PSIHOTERAPIA COPILULUI

Practica psihoterapiei copilului difera de cea a adultului prin cateva aspecte importante:

• foarte rar consultatia este ceruta de copil, el fiind adus de obicei de catre parinti, care considera ca un anumit aspect al comportamentului sau al nivelului de dezvoltare al copilului este anormal
• in stabilirea a ceea ce este normal sau anormal trebuie acordata mare atentie stadiului de dezvoltare a pacientului si duratei tulburarii
• cu cat sunt mai mici, cu atat copii sunt mai putini capabili sa se exprime in cuvinte, ca atare diagnosticul se bazeaza mai mult pe observatii ale comportamentului facute de parinti, profesori si alte persoane
• demersurile terapeutice implica nu doar copilul ci intreaga familie a acestuia

Psihoterapia copilului implica o serie de strategii de lucru adecvate varstei acestuia

        Explorarea si terapia dificultatilor copilului se realizeaza prin combinarea metodelor verbale (povesti terapeutice, calatorii imaginare) cu alte strategii bazate pe joc (ludoterapie) si arta (artterapie). Astfel, prin joaca, desen, dans, muzica, copiii se simt in siguranta fata de propriile lor sentimente si reactii, se distanteaza de evenimentele traumatizante traite, invata sa isi rezolve problemele si sa actioneze intr-un mod mai adecvat.
        

Psihoterapia copilului presupune si implicarea apartinatorilor lor (parinti, tutori)

        Dependenta copiilor fata de parintiii lor, nivelul lor de maturizare psihologica specific varstei, incapacitatea de a-si identifica si asuma uneori dificultatile proprii fac necesara contributia parintilor in procesul terapeutic. Acestia participa activ la stabilirea obiectivelor terapeutice si la identificarea directiilor de evolutie.
        De asemenea, exista situatii in care parintii au nevoie de suport psihologic pentru a se raporta in maniera potrivita la copii lor (sustinerea copilului intr-o perioada dificila, traversarea unui moment traumatic: accident, doliu, divort, diagnosticarea cu o boala pe viata sau cu prognostic sumbru).
        Un caz aparte este cel al copiilor care prin simptomele pe care le prezinta atrag atentia inconstient asupra patologiei existente la persoanele din mediul in care traiesc.

Copii sunt adusi la psihoterapeut cu urmatoarele acuze :

• agitatie, nervozitate, iritabilitate, agresivitate, incapatanare
• izolare, timiditate excesiva, inhibitie
• anxietate, fobii, ticuri
• conduite bizare, tulburari de comportament (furt, fuga, minciuna)
• probleme de comunicare si relationare
• incapacitate de adaptare
• traume (deces, divort, separare, boala, abuz)
• afectiuni somatice cu cauza psihica (enurezis, encoprezis, anorexie, bulimie, insomnie, cosmaruri)
• probleme scolare (esec scolar, abandon scolar, absenteism)

• etc.