Comunicare vs Cuplu

A comunica este o arta care se invata. Din pacate nu o invatam in scoala, nici macar in facultate si pornim in viata cu acest mare handicap… Ne luam un servici, ne casatorim, facem copii si de multe ori ne dam seama ca nu putem sa ne intelegem cu ceilalti… oricare ar fi acesti ceilalti… parinti, copii, parteneri de servici sau de casa… in viata avem deseori probleme de intelegere a nevoilor celuilalt, a valorilor celuilalt si de aceea ajungem la conflicte. Ca parinti e de preferat ca niciodata san u incepem sa vorbim cu copilul nostru adresandu-i cuvinte jignitoare. Nu vom ajunge la esenta problemei ba mai mult putem sa cream resentimente

Pentru a discuta real cu copilul e necesar ca parintii sa invete sa se cunoasca pe sine mai intai.
E necesar sa-si cunoasca sentimentele, trairile, sa le constientizeze, sa invete despre sentimentele familiei (cum se simt cei din jur cind apare vreo problema), sa invete sa-si exprime sentimentele, sa invete sa empatizeze (adica sa se puna in pielea celuilalt), sa invete despre sine (despre momentele lor de furie, de anxietate, de deprimare, de stres puternic si sa invete sa le gestioneze), sa stie care sunt momentele lor cele mai bune si cele mai putin bune din zi sau saptamana, sa isi cunoasca ritmul personal si sa nu il impuna si altora, sa invete sa inteleaga punctul de vedere al altuia din familie chiar daca nu este de acord cu el, sa invete sa asculte pe celalalt pe copil, sa invete sa fie echilibrati si moderati in decizii si sa accepte si alte decizii.

Este foarte important ca parintii sa invete sa-si cunoasca proprii copii... Uneori trece o viata si nu ajung sa si-i cunoasca... Ce inseamna a cunoaste? Sa stie ritmul copilului lor, stilul lor de lucru, sa stie cum isi exprima copilul sentimentele, sa stie daca copilul are empatie sau nu fata de altii (sa invete sa i-o cultive), sa stie cum face fata copilul intr-un conflict, ce fel de strategii si tehnici are, sa stie cum isi exprima furia sau alte sentimente negative, sa cunoasca nevoile, scopurile si strategiile de a le atinge, sa stie cum solutioneaza copilul lor o problema (ce stil are in solutionare).

Cand avem o problema cu cineva - este de preferat sa constientizam - mai intii ca avem o problema. Apoi sa ne dam seama care este problema pe care o avem, in ce conditii apare ea, ce persoane sint in momentul cand apare problema, cum reactionam de obicei cand apare problema. Apoi e bine ca adult sa imi pun intrebarea: Ce e bine sa schimb eu si ce e nevoie sa schimbe celalalt pentru a solutiona problema? E de prefetat sa imi dau seama ce m-a impiedicat pana acum sa rezolv problema (sa caut resorturile care m-au impiedicat sa solutionez). Cand vorbesc cu un copil, nu il tratez ca pe un obiect, sau ca pe o persoana de o cantitate neglijabila. E necesar sa il invit la masa negocierii si sa solutionez problema cu el nu pentru el! Deci, o sa incercati ca si parinti sa il invitati pe copil (mai ales daca este mai mare) sa ofere si el solutii pentru problema. E de preferat sa nu dati dvs. solutia pentru problema ci sa provocati si copilul sau interlocutorul sa gandeasca. Solutiile se vor da de toti partenerii de discutie, fiecare spunandu-si parerea. E de preferat pe cat posibil sa nu va certati pe "cine are mai multa dreptate" sau "cine ofera solutia cea mai buna" (acestea sunt lupte pentru putere si nu duc la nimic productiv sau benefic pentru relatie). Solutiile se pot scrie pe hartie, scriindu-se avantajele si dejavantajele fiecarei solutii in parte iar decizia se va lua de comun acord, fara suparare. Este de preferat ca solutiile sa fie practice-concrete (ex in ziua de... tu stergi praful). In comunicare e foarte indicat sa folosim empatia - adica sa invatam sa intram in pielea celuilalt si sa simtim ce simte el, sa gandim ce gandeste el, etc. Astfel e bine daca ne punem intrebarea "Ce se va intampla daca alegem solutia X in loc de Y? Cum se va simti celalalt? Cum ma voi simti eu? Ce efecte negative pot aparea? Solutia va rezolva in totalitate problema sau doar partial?"