De ce suntem egali?

Ma tot intreb de ce vad, din ce in ce mai des in ultima vreme, reactii explozive, virulente si agresive la fete frumoase si destepte, atunci cand barbatul cere exclusivitate, supunere si libertate… De ce vrem sa fim egale cu barbatii? De ce ne dorim sa avem noua calitate ce apartine de fapt barbatilor  si masculinitatea. Oare nu e de ajuns ca purtam in pantece copii, ca sunem stapanele casei (a se sublinia: STAPANELE CASEI) si mama copiilor lor? Nu stiu cum au reusit initiatoarele feminismului sa ne convinga de obligativitatea egalitatii intre barbat si femeie, cum ne-au convins sa ne asumam si mai multe responsabilitati decat aveam oricum… indeajuns de rutiniere, obositoare si dificil de implinit in cele 24 de ore ale unei zile. Oare ce ne-ar fi putut promite? De ce nu le pretindem lor rasplata pentru toate eforturile noastre?  Nici nu cred ca exista valoare care sa poata compensa munca femeilor, poate doar dovezile de iubire si atentie, cadouri rare in schimbul relatiei: femeie – barbat… si toate acestea pentru ca “e un semn de slabiciune” sa ceri sa te alinte, sa te rasfete in catifea cu gust de iasomie si parfum de ciocolata. Deci, dupa indelungi cautari in revolutia feminismului, am conchis: mare pacat ca nu mai suntem femei, doar femei, fiinte speciale, fragile pentru ceilalti barbati si puternice pentru alesul inimii lor. Si, in “datul nostru ereditar” mai aveam un privilegiu: sa fim admirate la Bal, sa ni se spioneze fiecare pas de vals, doar doar s-ar zari glezna sau pulpa piciorului… eram adulmecate de barbati, se duelau pentru noi, ni se faceau daruri de neimaginat… sau poate e doar o poveste medievala, in care eu inca mai cred. Am pierdut statutul de femeie, ne-am transformat in femei-robot si ne trezim in zori de zi pentru a dovedi perseverenta si punctualitatea noastra chiar si celor care nici macar nu sesizeaza pe ce parte e fermoarul pantalonilor din fata lor… Am pierdut zambetul si caldura privirii, delicatetea atingerii si privirea pe sub gene. In schimb, ne dorim o geometrie a pometilor, sprancene coltoase, “ochi sticlosi si falsi, cameleonici in functie de numarul de perechi de lentile de contact, piscam, muscam sau lovim fesele barbatilor… care gesturi diferentiaza femeia de barbat? Cum putem sa discrimam atingerea mainii de femeie fata de a barbatului, daca bataturile si asprimea palmelor sunt comune… ca doar suntem EGALI?
Femeia moderna:
- face aceleasi meserii ca si barbatul;
- castiga la fel sau chiar mai mult decat barbatul;
- merge la serviciu imediat dupa nastere si-si lasa barbatul in concediu postnatal;
- impinge caruciorul la supermarket, incarca si descarca bagajele;
- merge la sedintele cu parintii;
- corecteaza temele copiilor, coase costumul de serbare;
- face bugetul de familiei si il executa;
- cauta cadoul “perfect” pentru orice aniversare.
si toate acestea sunt doar o mica parte din sarcinile femeii in familie. De unde mai avem energie sa “negociem” cu barbatul, sa-l criticam si sa-i scoatem ochii pentru tot ceea ce facem? Oare am privit si dreptul de Judecator, ca oricum cel de politist anchetator ni-l manifestam de ceva vreme. In acelasi timp, barbatii au avut dintotdeauna exclusivitate, supunere si libertate, iar noi le-am recunoscut aceste drepturi pentru ca si mamele, bunicile nostre le-au recunoscut la randul lor. E corecta balanta? Depinde din ce unghi vrei sa privesti: barbatul va spune Da si e covins de adevarul absolut inscris in “codul sau genetic”, parte dintre femei vor nega vehement si vor aduce argumente solide… dar mai exista si celelalte parte… cele care am invatat sa recunoastem suprematia barbatului si sa-i reamintim de nenumaratele responsabilitati ce-i revin din aceasta pozitie. Nu a fost un proces de invatare usor sau mecanic, nu am tolerat intotdeauna pozitia secunda, insa vorbele de duh ne-au ajutat sa intelegem ca “barbatu’i capul iar femeia gatul”.