ADHD(Deficit de atentie si tulburare hiperkinetica)

DEFINITIE SI PREZENTARE GENERALA

        ADHD (Deficit de atentie si tulburare hiperkinetica) este una dintre cele mai frecvente tulburari comportamentale intalnite la copii si adolescenti. Un procent de 5% din copiii de varsta scolara prezinta simptome ADHD (1-2 din copiii dintr-o clasa de 30).

         ADHD debuteaza in copilarie si poate persista si la varsta adulta. Desi la unii copii simptomele ADHD dispar odata cu inaintarea in varsta, in jur de 60% pot prezenta simptome si la varsta adulta.

         Simptomele copilului care ii pot duce cu gandul pe parinti la aceasta tulburare sunt: note si scoruri mici la testele de aptitudini, slabe abilitati de organizare si planificare a actului de invatare, probleme de socializare, imagine de sine negativa si impresia ca e respins de colegi.

CAUZE

        Cauza exacta a ADHD este necunoscuta. In momentul de fata, se considera ca etiologia este cel mai probabil de natura genetica. ADHD se transmite genetic, de la parinti la copii. Un copil cu un parinte care prezinta simptome de ADHD are sanse in proportie de 25% de a avea ADHD. Istoricul familial de alcoolism si de tulburari afective pare sa se asocieze cu un risc crescut de ADHD

         In afara cauzelor genetice exista si alti factori de mediu si medicali care pot produce simptome asemanatoare celor prezente in ADHD. Studii epidemologice au ajuns la concluzia ca ereditatea explica, in medie, majoritatea comportamentelor de tip ADHD pe care le manifesta copiii, in timp ce factorii de mediu nu explica decat aproximativ 20% din acest tip de comportament . Interactiunea parinte-copil este considerata ca fiind un factor favorizant. Un mediu familial stresant (evenimentele din familie precum si aspectele particulare ale functionalitatii ei) contribuie la instalarea simptomelor de ADHD.

• Percepţii gresite
• In trecut, incertitudinea legata de cauzele ADHD a creat un climat fertil pentru diverse speculatii. Au fost emise numeroase teorii - printre care unele ii invinovateau intr-o anumita masura pe parinti pentru comportamentul necontrolat al copilului lor. Ulterior s-a stabilit ca aceste teorii sunt nefondate.

Iata cateva dintre cele mai frecvente perceptii cu privire la cauzele ADHD, desi acestea nu sunt documentate stiintific:

• Alimentatia/dieta
• Atitudinea parentala deficitara
• Urmarirea excesiva emisiunilor TV sau preocuparea excesiva fata de jocurile video
• Hormonii

        Studiile riguroase, atent concepute, nu au reusit sa stabileasca relatia cauzala dintre acesti factori si ADHD si nici faptul ca vreunul dintre acesti factori influenteaza simptomele ADHD. De exemplu, contrar convingerilor parintilor, zaharul nu ii face pe copii semnificativ mai hiperactivi. De fapt, s-a constatat ca nici o dieta nu amelioreaza simptomatologia specifica ADHD. Simptomele nu au fost ameliorate prin aplicarea unor anumite tehnici parentale. S-a constatat ca, de fapt, frustrarea parintilor este un efect, si nu o cauza a ADHD. Excesul in urmarirea programelor de televiziune si jocurile video reprezinta de fapt un simptom, si nu o cauza a ADHD. Acestea constituie o forma de stimulare care ii ajuta pe copiii cu ADHD sa-si mentina concentrarea si sa-si controleze sentimentul interior de agitatie prin intermediul unui mecanism similar celui care actioneaza in cazul medicatiei.

        A devenit din ce in ce mai clar ca ADHD este o tulburare neurobiologica care necesita diagnostic si tratament medical.

 FORME

        Conform  Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (DSM-IV-TR), simptomele ADHD se impart in trei categorii: inatentie , hiperactivitate si  impulsivitate , putand surveni si in forma combinata.

        Tipul inatent

• Copilul inatent nu se poate concentra, face adesea greseli din neglijenta, nu asculta pana la capat atunci cand i se adreseaza cineva, nu finalizeaza sarcinile, nu respecta instructiunile, evita efortul intelectual sustinut.

        Tipul hiperactiv-impulsiv

• Simptomatologia include neastampar, vorbire excesiva, agitatie fizica in momente nepotrivite, intreruperea persoanelor care vorbesc si dificultatea in a-si astepta randul.

        Tipul combinat

• simptomatologia cuprinde elemente specifice atat timpului inatent cat si celui hiperactiv-impulsiv.

        Toti copiii se comporta in moduri care ar putea fi interpretate ca inatentie,  hiperactivitate sau  impulsivitate , simptome centrale ale ADHD. De fapt, toti visam cu ochii deschisi, ii intrerupem pe altii, raspundem neintrebati, ne pierdem rabdarea sau suntem agitati, dar nu toti suferim de ADHD.

        Specialiştii stabilesc diagnosticul de ADHD numai atunci cand un copil:

• A manifestat comportamente inadecvate nivelului sau de dezvoltare.
• Manifesta cel putin sase astfel de comportamente in mod constant, timp de cel putin sase luni.
• A prezentat unele simptome inainte de varsta de sapte ani.
• Este afectat de aceste simptome in activitatile curente, in mai mult decat un singur context, de exemplu la scoală si acasa.
• Prezinta simptome care nu sunt explicate mai bine de o alta boala.

 MANIFESTARE

Simptomele de inatenţie

• Adeseori ignora detaliile; greseste din neglijenta.
• Adeseori isi mentine cu greutate concentrarea la lucru sau la joaca.
• Adeseori pare sa nu asculte atunci cand cineva i se adreseaza direct.
• Adeseori nu respecta instructiunile; nu termina ceea ce a inceput.
• Adeseori are dificultati in a-si organiza sarcinile si activitatile.
• Adeseori evita activitatile care necesita efort intelectual sustinut.
• Adeseori pierde lucruri de care are nevoie.
• Adeseori este distras de zgomote exterioare.
• Adeseori este uituc in activitatile cotidiene.

Simptomele de hiperactivitate-impulsivitate

        Hiperactivitatea

• Adeseori se agita sau se foieste.
• Adeseori trebuie sa se ridice de pe scaun.
• Adeseori alearga sau se catara atunci cand nu ar trebui.
• Adeseori are dificultati in desfasurarea activitatilor de timp liber nezgomotoase.
• Adeseori este in miscare, parca ar fi animat de un motor.
• Adeseori vorbeste excesiv.

        Impulsivitatea

• Adeseori raspunde inainte ca intrebarile sa fie complete.
• Adeseori are dificultati in a-si astepta randul.
• Adeseori intrerupe sau deranjeaza alte persoane.

 COMORBIDITATE

        Multi copii cu ADHD sufera si de alte boli care pot complica diagnosticul si tratamentul. Cele mai frecvente afectiuni care pot coexista cu ADHD sunt:

Dizabilitatile de invatare

         Dizabilitatile de invatare includ dizabilitati de citire, probleme la matematica si la formularile scrise. Pacientii cu dizabilitati de învatare obtin scoruri sensibil mai mici decat cele considerate normale in conformitate cu varsta, scolarizarea si nivelul de inteligenta. In plus, aceste caracteristici includ autoapreciere si abilitati sociale reduse.

Tulburarea opoziţionismului provocator (ODD , Oppositional Defiant Disorder) şi tulburarea de conduită (CD , Conduct Disorder)         Conform National Institute of Mental Health (NIMH) din SUA, copiii cu ADHD, în special băieţii, au un risc mai mare de a dezvolta doua tulburari psihiatrice, tulburarea opozitionismului provocator si tulburarea de conduita .

• ODD se caracterizeaza printr-un comportament nesupus, sfidator, negativ si ostil fata de formele de autoritate, care persista timp de cel putin sase luni.
• CD se caracterizeaza printr-un comportament persistent de violare a normelor sociale si a drepturilor altora.
• Deoarece in prezent nu exista tratamente aprobate pentru ODD sau CD, parintii pot avea nevoie o sustinere suplimentara pentru a putea controla aceste manifestari ale copiilor cu ADHD.

Tulburările afective şi anxioase

         Copiii cu ADHD au risc mai mare de a dezvolta probleme privitoare la anxietate sau depresie , desi este posibil ca aceste tulburari afective sa nu se manifeste inainte de adolescenta sau de varsta adulta. Indiferent de originea tulburarilor, multi experti considera ca unele consecinte ale comportamentelor cauzate de ADHD pot sa produca prin ele insele anxietate sau depresie si pot reduce stima de sine. Atunci cand sunt prezente, tulburarile afective sau anxioase necesita tratament specific, suplimentar fata de ADHD.

EVOLUTIE SI TRATAMENT

        ADHD este o tulburare cronica. La unii pacienti simptomele bolii se atenueaza vizibil şi pot duce o viata activa in adolescenta si in timpul vietii adulte. Cu toate acestea, la aproximativ 60% dintre copiii cu ADHD simptomele se vor mentine si in perioada adulta. Chiar daca nu s-a elaborat o terapie care sa „vindece“ ADHD, numeroase persoane afectate au posibilitatea unei vieti satisfacatoare.

        Practicile terapeutice curente In ADHD sunt orientate asupra managementului simptomelor printr-o combinatie de metode de tratament:

• Modificarea comportamentului (incluzand antrenament si terapie)
• Medicatia
• Terapia combinata (medicatie si terapie comportamentala)

Tratamentul trebuie individualizat pentru fiecare pacient.

        Medicii specialisti care pot pune diagnosticul sau aplica tratamentul medicamentos ADHD sunt: medicul de familie, pediatrul, psihiatrul, neurologul. Specialistii care nu sunt abilitati sa prescrie tratament medicamentos dar pot acorda servicii de psihoterapie si consiliere psihologica sunt urmatorii: psihologul - care frecvent poate pune diagnosticul de ADHD, psihoterapeutul comportamental, asistentul social, specialistul in consiliere psihologica, terapeutul de familie.

        Se va apela numai la persoane competente sa evalueze simptomatologia si sa stabileasca diagnosticul corect de ADHD. Diagnosticul nu poate fi pus in pripa, ci doar dupa o atenta examinare a copilului si un interviu amanuntit cu parintii. Acuratetea diagnosticului  si stabilirea tratamentului necesita o observare atenta pe parcursul mai multor vizite repetate la specialist.