Somnul

Somnul este o necesitate primordiala. El se dovedeste tot atat de neinlocuit ca aerul, ca apa si ca hrana. Lipsa de somn ucide chiar mai repede decat lipsa hranei.

Daca un caine moare dupa 14 zile de stare treaza continua, experientele au demonstrat ca dupa 100 pana la 200 de ore de lipsa de somn, omul prezinta dereglari importante la nivelul intregului organism. Astfel, se fac simtite modificari ale tensiunii
arteriale, respiratiei, atentiei, batailor inimii.

In ceea ce priveste durata somnului, ea
difera de la o varsta la alta. Daca la noul nascut este de douazeci de ore, la adult se ajunge la sapte-opt ore. De asemenea, se schimba si ritmul somnului. Se trece de al ritmul polifazic al sugarului la firescul somn de noapte al celor mari. Exista insa si exceptii. Pliniu cel Tanar si Victor Hugo dormeau doar doua-trei ore pe noapte.

Aceasta demonstreaza, in ultima instanta ca nu toti oamenii au un somn egal. Unii dintre noi avem insomnii mari cu componente psihopatice sau organice, pe cand altii au insomnii simple, cu nopti "bune" si nopti "rele".

Tulburarile somnului pot apare si sub forma unor
hipersomnii, adica a unei tendinte irezistibile de a dormi. Este cazul narcolepsiei, caracterizata prin crize brusce de somn fara vise si treziri brusce, cand bolnavul pierde complet notiune timpului.

Mai grava se dovedeste cataplexia, o alta forma de
hipersomnie, care se caracterizeaza prin halucinatii hipnogene frecvente. Sa nu uitam somnambulismul, aceasta manifestare paradoxala nocturna, asupra careia nu s-a format inca o conceptie unanim admisa. Printre altele se pune in discutie eventualitatea unor
baze genetice ale somnambulismului. Sa vedem deocamdata ce este somnul.

In opozitie cu starea de veghe caracterizata prin activismul si luciditatea psihicului si identificabila cu constiinta, somnul poate fi definit ca o stare reversibila a organismului asociata cu scaderea pana la disparitie a reactiilor adaptative superioare, a relatiilor si
reactiilor senzorio-motorii cu si fata de mediul inconjurator. Este starea in care omul ramane complet lipsit de aparare.

"Faptul ca orice fiinta superior organizata accepta acest risc pentru o parte considerabila a vietii sale sugereaza presupunerea ca somnul trebuie sa aiba o functie vitala ", scria cu multi ani in urma Hess.

Tot el aprecia, prin 1965, ca somnul este o functie fiziologica integrala, o conditie de baza a vietii, un fenomen fundamental pozitiv,
deoarece reimprospateaza organismul si previne epuizarea.

Freud, la timpul sau, considera ca somnul indeplineste in viata omului doua functii majore:una biologica - constand in asigurarea relaxarii organismului iar cealalta psihologica - concretizata in
stingerea interesului pentru lumea externa

Faptul ca somnul indeplineste astfel de functii majore in existenta umana este demonstrat, printre altele, de perioadele de deprivare de somn care, actionand ca o suprasolicitare, epuizeaza rezervele functionale ale organismului. De asemenea, ele se asociaza cu modificari ale tabloului psiho-comportamental al omului, cu aparitia de confuzii, dezorientare, iritabilitate.

Desi somnul indeplineste functii vitale pentru organismul uman, desi el este necesar si avantajos pentru organism, nu trebuie sa pierdem din vedere faptul ca prin prelungirea lui ar putea deveni o piedica in calea existentei omului.