mici, a copilariei mari sau in timpul adolescentei" . Ele afecteaza un procentaj de 5-7 % din populatia infantila, fiind de doua ori mai frecvente la baieti decat la fete.
Ticurile constituie o forma de nevroza monosimptomatica a scolarului mic.
Factorul declansator il constituie o stare de conflictualitate actuala (scolara, familiala), dar apare de regula la copii cu structuri de personalitate cu note anancaste (indoieli, nesiguranta, tendinta spre ruminatii, inclinat spre ideatie, nonactivare, introversie), in istoria carora exista adesea suferinte perinatale, prematuritate, icter neonatal prelungit cu afectarea nucleilor bazali si disfunctie in sistemul extrapiramidal.
In unele situatii mecanismul de producere al ticurilor este recunoscut a fi cel de imitatie a unor gesturi sau miscari; tulburarile astfel fixate nu mai pot fi cu usurinta indepartate in ciuda pedepselor parintilor, ironiilor colegilor si dorintei copilului. In acest fel, la inceput simple deprinderi, ticurile s-au transformat In tulburare nevrotica la aparitia anxietatii si a trairii traumatizante a defectului.
Alte consideraţii etiologice vizeaza un determinism genetic al bolii (Child &Psychiatry & Human Development, 1997), fiind vorba de un mecanism poligenic care implica genele neurotransmitatorilor (dopamina, serotonina, ş.a.), transmise de la ambii parinti.
Se discuta in patogeneza ticurilor si de stresul matern din timpul nasterii, traumatismul obstetrical, influente hormonale (Schweizerische Rundschau fur Meddizin Praxis, 1997).
Evolutie si tratament
Dupa DSM IV , ticurile sunt "tulburari de obicei diagnosticate in timpul copilariei mici, a copilariei mari sau in timpul adolescentei" . Ele afecteaza un procentaj de 5-7 % din populatia infantila, fiind de doua ori mai frecvente la baieti decat la fete.
Ticurile constituie o forma de nevroza monosimptomatica a scolarului mic.
Factorul declansator il constituie o stare de conflictualitate actuala (scolara, familiala), dar apare de regula la copii cu structuri de personalitate cu note anancaste (indoieli, nesiguranta, tendinta spre ruminatii, inclinat spre ideatie, nonactivare, introversie), in istoria carora exista adesea suferinte perinatale, prematuritate, icter neonatal prelungit cu afectarea nucleilor bazali si disfunctie in sistemul extrapiramidal.
In unele situatii mecanismul de producere al ticurilor este recunoscut a fi cel de imitatie a unor gesturi sau miscari; tulburarile astfel fixate nu mai pot fi cu usurinta indepartate in ciuda pedepselor parintilor, ironiilor colegilor si dorintei copilului. In acest fel, la inceput simple deprinderi, ticurile s-au transformat In tulburare nevrotica la aparitia anxietatii si a trairii traumatizante a defectului.
Alte consideraţii etiologice vizeaza un determinism genetic al bolii (Child &Psychiatry & Human Development, 1997), fiind vorba de un mecanism poligenic care implica genele neurotransmitatorilor (dopamina, serotonina, ş.a.), transmise de la ambii parinti.
Se discuta in patogeneza ticurilor si de stresul matern din timpul nasterii, traumatismul obstetrical, influente hormonale (Schweizerische Rundschau fur Meddizin Praxis, 1997).
Evolutie si tratament
Ticurile pot aparea oricand dupa varsta de 2 ani, insa in cele mai frecvente cazuri se manifesta in jurul varstei de 6-8 ani sau la pubertate, corespunzand solicitarilor maxime scolare, adaptative si suprapunandu-se peste perioadele de dezechilibru fiziologic. Se considera ca apar la copii anxiosi sau cei care se dezvolta intr-o situatie familiala tensionata sau au parinti severi. (uneori parintii controleaza si preseaza excesiv copilul, dandu-i indicatii mereu, fixand standarde prea inalte pentru posibilitatile sale, implicandu-l in prea multe activitati sau manifestandu-si dezacordul in mod permanent. Sentimentul de iritare pe care il traieste copilul din aceasta cauza, sentiment pe care nu va indrazni sa il manifeste fatis, izbucneste sub forma ticurilor.) Unele ticuri ca clipitul, stranutatul, tusitul incep adesea in timpul unei raceli, a unei conjunctivite, pastrandu-se si dupa ce copilul s-a vindecat. Ridicatul din umneri poate aparea cand copilul are o haina noua, mai larga, care ii da senzatia ca aluneca de pe el. In plus, copiii pot copia manierismele altor copii, mai ales daca acestia sunt admirati, insa astfel de ticuri nu dureaza mult.
Evolutiv , ticurile au adesea amploare scazuta, sunt pasagere si foarte mobile, disparand lungi perioade de timp, schimbandu-si topografia. Pot deveni insa intense, polimorfe, complexandu-se. Multi dintre adultii cu sindrom obsesiv-compulsiv au in antecedentele lor, in copilarie, boala ticurilor. Sindromul Tourette este o tulburare cronica, incapacitanta. In cazurile severe, ticurile pot interfera cu activitatile cotidiene ca scrisul si cititul.
Activitatea sociala, scolara si profesionala poate fi deteriorata din cauza rejectarii de catre ceilalţi, sau a anxietatii de a prezenta defectul in situatii sociale. La modul general vorbind, evolutia bolii ticurilor are debut in copilarie, exacerbare prepubertara, atenuare postpubertara, stabilizarea simptomelor la adult.
Ticurile apar adesea ca forme izolate, dar se pot asocia cu fenomene obsesionale, hipocondriace, sau cu tulburari specifice de dezvoltare. Apare adesea disconfortul in situatii sociale, rusinea, jena, dispozitia depresiva. Exista o forma organica a bolii ticurilor (in care componenta organica este doar un factor adjuvant), o forma psihogena pura şi o forma mixta, in care, pe langa componenta musculara (de contractie), se asociază si o patologie de anxietate generalizata, frica de a se repeta (centrare obsesiva pe fenomen cu imposibilitatea de a controla), si fenomene de epuizare.
Dupa cum afirma Jean-Pierre Royol, psiholog clinician, "ticul poate fi inteles nu in maniera izolata ci ca un simptom secundar ce dezvaluie o problema psihica. S-a observat ca ori de cate ori se trateaza izolat acest simptom se obtine o forma de deplasare, in sensul ca problema tinde sa se exprime printr-un alt simptom. Este acelasi principiu pe care il regasim printre afectiunile dermatopsihice ca eczema, care, combatute, se transforma adesea in astm. Mesajul inconstient va continua sa incerce sa se exprime in pofida barierelor ce i se opun. Deci, evident, o terapie analitica este cea mai adaptata si da cele mai bune rezultate."
Tratamentul se face prin psihoterapie (analitica, comportamentala si de relaxare), fizioterapie, kinetoterapie, gimnastica. Nu se atrage niciodata copilului atentia asupra defectului. Nu sunt indicate alimentele excitante deoarece cresc anxietatea (Cola, ciocolata, cacao), nici activitatile care cer concentrare atentionala (televizor, sah, calculator). Se recomanda, in schimb, plimbari in aer liber, activitati sportive, mai ales sport de echipa. Tratamentul este individualizat, pornind de la gradul deficitului functional, asocierea ticurilor, comorbiditatii, capacitatile interne si externe de ajutor si de gradul de copiere a unor comportamente. El nu tinteste doar ticul ca simptom, ci si bolile asociate, fara a pierde din vedere istoria naturala a bolii, capacitatile adaptative ale copilului, relatiile interpersonale, controlul impulsurilor, suportul social si familial.
Evolutiv , ticurile au adesea amploare scazuta, sunt pasagere si foarte mobile, disparand lungi perioade de timp, schimbandu-si topografia. Pot deveni insa intense, polimorfe, complexandu-se. Multi dintre adultii cu sindrom obsesiv-compulsiv au in antecedentele lor, in copilarie, boala ticurilor. Sindromul Tourette este o tulburare cronica, incapacitanta. In cazurile severe, ticurile pot interfera cu activitatile cotidiene ca scrisul si cititul.
Activitatea sociala, scolara si profesionala poate fi deteriorata din cauza rejectarii de catre ceilalţi, sau a anxietatii de a prezenta defectul in situatii sociale. La modul general vorbind, evolutia bolii ticurilor are debut in copilarie, exacerbare prepubertara, atenuare postpubertara, stabilizarea simptomelor la adult.
Ticurile apar adesea ca forme izolate, dar se pot asocia cu fenomene obsesionale, hipocondriace, sau cu tulburari specifice de dezvoltare. Apare adesea disconfortul in situatii sociale, rusinea, jena, dispozitia depresiva. Exista o forma organica a bolii ticurilor (in care componenta organica este doar un factor adjuvant), o forma psihogena pura şi o forma mixta, in care, pe langa componenta musculara (de contractie), se asociază si o patologie de anxietate generalizata, frica de a se repeta (centrare obsesiva pe fenomen cu imposibilitatea de a controla), si fenomene de epuizare.
Dupa cum afirma Jean-Pierre Royol, psiholog clinician, "ticul poate fi inteles nu in maniera izolata ci ca un simptom secundar ce dezvaluie o problema psihica. S-a observat ca ori de cate ori se trateaza izolat acest simptom se obtine o forma de deplasare, in sensul ca problema tinde sa se exprime printr-un alt simptom. Este acelasi principiu pe care il regasim printre afectiunile dermatopsihice ca eczema, care, combatute, se transforma adesea in astm. Mesajul inconstient va continua sa incerce sa se exprime in pofida barierelor ce i se opun. Deci, evident, o terapie analitica este cea mai adaptata si da cele mai bune rezultate."
Tratamentul se face prin psihoterapie (analitica, comportamentala si de relaxare), fizioterapie, kinetoterapie, gimnastica. Nu se atrage niciodata copilului atentia asupra defectului. Nu sunt indicate alimentele excitante deoarece cresc anxietatea (Cola, ciocolata, cacao), nici activitatile care cer concentrare atentionala (televizor, sah, calculator). Se recomanda, in schimb, plimbari in aer liber, activitati sportive, mai ales sport de echipa. Tratamentul este individualizat, pornind de la gradul deficitului functional, asocierea ticurilor, comorbiditatii, capacitatile interne si externe de ajutor si de gradul de copiere a unor comportamente. El nu tinteste doar ticul ca simptom, ci si bolile asociate, fara a pierde din vedere istoria naturala a bolii, capacitatile adaptative ale copilului, relatiile interpersonale, controlul impulsurilor, suportul social si familial.
Sindromul Tourette (Gilles de la Tourette )
Este o afectiune neurologica ce apare inaintea varstei de 18 ani si ale carei simptome sunt urmatoarele :
Este o afectiune neurologica ce apare inaintea varstei de 18 ani si ale carei simptome sunt urmatoarele :
- ticuri motorii: miscari ale capului, ale umerilor, ale unui membru, grimase, clipiri ale ochilor, gesturi repetitive
- ticuri vocale: zgomote involuntare, tipete, dregeri ale glasului, ecolalie (repetarea cuvintelor rostite de alte persoane), coprolalie (folosirea de cuvinte obscene)
- simptomele apar si dispar, perioadele de calm alternand cu cele de manifestare intensa
- simptomele se schimba odata cu trecerea timpului
- perturbarea determina o suferinta marcata sau o alterare semnificativa a functionarii sociale, profesionale sau in alte domenii importante
Cauza exacta a acestei maladii nu este inca cunoscuta. Ea nu se vindeca, insa exista perioade de remisie. Medicamentele pot fi utilizate daca ticurile devin invalidante. O sustinere psihologica a pacientului si a familiei sale ajuta in abordarea problemelor sociale asociate sindromului Tourette.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu